Dumnezeul meu stă la bloc şi
fumează ţigări bune, ne întâlnim uneori
singuri pe scară: Ce mai faci? Bine, Tu?
după care ridică din umeri şi se duce-n
drumul Lui; eu mai rămân un timp sprijinită de uşa
de termopan de la intrare, lângă lista de întreţinere
unde numele stau atârnate puţin strâmb ca nişte steluţe
făcute de ger în plină vară şi-L privesc din spate în timp ce
îmi aduc aminte că mai am încă în dulap un tricou cu faţa Lui imprimată
ca o broşă regală cu rubine care se prinde direct de claviculă
în loc de inimioara roşie cu I love NY
pe care nu l-am îmbrăcat dinainte de liceu
când am fost într-o excursie
plătită din salariul lui tata
în vacanţa de vară
Moartea dintr-un lemn
În locul meu au murit până acum alţii
s-au aşezat împăcaţi în mormintele lor moi căptuşite
cu mochete curate şi au aşteptat cu seninătate s-apar
ca să-mi zică du-te mai încolo că altfel
nu pot muri eu
şi eu i-am ascultat toată viaţa
m-am mutat de colo până colo
prin locuri strâmbe ca nişte parcări denivelate
numai ca să poată fi ei liniştiţi
şi m-am gândit că aşa-i frumos, dacă Iisus şi-a dat viaţa pentru ei
pot şi eu să-mi dau moartea pentru binele altora
să privesc de la distanţă
cum moartea mea atinge perfecţiunea în ceilalţi
aşa cum pe vremuri mănăstirile coborau singure
şi nechemate de nimeni
dintr-un lemn
Volum de neversuri
Acum nu-mi mai socotesc viaţa în zile, săptămâni şi luni
ci doar în câte cărţi voi mai putea citi de acum înainte
(Ion Zubaşcu)
ci doar în câte cărţi voi mai putea citi de acum înainte
(Ion Zubaşcu)
Cărţile dor, ca şi oamenii şi hârtia lor se zbârceşte retrăgându-se în alte lumi pe care le îmbracă precum o pânză freatică auriferă strânsă în jurul unui os în falduri de catifea; cărţile cresc nevăzute pe sub tot felul de vieţi legându-le între ele şi lucrurile se scriu de fiecare dată cu aceeaşi cerneală transparentă care nu are nicio legătură cu întâmplarea; cărţile trec pe treceri de pietoni pe sub frunze strecurându-se în lemnul dinaintea lor cu multă îndemânare, cărţile nu mai sunt printre noi sau noi nu mai suntem vii deja şi mă întrebi când se termină cartea asta deschisă pe masă iar eu îţi răspund nu vom şti niciodată şi hârtia din noi ne priveşte cu teamă
(poeme din viitorul volum, Versouri)