Cătă Calculatoristu'

Vineri, 30 ianuarie 2004

Am vreo cîţiva prieteni nedreptăţiţi pe care tot amîn să-i consemnez la jurnal. Îmi fac aluzii, îmi povestesc faze cool, au mişcări de star care-şi aşteaptă impresarul potrivit. Eu mă fac că plouă. Îmi place să-i necăjesc, să-i las să-mi reproşeze: "Bine că de mine n-ai putut scrie un rînd!".

În urma unei discuţii avute aseară, a stat ploaia pentru:

Căăătăăăăăliiiiiiiiiiin Caaaaaaalcuuuuulaaaaatoristuuuuuuuuuu'! Îi spun Cătă Calculatoristu' pentru că nu-i ştiu numele de familie. Şi nici nu mă interesează. Aseară mi-a povestit că la grădiniţa lui se dădeau buline pentru diverse fapte de arme: roşii, verzi, albastre, în funcţie de merit. Din cîte am înţeles, el nu primea de nici o culoare. Aştepta colegii la colţ, cu o cărămidă în mînă, şi se întorcea acasă plin de glorie, adică de buline. În clasele primare i-a cerut prietenia unei fete, iar aceasta i-a transmis condiţiile: să se lase de fumat, să nu mai bea, să nu se mai bată cu băieţii... Nu mi-a spus dacă i-a cîştigat prietenia.

Sar peste anumite poveşti (printre care cele cu marijuana), dar pot spune că viaţa lui de pînă după liceu a stat sub semnul cărămizii: take, cast, fight, survive! Era unul dintre aceia pentru care cred că duhul blîndeţii nu-şi prea găsea locul. Luat la bani mărunţi, afli că printre trofeele sale se află chiar şi dinţi de poliţai. Gardienii publici nu se mai pun.

Apoi a ajuns student la Info (unde este şi acum). În primii ani de facultate a schimbat mijloacele de supravieţuire: de la cărămizi a trecut pe traficul cu icoane. Ajunsese în cameră cu doi studenţi la Teologie (asta după ce caftise pe cineva din căminul de la Info). Teologii creionau icoane pe lemn, iar el le picta ca pe cărţile de colorat. Apoi îşi aducea contribuţia la procesul de "îmbătrînire", trîntea icoanele de pămînt ca să se aşchieze, încheind procedeul prin frecarea lor cu cartoful. Apoi le punea într-o pungă şi mergea să le vîndă prin cămine...

Mă opresc pe moment că trebuie să rezolv o chestie. Revin.