Cel mai important interpret român de jazz improvizează despre fotbal şi figurile lui legendare. Maestrul Johnny Răducanu taie în carne vie pentru că nu are tabuuri, ci doar pasiuni.
Suferă de diabet, aşa că îşi comandă o îngheţată. O lasă să se topească şi mănîncă tacticos. Vorbeşte egal, măsurat, spune lucruri cu miez. Operează fără anestezic, apoi improvizează aşa cum o face la pian în timpul concertelor. Mr. Jazz of Romania ştie că e mucalit şi îi place rolul. Iubeşte New York-ul - "cel mai frumos oraş din lume". Se uită la fotbal de mai bine de 60 de ani şi e un nostalgic. Al lumii de odinioară, al boemei bucureştene, al lui Petschovschi, Gicu Dobrin şi Dinu. Are amintiri cu Just Fontaine, Kopa şi Di Stefano.
Cristian Geambaşu: Maestre, cum v-aţi apropiat de lumea sportului?
Johnny Răducanu: Bătrîne, am jucat hochei la Cluj şi eram un fundaş de o sută de ori mai bun decît Ţiriac. Am fost şi campion la nataţie, la 800 de metri liber. Şi un spatist trăsnet! Mi-a plăcut şi rugby-ul, intram în linia a treia, dar m-am lăsat repede de sportul ăsta, că-mi nenoroceam mîinile şi nu puteam risca, fiindcă eram student la contrabas.
C.G.: Înseamnă că sportul v-a ajutat mult în devenirea dumneavoastră ca artist?
J.R.: Toată energia pe care am avut-o ca instrumentist venea din sport. Dacă nu făceam mişcare, clacam de mult timp! Şi acum sînt bolnav de diabet, am cinci by-pass-uri, am ajuns paradit rău, dar mănînc îngheţată. Asta e, încă mai am energie de la natură!
Hagi n-are mintea lui Gică Popescu
C.G.: Ce campioni v-au umplut tinereţea de suporter?
J.R.: Generaţia mea e cea cu Di Stefano, Kopa, Fontaine, Iaşin. Omule, eu i-am văzut jucînd pe băieţii ăştia, iar cu unii am fost şi prieten. De acolo a pornit slăbiciunea mea pentru fotbal. Şi i-am iubit pe toţi cei care au avut o nebunie pentru o artă ca fotbalul! I-am iubit pe cei la care talentul era amestecat cu inteligenţa. Altfel nu funcţionează ca lumea! Uite, Hagi a fost un tip foarte talentat, dar nu e o lumină. Pricepi unde bat?
C.G.: Dar l-aţi cunoscut personal?
J.R.: Nu, l-am văzut cum vorbeşte şi mi-a ajuns. N-are mintea lui Gică Popescu. La ăsta te gîndeşti că e bun nu doar ca să dea cu picioarele în minge. Nu l-am văzut niciodată vulgar, are un echilibru natural. Îl poţi compara cu vechii mei amici Dan Coe şi Onisie. Şi a mai fost încă un băiat de treabă, pe care mi l-au prezentat la început ăştia din clanul Nunweiller.
Mi-e milă de Bănel
C.G.: Dinu, probabil!
J.R.: Da. Mi-au spus: "Vezi că a venit un tip cu măsură de la Tîrgovişte!". Respectuos, ager la minte, cu şarm. Astea sînt lucrurile care îi trebuie unui om, nu neapărat să fii fotbalist, pur şi simplu! E foarte important să ai inteligenţă, altfel dai peste unul ca Bănel, care doar fuge de rupe pămîntul, cum nu e altul ca el în fotbalul românesc.
C.G.: Nu păreţi a fi un fan al lui Bănel.
J.R.: Orice antrenor nu ştie de unde să-l apuce. Entuziasmul şi dorinţa lui sînt atît de mari încît strică. Săracul, mi-e milă de el! E ca un bărbat care vrea să mulţumească o femeie, se gîndeşte trei săptămîni cum să rezolve cazul şi cînd ajunge în faţa momentului decisiv scoate un mare fîs.
C.G.: Credeţi că a avut de suferit din cauza etniei?
