Discutam cu o prietenă despre imposibilitatea de a găsi în Iaşi pantaloni din piele. Am aflat că există într-un loc, dar trebuie să faci comandă şi să aştepţi trei săptămîni pînă sînt gata. Şi costă 120 de euro (în paranteză fie spus, în Germania găsise o pereche cu 70 de euro, dar i s-au părut prea scumpi). Mi-am imaginat brusc un scenariu care să justifice banii şi aşteptarea:
- firma îţi ia măsura, apoi dă telefon la filiala dintr-un orăşel african;
- este contactat, prin semnale de fum, şeful tribului anga-panga din inima junglei;
- şeful anga-panga adună sfatul bătrînilor şi alege cel mai potrivit tînăr dintre membrii comunităţii sale, pentru a-l iniţia în tainele vînătorii (numai un tînăr care nu a mai ucis fiinţă purtătoare de blană poate pleca în căutarea animalului sacru din care să fie confecţionaţi pantalonii din piele);
- vraciul tribului face nazuri: a iniţiat prea mulţi tineri în ultima vreme şi, în plus, a rămas fără ierburi magice;
- la insistenţa şefului - care-l convinge că i-ar cădea rău la stomac o friptură din carnea unui om bătrîn - vraciul acceptă să o facă şi pe asta;
- viteazul Mbo-Mbo - înduplecat şi el de privirea înfometată a şefului anga-panga -, se lasă iniţiat, dansînd toată noaptea în jurul focului, alături de vraciul care parcă-şi regăseşte puterile din tinereţe;
- conform singurului ritual acreditat, Mbo-Mbo îşi arcul şi pleacă să vîneze leul care răneşte la gît puiul de antilopă din care vor fi confecţionaţi pantalonii din piele;
- după aventuri pe care nu le mai povestesc aici, Mbo-Mbo se întoarce flenduri, dar victorios, cu pielea puiului de antilopă pe umăr;
- aici intră în scenă femeile tribului anga-panga, care, printr-o incantaţie tradiţională, vor grăbi procesul de preparare a pielii pentru pantaloni;
- cu peripeţii greu de crezut, tot Mbo-Mbo transportă pielea învelită în frunze de palmier la adresa filialei din orăşelul african;
- acolo, pielea este prelucrată şi împachetată prin cele mai moderne metode, iar apoi este expediată, par-avion, la sediul firmei din oraşul Iaşi;
- abia aici - trecută prin mîinile dibace ale unor croitori şcoliţi la o casă de modă precum, să zicem, cea a Irinei Schrotter - pielea puiului de antilopă rănit de un leu pe care l-a ucis viteazul Mbo-Mbo din tribul anga-panga devine o pereche de pantaloni din piele pe care aş plăti 120 de euro.
Eu unul sînt adeptul pielii de fîş. Fîşul - după cum probabil cei mai mulţi ştiu - este un mamifer relativ uşor de vînat în pădurile de foioase ale ţării noastre. Trăieşte în special în locuri umede, fapt care conferă şi calităţile întru totul deosebite ale pielii de fîş. De altfel, fîşul este singurul mamifer care nu are blană, ci o ingenioasă piele impermeabilă, căptuşită pe dinăuntru. Ca inconvenient, dimensiunile animalului sînt destul de reduse, încît trebuie să ucizi cam doi fîşi pentru a-ţi confecţiona o geacă sau o pereche de pantaloni din piele. Însă, hotărît lucru, pînă una alta, eu unul rămîn adeptul pielii de fîş.
PS: Colega mea de serviciu, Manuela Oboroceanu, spune că fîşul pe care l-a văzut ea ultima dată arăta cam aşa:
... iar în virtutea dreptului la replică, îi ofer şi lui Padre posibilitatea de a-şi exprima cîteva opinii - e drept, controversate - despre fîş:
Este adevărat că prietenul şi ucenicul meu, fratele Lăză, este specialist în ursul panda, dar de-acum să nu-şi închipuie că poate vorbi şi despre fîş, care e un animal dintr-o altă specie. Despre acest animal atît de răspîndit în România (să menţionăm că în Occident este pe cale de dispariţie!) şi totuşi atît de puţin cunoscut (cîţi se pot lăuda că au văzut un fîş viu?), s-au făcut în trecut observaţii temeinice, din care unele au rezistat pînă în prezent, dar altele au fost corectate de ultimele cercetări. Iată, aşadar, o descriere ştiinţifică a fîşului, în completarea referinţelor succinte despre fîş pe care le-a dat (cam după ureche) în jurnalul său fratele nostru.
Fîşul
Denumirea ştiinţifică: Phisu phisu (etimologia este incertă: se pare că strămoşii noştri, romanii, l-au confundat cu pisica şi i-au spus pisu-pisu; un copist neatent a transcris phis-phis, ceea ce iniţial a dat în română fiş, iar apoi fîş. Şcoala etimologică anglo-saxonă este însă de altă părere: fîşul este un străvechi animal acvatic englez ("the fish"), care a emigrat în ţările noastre, unde a primit numele de "fîş").
Mamifer: familia fîşneţ, genul fîşîitoare.
Denumiri populare: fîş (nu se cunosc altele; unii îl confundă cu parpalacul, dar acesta este o pasăre).
Habitatul şi descrierea: locurile umede din pădurile de foioase (aici fratele are dreptate!), dar s-au semnalat fîşi şi în zona rîurilor de cîmpie. Fîşul de cîmpie are culoarea verde-albăstriu sau albastru-verzui, în timp ce fîşul de foioase este negru-maroniu şi o pată galbenă pe nas. Ca o raritate, s-au semnalat în habitatele foarte călduroase fîşi roşii. Fîşul adult are cca 30 cm lungime şi 20 înălţime, iar greutatea sa poate ajunge la 8-10 kg (aşadar, fratele Lăză exagerează cînd spune că din doi fîşi adulţi se poate face o haină!). Este un animal fîşneţ, se deplasează pîş-pîş şi scoate un fîşîit continuu. Într-adevăr, nu are blană, ci este acoperit cu fîşii de piele impermeabilă. Se pare că se hrăneşte cu alţi fîşi mai mici. Cei doi incisivi mari din faţă îl ajută să sfîşie prada.
Ce foloase avem de la fîş: fîşul a fost foarte mult vînat pentru foloasele sale, din care cel mai important este fîşul propriu-zis. Din cauza vînării sale excesive, fîşul este astăzi protejat, fiind înlocuit cu o imitaţie de piele obişnuită.
Aşa cum spuneam, foarte puţini se pot lăuda că au întîlnit un fîş viu. Dacă un zoolog a întîlnit vreun exemplar, ar fi de dorit să completeze descrierea noastră cu o schiţă a fîşului.