Luxul gândirii suverane - Istoria erotismului

Citiţi un fragment din această carte.


În 1949 apărea la Éditions de Minuit (în colecţia "L'usage des richesses", creată şi coordonată de Georges Bataille) Partea blestemată, de fapt ceea ce ar fi trebuit să devină doar volumul întâi al acestei sinteze proiectate ca trilogie: Consumarea (traducere de Bogdan Ghiu, Iaşi, Institutul European, 1994). "Acest prim volum va avea o continuare", preciza, deja, Bataille într-o notă de subsol la "Cuvântul înainte" (op. cit., p. 17), gândindu-se în acel moment să-şi adune continuarea reflecţiilor politice de "economie generală" asupra actualităţii epocii sub titlul De l'angoisse sexuelle au malheur d'Hiroshima (De la angoasa sexuală la nenorocirea de la Hiroshima), proiect din care nu se vor materializa (păstra?) însă decât câteva pagini de schiţe constituind (conform lui Thadée Klossowski, îngrijitorul volumul VIII al seriei de Oeuvres complétes ale lui Georges Bataille, Gallimard, 1976, cel de-al doilea proiect din cele patru ale unei cărţi despre erotism). În 1950-1951, Bataille redactează însă - fără a o definitiva decât după mai multe abandonuri şi reveniri - Istoria erotismului, anunţând, iarăşi, şi un al treilea tom al Părţii blestemate: Suveranitatea (traducere de Ciprian Mihali, Piteşti, Paralela 45, 2004). Nici Istoria erotismului ca atare, care până la urmă se va finaliza şi va apărea, fără legătură cu proiectul Părţii blestemate, sub titlul Erotismul (Minuit, 1957; traducere de Dan Petrescu, Bucureşti, Nemira, 1998) şi, mai ales, nici Suveranitatea nu vor fi duse la bun sfârşit şi, deci, publicate, rămânând inedite şi apărând abia după moartea autorului lor.

"Aproape de fiecare dată când începeam să scriu o carte, înainte de sfârşit apărea oboseala. Deveneam, încet-încet, străin faţă de proiectul pe care-l schiţasem", mărturisea Bataille încă din Experienţa interioară (apărută în 1943). După război, retras în continuare departe de Paris, Bataille va încerca să devină un gânditor respectabil, aşezat, cu "sistem", să se "maturizeze" abandonând fragmentarismul, fugacitatea şi sintezele rapide, fulgurante ale tinereţii, visând să acceadă la "canonizare" ştiinţifică integrându-şi gândirea - cu adevărat revoluţionară, profetică - în mari arhitecturi de ansamblu (pe lângă Partea blestemată mai poate fi amintit şi proiectul intitulat Summa ateologică: un text terminat, dar rămas cu toate acestea, în mod ciudat, nepublicat precum Teoria religiei care va pendula, de pildă, ca loc de inserţie, între Parte... şi Summă...).

"Vreme îndelungată - scrie Michel Surya, biograful autorului francez -, Bataille nu a scris «adevărate» cărţi (adică dintre cele de care s-ar fi putut arăta interesaţi marii editori), iar când a început totuşi să scrie şi să publice unele n-a fost foarte mulţumit de ceea ce reprezentau. Foarte repede, ele i-au apărut acestui autor pasionat, totuşi, de formele scurte şi digresive, a nu avea sens decât comunicând între ele, grupate în comunităţi, «însumate» [somate, s-ar putea spune; B.G.] într-o oarecare măsură (lucru mai adevărat pentru eseuri decât pentru povestiri)." Întreaga sa viaţă, adică cel puţin din 1934 şi până la moarte, Bataille (1897-1962), precizează acelaşi exeget, va fi visat să scrie o singură, mare, carte: o «Istorie universală». Atât proiectul trilogiei Partea blestemată, cât şi deja amintita Teorie a religiei vor fi fost concepute de Bataille numai "în pregătirea acestei opere imposibile", ceea ce ar explica atât faptul că "a lăsat în suspensie atât de multe proiecte care îl pasionau într-un mod atât de evident încât le-a dedicat cea mai mare parte a timpului", cât şi pe acela că "unele dintre cele mai bune cărţi ale sale din această perioadă n-au fost încredinţate tiparului, spre deosebire de altele (...) de un interes mult mai scăzut (Lascaux, Lacrimile lui Eros etc.)". "La fel ca şi Nietzsche, conchide Surya, Bataille va fi adunat, din acest punct de vedere, materiale pentru o singură carte, ideală pentru că le-ar fi reunit pe toate, strângând laolaltă ceea ce, în fiecare, publicată separat, nu-i conferea decât un înţeles parţial şi provizoriu. Pare mai presus de orice dubiu că Bataille a visat, prin analogie cu posibilitatea unei comunităţi a oamenilor, la un continuum teoretic." Şi, în sfârşit: "Apare ca un fel de evidenţă retrospectivă faptul că Bataille a reuşit să scrie atâta timp cât şi-a conţinut gândirea în formele prescurtate ale observaţiilor rapide şi de ansamblu, ale enunţului tăios, ale aforismului şi imaginii (...) În clipa când a început să-şi dorească să elaboreze, să sistematizeze, s-a trezit prins în capcana unei imposibilităţi de a gândi dinainte conţinută în voinţa sa de a gândi imposibilul" (Michel Surya, Georges Bataille, la mort à l'oeuvre, Paris, Gallimard, 1992, pp. 508-509).



