Bietul Eminescu

Joi, 15 ianuarie 2003

Cînd vine vorba de Eminescu, mintea mă poartă mai întîi, pe căi lăturalnice, către faţa chinuită a tatălui meu care s-a întors într-o seară acasă rupt de nervi, scoţînd din geantă şi trîntind pe masă Tare mult îmi place mie să învăţ croitorie, o carte din seria Practic pentru şoimii patriei. Îl costase peste 20 de lei, preţul pe care trebuise să-l plătească în plus, la o librărie din oraş, pentru a-i putea cumpăra caiete soră-mii Otilia. Pentru cine a prins comunismul aceasta era o practică obişnuită: doreai un produs greu de găsit, plăteai şi pentru altul care zăcea pe rafturi nevîndut de ani de zile.

O păcăleală de asemenea proporţii nu mai luase decît bunica, atunci cînd, pentru a putea cumpăra gaz lampant, a fost nevoită să arunce banii în vînt şi pe Viaţa lui Mihai Eminescu, de George Călinescu. La cît de necăjită arăta bunica, mi-am închipui că Viaţa lui Mihai Eminescu e musai o mare tîmpenie. Pe-atunci eram la grădiniţă, cred. Cînd am ajuns la şcoală şi am auzit din nou de Eminescu, mi-am zis lămurit: "Aa, ăsta-i ăla cu gazu". Şi-a rămas bietul Eminescu "ăla cu gazu" pînă cînd mi-a căzut în mînă cartea lui Noica despre "omul deplin al culturii române". Şi de-atunci a rămas doar "bietul Eminescu", maltratat în toate felurile, începînd de la profesorii de română şi pînă la primarul pe care îl văd acum la Ştiri (am televizorul pe aceeaşi masă cu monitorul calculatorului), sărbătorind naşterea lui Eminescu alături de Andreea Bălan.

Şi, dacă tot veni vorba de festivisme, azi am observat întîmplător că am început jurnalul pe 15 ianuarie 2003. Adică, împlineşte un an. Tre' să dau de băut.