J.R.: Da, dar şi din cauza locului de unde a venit. Nu poţi să fii ca arabii ăştia, cărora le-au scărmănat americanii pămîntul după gazolină şi acum s-au dat jos din copac şi umblă cu Mercedes decapotabil cu două uşi. S-a trecut peste orice logică firească a evoluţiei.
C.G.: Haideţi să ieşim din fotbal. Spuneţi-ne un nume care a rămas în conştiinţa amatorilor de sport de pretutindeni!
J.R.: Năstase e un bun al planetei. Am fost recent în Noua Zeelandă şi ce crezi că-i interesa p-ăia pe-acolo? "Tell me about Nasty!". Na! Dacă nu era fra-su avocat prin Italia să-i ţină banii, nu mai avea un sfanţ acum! Şi am una bună cu Ţiriac. Ilie nu-l iartă nici azi fiindcă l-a pus să-i spele ciorapii înainte de un meci drept răsplată că l-a scos la turnee pe-afară pe o diurnă de doi dolari! Ăsta-i Ilie!
Găinarilor, Dinu e un profesor!
C.G.: Cum vi se pare Răzvan Lucescu în postura de selecţioner?
J.R.: Nu înţeleg cum a ajuns să conducă lotul naţional! Nu l-am văzut niciodată jucînd şi am auzit că a fost portar. Aşa de mic? Nu-mi place! OK, e un tip civilizat, se îmbracă bine, dar se simte că nu e din instinct. A văzut el că dau bine la imagine lucrurile astea.
C.G.: Plecasem cu discuţia de la Dinu. Era un apropiat al artiştilor din acele vremuri.
J.R.: Toţi erau băieţi drăguţi! Iar pe Dinu am văzut acum că îl strigă unii la mişto "Profesorul". Băi găinarilor, e profesor faţă de voi, care nu ştiţi nici să vă iscăliţi, nenorociţilor! Dinu e o persoană importantă, domne! Lasă că-l ştiu! Mergeam noaptea prin cluburi, el era cu actorii, iar eu veneam cu gagicile şi se mai luau securiştii de mine. Dinu se ducea la ei şi-i lua la înjurături: "Plecaţi, băi, de-aici, că ăsta e o valoare, şnapanilor!".
Peci iubea fotbalul cum iubesc eu pianul
C.G.: Pătimeaţi pentru Dinamo?
J.R.: Am fost întîi cu Rapiduleţul. Era acolo o lume incredibilă. Se duceau de dimineaţă pe stadion cu lampa de gaz, îşi făceau acolo supa, aveau sticla de vin de 12 lei, mîncau, jucau table. Pierdea Rapiduleţul? Tot echipă mare era! Înţelegi cam ce a fost la echipa aia? Apoi, l-am văzut pe "Peci" cum a băgat-o în poartă direct din corner la un meci al lui CCA. M-am speriat rău!
C.G.: "Peci", în traducere Petschovschi!
J.R.: Da. Acasă, la Brăila, jucam des carambolaj. Ştiam toate unghiurile cu bila, sus, jos, dreapta, cu manta, la mijloc. Cam ăsta era şi "Peci" cu mingea, ca la carambolaj! Mai arată-mi mie unul în ziua de azi care înscrie direct din corner! "Peci" dormea cu mingea sub pernă, iubea fotbalul cum iubesc eu pianul. Şi dacă vă mai zic una cu el, cădeţi pe spate!
C.G.: V-ascultăm!
J.R.: Venea cu gaşca de la CCA şi bătea cu 3-0 pe Dinamo în Groapă, iar băieţii ăştia care pierdeau se aliniau la intrarea spre vestiare şi-i aplaudau pe învingători. Să mor de mint! Iar lumea din tribune făcea la fel! Voilà! Aţi rămas cu gura căscată, nu?
Şi ce făcea prost, făcea bine Dobrin!
C.G.: De partea cui vă plasaţi în clasica dispută Hagi sau Dobrin?
J.R.: Eu sînt pentru Dobrin. Era o lumină. În zeama lui umană găseai o degajare plăcută. Avea talent, picioare egale, avea ochi şi la spate. O minte care funcţiona de jur împrejur! Şi ce făcea prost, făcea bine! Hagi e măsurat, pricepi nuanţele? E prea grijuliu, cu frică, fabricat, îi lipsea plusul de naturaleţe al lui Dobrin.