Să ne întoarcem însă la obiectul ediţiei de faţă, proiectul şi, mai ales, corpusul de texte, şantierul intitulat Istoria erotismului. Partea a doua, "Interdicţia incestului", mai fusese publicată sub titlul "Incestul şi trecerea de la animal la om" în revista Critique (nr. 44, ianuarie 1951), fiind reluată, cu infime modificări, în Erotismul (Studiul IV: "Enigma incestului"). Capitolele I şi II ale Părţii a şasea ("Iubirea individuală" şi, respectiv, "Iubirea divină") au apărut, cu foarte multe remanieri, în altă revistă, Botteghe Oscure (nr. VIII, 1951), sub titlul "Iubirea pentru o fiinţă muritoare" (v., în ediţia de faţă, Anexa VI). Capitolul III al aceleiaşi Părţi a şasea, "Erotismul fără limite", preluare parţială după "Fericirea, erotismul şi literatura", II (Critique, 36, mai 1949), text consacrat cărţii Lautréamont şi Sade a lui Maurice Blanchot (Minuit, 1949), va fi reluat în Erotismul (Studiul II: "Omul suveran al lui Sade"). Versiunii din 1951 a Istoriei erotismului, care face obiectul prezentei traduceri, i-a mai urmat o alta, mult mai apropiată de textul definitiv al Erotismului, în 1953-1954, când Bataille se reîntorsese la proiectul general al Părţii blestemate, redactând Suveranitatea.



Dată fiind situaţia textului rămas inedit intitulat Istoria erotismului, în particular, dar şi situaţia, statutul, mai bine spus ne-starea generală a scrisului lui Bataille, am considerat oportun să adaug textului "propriu-zis", centrifug, cu limitele sale incerte, o serie de Anexe şi o alta de note şi variante (realizate şi unele, şi altele, selectiv, pe baza materialelor oferite de ediţia critică franceză deja amintită, şi care se dovedesc a nu fi deloc superflue: de multe ori, variantele abandonate de autor sunt mai tranşante decât textul "final" sau, dimpotrivă, mai bogate în semnificaţii pasagere prin chiar tatonările lor în căutarea celui mai bun unghi de atac: tot atâtea instantanee ale unei gândirii aflate în perpetuă căutare).

Anexa I reprezintă însemnările din 1953 ale lui Bataille, scrise deci în perioada Suveranităţii, pentru o "Introducere generală" la toate cele trei proiectate volume ale Părţii blestemate. Nu am omis (semnalând faptul aşa cum se cuvine la locul potrivit) din ediţia de faţă decât un singur fragment, pe care Ciprian Mihali a considerat oportun să-l plaseze drept "Cuvânt înainte" al ediţiei sale la Suveranitatea (op. cit., pp. 5-8).

Anexa II, "Mişcarea generală a lucrării", înrudită cu fragmentele precedente, reprezintă o schiţă (din 1954) de "Cuvânt înainte" la ansamblul Părţii blestemate, fiind, la rândul ei, de relaţionat cu capitolul I al Erotismului ("Erotismul în experienţa interioară").

