Jefuitorii de tren

Marţi, 3 februarie 2003

Ziceam de Cătă... Trebuie să mă întorc la copilăria sa şi să pomenesc cum a sărit dintr-un balcon într-altul, la etajul nouă, pentru a fura două copeici de la un amic colecţionar, care, printr-un avînt de nesăbuinţă prietenească, se lăudase cu aşa ceva. Ce nu face omul pentru o copeică? Toate astea cred că datează de pe vremea cînd colinda subteranele oraşului, întruchipat în ţestoasă Ninja. În acele vremuri de glorie s-a ales şi cum primele semne pe corp. Astăzi, pe lîngă acestea, zice că mai are două răni de cuţit înfipt în spate şi o cicatrice la genunchi de cînd un prieten de-al său a încercat să oprească liftul între etaje, cu o ştangă.

Cătă stă în camera de deasupra mea. Mersul său greoi, scîrţîind podeaua, mă trezeşte în fiecare dimineaţă. Pînă să fi vorbit cu el, îl înjuram în gînd. Acum îl înjur cu glas tare. Înainte de toate mă enerva pentru că nu-mi ţinea minte numele. Îmi spunea Sergiu. Am devenit Florin abia din clipa în care mi-am cumpărat calculator (Lăzărescu, abia după ce mi-a umblat prin bibliotecă, s-a uitat la Ce se ştie despre ursul panda şi m-a întrebat ce-i cu cartea aia). Cum a văzut calculatorul, i-a tras o privire profy şi mi-a zis că trebuie să reinstalez Windows-ul. La reinstalat, m-a legat în reţea cu restul lumii din pensiune etc, etc. Apoi mi-a făcut reclamă în celelalte camere. La bucătărie, am simţit privirile mai insistente. Probabil că-i amuză ideea de a fi vecini cu un pîrlit de scriitor.

Îl invidiez pentru experienţa lui huliganică din prima tinereţe şi pentru puterea de a se fi transformat într-un tip calm, politicos, cu simţul umorului, cu care poţi discuta ore în şir vrute şi nevrute, de la fotbal la starea actuală a literaturii române, de la primarul Sechelariu şi pînă la importanţa bisericii ca instituţie (pe care el o neagă; rămas fără argumente la "Unde se adună doi oameni în numele meu, acolo voi fi şi eu în mijlocul lor", am reuşit să-l pun pe gînduri cu parabola calculatorului: Credinţa e un calculator bazat, fără mouse şi tastatură. Nu ai biserică, nu ai cum să-ţi accesezi credinţa, nu-i poţi vedea limitele, nu o poţi controla).

Una peste alta, un povestaş pe cinste. M-a distrat teribil, de exemplu, cum a povestit ce-a făcut prima dată cînd a călcat în New York, vara trecută: a intrat în primul magazin şi şi-a cumpărat fes. Chestie faină. Eu îl întrebam ce l-a impresionat mai mult în unul dintre cele mai grozave oraşe ale planetei, iar el mi-a vorbit despre ce curent straşnic e acolo.

De liniştit s-a liniştit, însă a rămas genul de om oricînd predispus la un şmen. Cu el, să zicem, aş putea duce fără probleme la îndeplinire visul meu de a jefui un tren. Dacă i-aş expune un plan, sînt convins că m-ar asculta serios şi apoi ar veni cu sugestiile şi completările de rigoare.

Miercuri, 4 februarie 2004

L-am găsit pe Cătă la calculator, meşterind la textul de mai jos. Din cîte mi-am dat seama, e primul său text comis în afară de compunerile gen "Cum a fost la fabrica de pîine", bileţelele pentru iubită, scrisorile către prietenii din pîrnaie sau eseurile în html pentru facultate. Iată ceea ce a numit el "drept la replică":

Chiar dacă în cele descrise de Lăzărescu, Sergiu, Florin sau cum vrea fiecare să îi spună (în funcţie de cîţi miei are disponibili) s-au mai strecurat unele mici necolerari cu realitatea, dar asupra cărora nu are sens să mă opresc (şi nici nu doresc să le îndrept), trebuie să recunosc că, în momentul în care am citit ultimele adăugiri la jurnal, mi-am spus: "Bă, man chiar are talent!".

În primul rînd, Lăzărescule, scriitorii nu sînt niste "pîrliţi", cum ai spus tu. Ei sînt doar nişte oameni care au ceva de spus, iar felul în care comunică acel ceva îi împarte în geniali, de duzina şi cei care mai bine s-ar apuca de pescuit.

În al doilea rînd, Sergiu, (beepuri de rigoare) mă înjuri pentru că am tupeul să merg prin camera mea. Mă scuzi, te rog, uite promit că de azi înainte o să levitez.

În al treilea rînd, Florin, să ştii că am cugetat ca un adevărat Gandalf la visul tău de a jefui un tren. Am văzut acum vreo cîteva zile la tuner (prin monitor, bineînţeles) că din depozitul de fiare vechi al SIDEX-ului se fură ca în codru şi apoi fiarele astea vechi se vînd la centrele de colectare private din Galaţi, care la rîndul lor vînd SIDEX-ului. E o chestie mare, omule! Adică eu fur de la tine, vînd la fraier, el îţi vinde iar ţie. Deci cine e fraierul?

În concluzie, la al 14-lea macaz de la Paşcani înspre Iaşi deturnăm trenul mărfar 5231 dinspre Copşa Mică, îl redirecţionăm spre Vălenii de Pădure, unde descărcăm marfa în şlepuri, iar de acolo navigăm pe rîu în jos. Cum dăm în Bistriţa, putem renunţa la şlepuri în favoarea celebrelor plute. Asta doar dacă vrem să micşorăm costurile de operaţiune şi implicit să obţinem un profit mai mare. Apoi dacă dă Domnul şi nimerim nişte pirania, ajungem în Siret şi, evitînd urşii polari şi fîşii de pe malul drept (care se ocupa şi ei de trafic cu materiale fieroase şi ne pot ataca de frică să nu le stricam combinaţiile), vom merge spre Galaţi. Acolo încărcăm marfa pe bicicletă şi, după o urmărire la mare viteză cu poliţia, intrăm pe poarta combinatului şi, gata, am reuşit! Oricum, chiar dacă nu vom jefui un tren împreună, să nu care cumva să uiţi regula nr. 1 a jefuitorilor de tren: dacă un tren deţine o locomotivă electrică, el va deraia în partea stîngă, iar dacă are una Diesel, în partea dreaptă. Atenţie, reciproca nu este adevărată!

Bă, Cătă, uite că aş fi cîştigat pariul! Numai că tu ai fost primul care a înaintat planul. Acum, sincer să fiu, eu nu mă gîndisem la mărfar, ci la un personalul Iaşi-Hîrlău. Hai totuşi să analizăm metodic planul tău, care mie unul îmi stîrneşte cîteva dileme:
- ce înseamnă "un adevărat Gadalf"?
- de unde aflăm că mărfarul dinspre Copşa Mică e încărcat cu fier vechi?
- unde naiba sînt Vălenii de Pădure? au deschidere la mare?
- cam cît face să închiriezi un şlep din Vălenii de Pădure? Îl închiriem sau îl furăm şi pe ăsta?
- putem ataca trenul în perioada în care urşii polari migrează în ţările calde?
- la faza cu pirania, faci aluzie la faptul că mai bine m-aş apuca de pescuit?
- nu ne-am putea înfrăţi cu fîşii ?
- cum naiba ne cărăm noi bicicletele pînă la Galaţi ? Că pe tren nu ne dă voie .
- mai există şi regula nr. 2 pentru jefuitorii de tren ?