Lumea de dincolo

Joi, 12 februarie 2004

S-ar putea să iau bătaie. E foarte posibil ca pe urmele mele să fie un întreg clan. Nici măcar nu ştiu bine de cine să mă feresc.

Duminică, străduţa din faţa pensiunii mele era ocupată duba poliţiei. Poliţaii cu bastoanele în mînă intrau în forţă pe fundătură din faţa porţii de la pensiune, un drumeag atît de dubios, încît noaptea nici n-am curaj să privesc înspre el. Ies de acolo, ca dintr-o gură de iad, băieţaşi beţi mangă, ţigani care cară apă cu bidoane de plastic, ţînci care aruncă cu pietre, cîini hămesiţi care-ţi fură mîncarea din mînă. (În treacăt fie spus, dacă Cojocaru-Pasaris-ul României, zăpsit acum cîteva zile într-un bloc de la vreo 200 de metri de mine, nu ar fi avut proasta inspiraţie să fugă spre gară, ci spre fundătura din faţa pensiunii, nu l-ar mai fi prins ăia în veci). Nu m-ar mira ca, într-o clipă de neatenţie, să apară de acolo vreo mînuţă verde care să mă tragă într-un univers paralel.

Cu puţin timp înainte de a-l prinde pe Cojocaru, prin intrarea în universul paralel (să-i zicem Stargate), s-a năpustit la picioarele mele o javră costelivă. Poate că aş fi ignorat-o, dacă în dreptul Stargate-ului nu s-ar fi aflat o tînără creatură humanoidă: mascul, să tot fi avut vreo 14-15 ani, cu cercel în nas, ras chel pe tîmple, cu o creastă ţepoasă pe cap. Humanoidul crestat asmuţea cîinele la mine. Am bolovănit javra şi m-am îndreptat calm spre fiinţa lumii de dincolo. Probabil că nu mi-a bănuit intenţiile şi nici nu era prea atent: îi ieşiseră ochii ca la melc după două fete aflate în trecere. M-am apropiat de el, călcînd semeţ, cu un aer de maestru în arte marţiale, şi l-am mîngîiat pe creastă. Un gest gen "Te-aş face varză, dac-ar vrea muşchii mei! Da' eu sînt un tip cumpătat!", apoi am traversat liniştit drumul şi am intrat în curte. Am auzit un muget în urmă, dar nu i-am dat importanţă pînă luni dimineaţă, cînd am întrebat gazda ce-a căutat poliţia pe-acolo. Mi-a spus că la capătul fundăturii locuieşte un clan războinic. Iar eu, naivul, n-am avut de lucru şi le-am ofensat puiul.

Cătă e de părere să nu mai aşteptăm reacţia adversă. Adună el un comando din băieţii lui şi năvălim peste clan. Dar eu acolo nu intru nici cu trupele anti-tero. E drept că mă încîntă ideea unei campanii de intimidare, însă n-am tupeul să înfrunt alienii la ei acasă. Cred că mai nimerit ar fi să adune Cătă băieţii, îi camuflăm prin tufişurile din curtea pensiunii, iar eu mă plimb de momeală prin faţa Stargate-ului.