Valorile morale

  Citiţi un fragment din introducerea la această carte.



Adam Smith este privit drept părintele economiei ca ştiinţă, în special pentru cartea sa Bogăţia naţiunilor. El a scris însă şi Teoria sentimentelor morale, carte care subliniază determinanţii morali ai unui capitalism activ caracterizat şi de coeziunea socială. Viziunea lui Smith poate fi pusă în legătură cu faimoasa lucrare a lui Max Weber, Etica protestantă şi spiritul capitalismului, care investighează în profunzime legătura dintre valori, instituţii şi performanţa economică. Francis Fukuyama, în Sfîrşitul istoriei, a avut dreptate într-un sens fundamental - sfîrşitul comunismului totalitar a închis un capitol din istorie. Multe dintre speranţele sale au fost însă umbrite de evenimentele ultimei decade.

În ultimul timp, problemele eticii în afaceri şi ale responsabilităţii în relaţiile dintre companii şi indivizi au făcut subiectul dezbaterilor publice. Corupţia extinsă şi comportamentul lipsit de etică sînt văzute în primul rînd ca simptome ale fragilităţii instituţionale şi ale lipsei de democraţie, întîlnite în special în regiunile în curs de dezvoltare din lume. Recentele scandaluri din lumea corporaţiilor americane şi europene înfăţişează însă o realitate mult mai complexă. Un val similar de scandaluri a izbucnit şi în anii '80 în Statele Unite. Este oare un model ciclic al economiilor avansate, legat de un comportament excesiv inevitabil în perioadele de exuberanţă, care apoi se stinge în timp în urma ajustărilor politice şi instituţionale? Ori se pot stabili circumstanţe instituţionale sau anume politici care amplifică în mod special comportamentul lipsit de etică şi care nu atrag după sine în mod automat un răspuns corespunzător? Se poate face o legătură între dinamica socială şi economică a capitalismului, pe de-o parte, şi aparenta schimbare a valorilor care motivează antreprenorii, pe de alta? Este motivul profitului echivalent lăcomiei - sau, ca să îl cităm pe Alan Greenspan, «exuberanţa iraţională»? Care este rolul normelor (formale şi informale) în constrîngerea comportamentului social iresponsabil?

Tranziţia postcomunistă este plină de exemple de corupţie şi comportament lipsit de etică. Explicaţia cea mai simplă face referire la slăbiciunile instituţionale ale societăţii postcomuniste, la funcţionarea precară a mecanismelor de control şi echilibrare şi la justiţia coruptă, împreună cu o capacitate slabă de aplicare a legilor. Într-o notă optimistă, acelaşi raţionament ar arăta avansul reformelor instituţionale, care permite acestor societăţi să reducă în timp comportamentul malign lipsit de etică. Aderarea la UE poate fi privită în ordinea acestei logici optimiste. Un răspuns mai larg ar face însă referire la chestiunea guvernării atît în sfera publică, cît şi în cea privată, şi ar trece în revistă diversele aspecte la nivel internaţional - atît în ţările bogate, cît şi în cele sărace. Un răspuns într-o notă pesimistă ar face referire la o «cale a dependenţei» şi ar observa persistenţa şi frecvenţa corupţiei, instituţiile precare şi pieţele nefuncţionale în multe ţări din lume. În Europa de Sud-Est, sindromul statului slab şi fragilitatea instituţiilor, ca şi criminalizarea pe scară largă a vieţii economice ar fi motive de îngrijorare adîncă.

În societăţile aflate în tranziţie, perspectiva aderării la UE a funcţionat ca un catalizator şi ca un suport puternic pentru atenuarea durerilor şi frustrărilor schimbărilor sociale. O mare parte a cetăţenilor sînt însă dezamăgiţi de rezultatele reformelor, în vreme ce corupţia pe scară largă şi comportamentul lipsit de etică înfurie o mare parte a populaţiei. Unii cetăţeni leagă aceste fenomene de reformele de piaţă, această percepţie fiind reflectată de sondaje. Odată realizat primul val al extinderii UE, beneficiile se vor reflecta asupra multor cetăţeni, însă este de aşteptat ca dezamăgirile să devină, de asemenea, mai intense. Astfel de dezvoltări impun o discuţie sinceră asupra legăturii dintre valori, moralitate şi dinamica societăţii capitaliste, ca şi despre ce este necesar pentru ca aceasta să devină mai atractivă pentru cea mai mare parte a populaţiei. Iată şi motivul pentru care dezbaterea publică asupra reglementărilor efective, aplicării lor şi asupra instituţiilor - menite să amplifice capacitatea pieţelor de a satisface consumatorii şi de a preîntîmpina apariţia excluziunii sociale - nu şi-a pierdut relevanţa. Rolul statului în a oferi bunuri publice s-ar cuveni judecat în acelaşi fel, deşi acesta ar trebui definit în relaţie cu necesitatea unui sector public reformat şi mai eficient, care nu ar trebui să submineze sectorul privat.

Dezbaterea publică asupra eticii şi realizărilor economice capătă noi valenţe cînd ne referim la întreaga lume în lumina globalizării. În afară de terorismul internaţional, se poate observa şi o altă parte întunecată a globalizării: incapacitatea de gestionare a chestiunilor globale - problemele mediului înconjurător, imigrarea ilegală pe scară largă, sărăcia în creştere în multe regiuni şi proasta funcţionare a pieţelor financiare internaţionale. În acest context, chestiunea guvernării devine şi mai proeminentă. Iar guvernarea nu poate fi disociată de valorile şi convingerile celor care iau decizii.

Anii care au urmat Marii Crize au adus noi reglementări, menite să restrîngă excesele şi comportamentul lipsit de etică. Un exemplu a fost legea Glass-Steagal în Statele Unite, care separă băncile de investiţii de băncile comerciale. Scandaluri recente din lumea corporaţiilor au pus sub semnul întrebării oportunitatea liberalizării excesive în industria bancară şi pe piaţa energiei la sfîrşitul anilor '90. Ajustări instituţionale au urmat şi imediat după cel de-al doilea război mondial. Istoria pare să indice un ciclu al politicilor şi ajustărilor instituţionale consecutive unor perioade de dinamică economică accentuată. Se prea poate ca, după «euforia liberalizării», care a ocupat un loc atît de important pe agenda guvernelor, să urmeze o nouă fază care va sublinia necesitatea unor reglementări eficiente a pieţelor şi a unei cooperări mai înţelepte între sectorul public şi cel privat.

Această logică ar trebui să se aplice în egală măsură şi la nivelul economiei mondiale, care are nevoie de bunuri publice şi de restructurarea instituţiilor publice capabile să asigure guvernarea la nivel global. Provocările acestea nu pot fi rezolvate dacă raţionalismul economic nu se împleteşte cu valorile sociale şi morale. Lecţia este valabilă în special în societăţile aflate în tranziţie, unde guvernarea corporatistă şi responsabilitatea socială - atît în sectorul public, cît şi în cel privat - sînt chestiuni acute.

(Dilema, preluat din Southeast European Times, 23 decembrie 2003)