Actuală. Activă. Atractivă.

Socotită de mulţi critici literari drept cea mai importantă prozatoare din literatura rusă actuală, Ludmila Uliţkaia trăieşte la Moscova ca scriitor şi cunoaşte de cîţiva ani un mare succes internaţional, opera ei fiind tradusă în peste 17 limbi.

Născută în zona Uralilor în anul 1943, Ludmila Uliţkaia îşi trăieşte tinereţea la Moscova, unde studiază Biologia la Universitate, specializîndu-se ulterior în genetică. Prima confruntare cu autorităţile comuniste se petrece timpuriu, iar autoarea, alături de alţi cîţiva tineri cercetători, acuzaţi că au scris şi răspîndit cărţi-samizdat, este concediată de la Institutul de Genetică. Urmează o a doua facultate, absolvind Ştiinţele Sociale şi debutează la patruzeci de ani cu literatură pentru copii prin nuvelele O sută de nasturi. Pînă în 1992, cînd apare bestsellerul Soniecika, cenzura comunistă îi respinge toate manuscrisele.

Cariera internaţională este legată de apariţia în limba franceză a nuvelei Soniecika, pentru care este răsplătită cu premiul Médicis. Nuvela prozatoarei ruse se înscrie de minune în coordonatele unei bijuterii narative şi stilistice.

Ludmila Uliţkaia este cunoscută şi prin cîteva romane: Medeea şi copiii ei, O înmormîntare veselă, Minciunile femeilor şi Călătorie într-al nouălea cer.



Actuală. Activă. Atractivă. Orice cititoare COSMO care se respectă se recunoaşte sau se revendică din această triadă atitudinală. Să fii frumoasă, tînără, liberă, fără prejudecăţi, să ai o profesie sigură şi o viaţă îndestulată.

Soniecika, eroina Ludmilei Uliţkaia, nu are nimic din toate acestea. Este o fată mai degrabă urîţică, un şoricel de bibliotecă "o lungană lată în spate, cu picioare subţiri şi cu fundul descărnat de atîta şezut,(...)" cu "sînii mari, de femeie, crescuţi înainte de vreme, parcă nelalocul lor, lipiţi pe trupul slab.(...) Avea umerii adunaţi, spatele încovoiat, purta haine lălîi, prea lungi şi prea largi pentru ea, stînjenită parcă de bogăţia inutilă din faţă şi de scîndura plată, deprimantă, din spate."

Studentă în timpul celui de-al doilea război mondial, Soniecika nu trăieşte decît pentru marea ei pasiune, cărţile, ajungînd să lucreze în depozitul din subsolul unei biblioteci vechi. Aici îl va cunoaşte pe singurul bărbat din viaţa ei, cel care o va cere în căsătorie într-un mod inedit şi-i va deveni partener de viaţă, Robert Viktorovici. Om-legendă, pictor amator, cu o recunoaştere postumă internaţională, din categoria falselor valori impuse conjunctural, bătrîiorul soţ al Soniecikăi reuşeşte performanţa de a-i face viaţa reală frumoasă unei fete urîte, căreia i-o va dărui şi pe Tania, emancipata şi libertina lor fetiţă. Un destin banal la o primă vedere, cu un traseu previzibil, la care se adaugă sărăcia lucie cunoscută de majoritatea cetăţenilor URSS - "o ţară searbădă şi tristă", anii grei postbelici, dislocările frecvente (aidoma deportărilor şi politica demolărilor), încărcătura ideologică sufocantă pentru spiritele născute libere şi promiscuitatea relaţiilor interumane determinată de traiul în comun la propriu. Căsnicia celor doi decurge fără probleme majore, prozatoarea consemnînd cu un ochi crud realist ravagiile timpului asupra Soniecikăi, fericit resemnata soţie a lui Robert Viktorovici. Casnică perfectă, lipsită de orice pizmă şi neplîngîndu-se de soarta care n-o va răsfăţa niciodată, la patruzeci de ani Soniecika "încărunţise şi se îngrăşase bine de tot". Va trăi mult, supravieţuindu-i "marelui pictor", trecînd peste durerea înstrăinării de Tania, stabilită atît de departe, în frigurosul Sankt-Petersburg, şi peste umilinţa tardivei descoperiri a infidelităţii soţului său, un playboy egoist, care va cunoaşte o senilă şi fatală pasiune pentru Iasia. Aceasta, fragilă şi fermecătoare, este colega de liceu a Taniei, prin care scriitoarea creează un alt personaj memorabil, tipic rusesc, de tipul Lolita, cu un plus de viciu şi depravare.

Ludmila Uliţkaia ştie să controleze situaţii narative dintr-o trăsătură de condei. Există în fiecare rînd marca unei lucidităţi care nu lasă loc pentru nici o iluzie. Ai senzaţia că ochiul prozatoarei ruse nu lasă nici un detaliu esenţial să ne scape şi nici un fir interior al tramei să se descoasă. Ceea ce reuşeşte să dea farmecul acestei poveşti atît de banale în fapt şi ceea ce, aşa cum au remarcat şi alţi exegeţi ai nuvelei, impune comparaţia cu basmul cu happy-end, este tocmai frumuseţea intrinsecă a personajului feminin. Iasia, cea nonşalantă şi consecventă în păcat, Tania, cea boemă, năvalnică şi etern geloasă, şi, în primul rînd, Soniecika, cea frumos şi tragic credulă, naiva absolută şi îndrăgostita eternă, care ştie să ierte şi să treacă peste inconvenientele multiple ale condiţiei sale.

De la adolescenta tîrzie pentru care lectura devenise o uşoară formă de nebunie, ajungînd să viseze cărţile, la condiţia de soţie şi mamă desăvîrşită, înzestrată cu un dar de a percepe viaţa în culori strălucitoare chiar şi cînd realitatea e atît de ternă, la trezirea dureroasă din amăgiri şi la acceptarea şi aprobarea adulterului soţului, la coabitarea oarecum incestuoasă cu amanta lui Robert Viktorovici şi pînă la ultimii ani din viaţă, rămasă singură doar cu trecutul copleşitor, Soniecika dă senzaţia că nu trăieşte în esenţă, ci că este trăită de o sumedenie de vieţi de femei aidoma ei. Filosofia acestui personaj care, la finalul nuvelei "pleacă cu gîndul în adîncuri desfătătoare, pe alei umbroase, spre torentele de primăvară" reprezintă o cheie, nu numai pentru descifrarea tîlcului poveştii, ci şi pentru înţelegerea de către lector a sensului profund al vieţii.

Sfatul meu către cititoarea COSMO: Apleacă-te întotdeauna cu atenţie asupra lucrurilor mărunte, nu neglija nici un detaliu şi acordă importanţa cuvenită fiecărui gest al celorlalţi către tine. Vei fi cu siguranţă mai bogată şi mai împlinită. Uneori, în universul microcosmic al amănuntului putem găsi esenţa lumii. Şi, contrar zicalei strămoşeşti, de cele mai multe ori, cu o floare se face primăvară.

(Cronică de Ioana Drăgan, preluată din Revista Cosmopolitan, martie 2005)