C.G.: Aţi cunoscut mari sportivi în peregrinările prin lume?
J.R.: Pe Magic Johnson! Un băiat simpatic, ştia că are talent, dar a muncit şi mult. L-am prins şi pe Gretzky în Canada. Oamenii ăia sînt nebuni, parcă ar conduce pucul cu mîna! Uite, de valori din astea ar avea nevoie România, dar dacă n-ai oameni cu cap, educaţi, care să conducă ţara după un program deştept, ce să faci?! Paşoptiştii au adus la noi spiritul francez, am avut regi din Germania, i-au învăţat pe valahi să se şteargă la fund cu hîrtie de toaletă, dar au venit comuniştii, ăia vechi şi ăştia noi, şi au omorît tot! Hai că mă enervez rău!
Mutu se dă mare papagal!
Johnny Răducanu povesteşte despre Mutu: "Eram la Londra şi citeam că părinţii îi trimiseseră într-un borcan carne de porc conservată. Pare comic, nu? Vai, ce vedetă la Chelsea, ştie toată Anglia de tine şi tu-ţi aduci din ţară companii întregi de slănină şi de carne, că moare băiatul de foame. Un mitocan! Ţoapa urcată în copac, ăsta e Mutu! A auzit el că ăia fumează pe acolo marijuana, hop şi el cu cocaina! Prostie umană! Se dă mare, un papagal!".
Şi dacă e Apocalipsa, Chivu tot lent rămîne!
O caracterizare pentru căpitanul "naţionalei": "Chivu e un tip prea lent de la natură. Dacă e Apocalipsa, el tot nu-şi iese din tempo. Şi pe teren e la fel. Sigur, dar încet. Omenirea dacă se omoară la un centimetru distanţă, nu-şi schimbă stilul! Uite şi cum deschide gura: îi trebuie cinci zile ca să scoată o vorbă!".
Apolzan era tare iubăreţ
Johnny Răducanu se declară un mare admirator al fostului stelist Alexandru Apolzan: "Un fotbalist fără pereche şi un băiat tare iubăreţ. Îi plăcea să şi tragă la măsea. Cum îi plăcea cîte o gagică, îi dădea imediat inima. Iubea şi se dădea cu capul de pereţi. De-aia a şi murit, din beţie!".
Un altfel de CV
Johnny Răducanu, pe numele lui adevărat Răducan Creţu, s-a născut la 1 decembrie 1931 la Brăila, într-o familie cu îndelungată tradiţie muzicală, datînd de pe vremea lăutarului Petre Creţu Solcanu. A urmat studii muzicale la Iaşi şi la Cluj, continuate la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti. A colaborat cu muzicieni celebri de jazz precum Art Farmer, Slide Hampton, Friedrich Gulda şi Guido Manussardi. Din 1987, este membru al Academiei "Louis Armstrong" din New Orleans.
420 de lei pe lună e pensia lui Johnny Răducanu: "Să fie de capul lor! Statul român nu există."
"Cît timp ai un guvern care nu dă doi bani pe sport, nu poţi face nimic. Nu te supăra, dar mi-au plăcut mai mult comuniştii la capitolul ăsta. Daciada aia era lucru mare!"
"În Germania, lumea mă întreba dacă Marcel Răducanu e fratele sau fiul meu! Cînd îi venea pe suflet, lua mingea şi lăsa pe drum o sută de adversari!"
"Dan Coe, un băiat manierat, asculta discurile mele din anii '70 şi pe urmă intra şi-l oprea din acţiune pe Eusebio. Săracul, a fost victima securiştilor după ce a fugit în Germania!"
"Sărmanul Gicu Constantin era un tip tare sobru şi elegant. Venea mereu să asculte jazz la Mon Jardin, unde cîntam eu."
"Fotbalul de azi mă deranjează. E prea rapid! Ce-i asta? Nu e uman! Tu nu dai pîrţuri în viteză, nu? Şi nici nu mănînci din ce în ce mai repede!"
"New York e cel mai demenţial oraş de pe planetă. Nu există acolo nici un "nimeni"! Îl vezi pe De Niro la colţul străzii cum bea o cafea şi nu-l tracasează nimeni"