Fără tîrcoale

Vineri, 23 ianuarie 2004

Tot dau tîrcoale unor idei pentru a mă apuca de un nou roman. Sau ideile îmi dau tîrcoale. Sau stau ca-n bancul cu cîinele care dă tîrcoale unui copac şi se opreşte brusc pentru că nu mai are "tîrcoale".

De regulă, mitul inspiraţiei mi se pare o mare tîmpenie. Trăiesc cu impresia că, într-un soi de Big Brother numai cu mine, aş putea demonstra cum scriu un roman cinstit, de trei sute de pagini, pe orice temă, în mai puţin de o lună. Numai să mi se dea un calculator, ceva de mîncare şi să fiu lăsat în pace. Mă voi considera scriitor deplin doar cînd nu voi mai depinde de "n-am chef!", cînd voi putea scrie, de exemplu, după o noapte de nesomn sau chiar şi beat.

Beat n-am fost nici nu mai ţin minte de cînd (ultima oară cred, acum vreo doi ani; era ziua unui prieten, alţi doi ţineau morţiş să mergem la Teodorovici acasă, eu mi-am asumat rolul de persoană lucidă care merge pînă acolo ca să-i scot mai repede afară şi, nu mai ştiu cum, am ajuns eu pulbere, pe la miezul nopţii, cu o poală de struguri, în casa lui Teo; apoi s-a rupt filmul). De dormit, dorm uneori şi 8 ore pe noapte. Dar "n-am chef" de scris romanul. Am idei, mă apropii de calculator şi nu-s în stare construiesc o singură propoziţie. Sînt convins că e o chestie de moment. Dar cum ar fi să mi se fi terminat pentru totdeauna "tîrcoalele"?!