Episodul 2: Săptămâna de oferte speciale. Partea a doua: comedii

Anul 2009 a fost generos. Noile comedii - Bored to Death, Modern Family şi Community - au fost atât de bune încât am avut de la început convingerea că le voi revedea şi anul acesta. Aşa a fost. Asta nu m-a împiedicat să încerc şi oferta nouă.
 
Aveam o vorbă anul trecut: nu judeca un serial după pilot. Deşi sunt, teoretic, cele mai bine şi îndelungat construite episoade ale unui serial, ele nu pot decât să îţi deschidă puţin uşa către universul promis. Într-un serial bun, episoadele care urmează sunt mai bogate în sensuri şi personajele devin din ce în ce mai reale. Aşa că dacă un pilot te ţine măcar până la sfârşit, trebuie să îi dai serialului şansa de a vedea măcar cinci episoade ca să iei o decizie corectă. Altfel, s-ar putea să pierzi o experienţă plăcută.
 
Anul acesta zic: nu judeca un pilot după trailer. Trailerele sunt o specie aparte în cinematografie. Cei care le fac sunt de fapt copywriteri care vor să îţi vândă un produs şi îţi arată cele mai atrăgătoare atribute ale sale. În funcţie de produs, pot fi glume deştepte, scene de acţiune grozave sau momente înspăimântătoare. Misiunea lor e departe de a fi îndeplinită dacă toate momentele bune sunt în trailer şi în pilot nu-ţi mai rămâne nimic nou.
 
A fost cazul lui Outsourced, o comedie awkward despre un manager de call-center care este trimis în India pentru a se ocupa de divizia de acolo a companiei sale. Trailerul (http://www.youtube.com/watch?v=-e7DndFck-k) este oarecum amuzant, chiar dacă unele glume sunt previzibile sau de un gust îndoielnic. O comedie foarte uşoară, m-am gândit când l-am văzut, dar promiţătoare. Asta până am văzut pilotul întreg şi am realizat că este fix trailerul plus câteva scene de umplutură între glume. Mai mult, puse într-o structură de 22 de minute, toate glumele cumva acceptabile din trailer au devenit băşcălie de scara blocului, jignitoare la adresa culturii indiene.
 
Un alt serial pe care l-am aşteptat cu nerăbdare a fost Shit My Dad Says, inspirat de un cont de Twitter (http://twitter.com/#!/shitmydadsays) pe care un tip de 29 de ani postează vorbele de duh ale tatălui lui, care are 74 şi un sarcasm remarcabil. (Printre tweeturi se numără: "I didn't say you were ugly. I said your girlfriend is better looking than you, and standing next to her, you look ugly." sau "You worry too much. Eat some bacon... What? No, I got no idea if it'll make you feel better, I just made too much bacon.") Contul promitea multe. În plus, tatăl urma să fie jucat de William Shatner (Captain Kirk în seria originală Star Trek şi tweeterer extraordinaire). Episodul pilot a fost însă foarte puţin amuzant, foarte puţin edgy şi foarte puţin credibil.
 
O dezamăgire mai mică a fost Mike & Molly, despre un cuplu supraponderal din Chicago, el poliţist, ea învăţătoare. Serialul este creat de Chuck Lorre, un om cu care am o relaţie complicată: îl ador pentru The Big Bang Theory (sitcom cu geeks) şi îl urăsc pentru Two and a Half Men (sitcom cu misogini). Din păcate, Mike & Molly e pe aceeaşi parte a baricadei cu cel de-al doilea. Glume previzibile şi storylines neinteresante.
 
Dar mi-au plăcut trei seriale şi le-am acordat şansa celor cinci episoade ca să văd cum evoluează.
 
Raising Hope este o comedie în genul My Name Is Earl, cuwhite trash (sudişti săraci care locuiesc în rulote sau ceva asemănător; un fel de cocalari americani). Un tip de vreo 18 ani se trezeşte că a făcut un copil cu o criminală în serie care a fost condamnată la moarte şi executată. Aşa că trebuie să crească el fetiţa, pe care o cheamă Hope şi are 6 luni. Părinţii lui, care l-au făcut la 15 ani şi nu mai vor copii în casă, încearcă să-l convingă să lase fetiţa în faţa unităţii de pompieri ("dar nu în cutia de donaţii; acolo se pun hainele vechi şi căţeluşii"). Dar băiatul e hotărât să o crească singur şi de aici începe comedia. Serialul are un umor negru care pe mine mă face să râd, este jucat foarte bine şi are un univers coerent şi credibil.
 
Running Wilde este creat de aceiaşi oameni care au făcut serialul cult Arrested Development şi e în stilul comediei absurde care se regăseşte şi în Saturday Night Live. Un miliardar excentric (cum altfel?) o convinge pe iubita lui din adolescenţă, om de ştiinţă care vrea să trăiască în Amazon cu triburile native (cum altfel?) să se mute pe moşia lui pentru ca fata ei cea sensibilă şi inteligentă (cum altfel?) să poată creşte în civilizaţie. Pentru a-şi păstra principiile, omul de ştiinţă locuieşte în casa din copac, nu în castelul imens al miliardarului. Cum el o iubeşte pe ea, deşi o desconsideră pentru că nu e bogată şi munceşte, şi ea îl iubeşte pe el, deşi îl desconsideră pentru că e bogat şi nu munceşte, povestea pare să se îndrepte către o idilă cu peripeţii.
 
Nu în ultimul rând, mi-a plăcut Better With You, o comedie cuminte despre relaţii. Mai aproape de How I Met Your Mother, dar fără umorul riscant, sau Friends, dar mai modern, serialul urmăreşte trei cupluri - unul cu 7 săptămâni vechime, unul cu 9 ani şi unul cu 35 de ani. Cei cu 35 de ani sunt părinţii fetelor din cele două cupluri mai mici. Fără să cadă în stereotipuri de gen, discursul vorbeşte la fel de bine ambelor sexe şi umorul de situaţie este onest şi reuşit. În plus, personajele sunt simpatice şi te fac să îţi pese ce se va întâmpla cu ele săptămâna viitoare.
 
Timp să am să le văd.