Palatul Ştirbei

Am fost invitat, nu de organizatori, să particip la o întâlnire la Ministerul Culturii privitoare la acordul pe care comisia naţională a monumentelor urmează să îl dea pe PUZ-ul propus de proiectant (Westfourth Architecture). Se pare că domnul ministru al culturii are dubii dacă trebuie să semneze acordul favorabil, acordat anterior de comisie. Ca să îl convingă, dl.prof.Virgil Polizu, preşedintele onor comisiei, a invitat tot felul de lume care reprezintă ceva sau pe cineva în capitală. Care pe doamna Udrea (doamna în chestie ne-a ţinut şi cursul scurt despre cum trebuie să arate clădirile de pe aici, în formă de cultura română, care n-o fi având ea monumente ca la Viena sau Paris (poate pentru că avizarea oricărei clădiri este, aici, mult mai laborioasă şi mai misterioasă decât pe-acolo? Întreb şi eu...). Care comisiile: locală şi naţională, arhitecţi sau nu. Care şcoala. Care doar pe sine (eu). Evident, întâlnirea a fost plină de panseuri second hand; de gugumănii; de nostalgie (fără să se precizeze şi sursa de finanţare a coafurilor babei, când ţara arde); de neînţelegere a rolului şi locului (modest) al fiecărui avizator care, în schimb se crede măcar Mafalda şi ţine neapărat să probozească pe arhitect (Vladimir Arsene), pentru că simte că îl are la mână, fie şi pentru o singură secundă. Să îl umilească. Să îl suspicioneze că e un ticălos care atentează la patrimoniu, la matrimoniu, la memoria strămoşilor proprii sau de clasă ("aristocratică"). Şi, fireşte, să îi vorbească în scârbă, de sus (dar stând jos, deşi arhitectul a avut decenţa să le vorbească din picioare, foarte respectuos). În fine.

Am avut, la prima mână, o secţiune transversală prin problemele avizărilor din România. Iată-le, pe foarte scurt: 1. impresionismul (criteriile nu-s, dar abundă impresiile de moment ale decidentului); 2. nostalgia intoxicantă (nu doar că totul trebuie păstrat, dar ar mai trebui dărâmat şi ceea ce s-a construit deja pe vreun loc din Bucureşti, să se refacă grădinile felurimilor de pălăţele ale aristocrăţeilor de Fanar care s-au aciuit pe-aici (pentru epitete, vezi Eminescu) şi să se distrugă şi bruma de viaţă urbană ca se va fi înfiripat, de la Brâncoveanu încoace şi 3. aflarea în treabă: înţelegem sau nu ce e oraşul, spaţiul public şi problemele lor contemporane, simţim nevoia să ne pronunţăm.

Au fost şi poziţii de cel mai bun gust şi profesionalism. Profesorii Constantin Enache şi Alexandru Sandu, în primul rând, dar şi dl. arh. V. Munteanu, care a surprins o problemă principială, de concept a soluţiei, care avantajează chiar contextul construit. Fireşte, întotdeauna am apreciat concluziile sănătoase ale preşedintelui UAUIM, profesorul Emil Barbu Popescu şi, de data asta, am fost solidar şi cu ultima opinie, aceea a preşedintelui comisiei, profesorul Virgil Polizu.

Nu ştiu dacă vreuna dintre opiniile exprimate acolo îl vor ajuta pe dl. ministru al culturii să semneze dumnezeului avizul pentru un proiect EVIDENT în regulă, fără să se mai lase influenţat de gargara mediatică sau a tot soiul de experţi şi lideri de opinie autopropuşi. O singură observaţie, pe care o face, pe blogul său, şi dl. Adrian Crăciunescu, de asemenea participant: dacă era, într-adevăr, interesat de opiniile experţilor, putea să aibă politeţea de a-i onora cu prezenţa, dacă tot le cere consultanţa pe de-a moaca...