Anexa III, "Fenomenologia erotică", reprezintă, după spusele editorilor francezi, cel mai vechi proiect al unei lucrări despre erotism găsit printre hârtiile lui Bataille, datând cel mai probabil din 1939 şi putând fi apropiat de articolul "Gura" (Anexa V). Întreaga schiţă este precedată de următoarea precizare: "Înţeleasă aşa cum se cuvine, înfiorătoarea situaţie a oamenilor pe un mic astru, organizaţi în societate, poate fi exprimată în termeni de sexualitate". (Alte schiţe pentru o carte despre erotism au mai existat, pe lângă cea din 1939, în 1947-1950, apoi în 1949 - "Angoasa sexuală", primul proiect de continuare a Părţii blestemate, "De la angoasa sexuală la nenorocirea de la Hiroshima" - şi, în sfârşit, în 1950, ca prim-plan pentru o "Istorie a erotismului", din dosarul căreia face parte şi fragmentul de "Cuvânt înainte" prezentat în Anexa IV.)

Anexa IV reprezintă un fragment de "Cuvânt înainte" la Istoria sexualităţii, ţinând, cel mai probabil, de corpusul celui de-al patrulea plan al unei lucrări despre erotism.

Anexa V, "Gura", reproduce un mic articol apărut în revista Documents, nr. 5, 1930.

Anexa VI, "Iubirea pentru o fiinţă muritoare", este un articol apărut în revista Botteghe Oscure, nr. VIII, 1951.



"Într-un mod destul de ciudat, eu descriu lucrul cel mai dificil de imaginat, dar care ne este şi cel mai familiar. Fără a înţelege prea bine de ce, spectatorii tragediilor şi cititorii de romane se regăsesc în cele descrise de mine; şi, în felul lor, cei care ascultă pătrunşi de religiozitate o slujbă nu fac decât să mediteze asupra esenţei acestor lucruri. Dar dacă, de la lumea patimii în care, fără nici o dificultate, tragedia şi romanul ori sacrificiul întruchipat în slujbă formează nişte semne recognoscibile, trec la lumea gândirii, toate porţile se închid: dacă voi vrea să introduc în această lume inteligibilă mişcarea tragediei, această «oroare sacră» ce fascinează, sunt perfect conştient că, derutat, cititorului îi va fi oarecum dificil să mă urmărească." Sau, cum tot el spune într-o însemnare pregătitoare: "Faptul că discursul meu se adresează, în secret, tuturor dat fiind că vorbeşte despre dragoste, rang, moarte".

Bataille exprimă, prin urmare, ceea ce simţim că gândim cu toţii, dar preferăm să ocultăm, refulăm, "uităm" pentru a ne continua împăcaţi existenţele "utile", aservite, nesuverane, nepermiţând nici măcar gândirii luxul de a rămâne, o clipă, "în clipă", suverană. Numai "experienţa interioară", pare a susţine Bataille, ne e comună, este "comunicabilă". Filosofia - în special şi poate mai ales cea politică - îşi ratează cu necesitate menirea, şi momentul. La fel ca şi gândirea aşa-zis economică.

Critică pozitivă, afirmativă a omului modern absolut "utilitarizat", scrisul lui Bataille este, ca pretutindeni în "opera" sa, greu de tradus: practicând un hegelianism împlinit, prevestitor deja al deconstrucţiilor cu adevărat responsabile, în cazul lui, ca traducător, chiar trebuie să te laşi atras, până la vertij şi pierdere de sine, în "cercul hermeneutic", supunându-te voinţei de "imposibil" căreia autorul însuşi i s-a supus. Atâta doar că întregul, cerul ansamblului la care, gnostic, s-ar impune să urci şi din care să te pogori luminat, în cazul său nu există, nu se încheagă, e dejucat din faşă, sau te aduce în faţa "obiectului" intolerabil al divinităţii neantului. "Summa" lui Bataille, "ateologică" fiind, nu are nici un Dumnezeu, deci nici centru, astfel încât fuge necontenit în căutarea "extremei" şi a unui exterior al gândirii, planând la nesfârşit în stare de explozie solară: univers îngheţat în facere. Curiozitatea intelectuală a autorului - "pluri-" şi chiar "trans-"disciplinară avant la lettre - era mult prea mare (nemăsurată), ambiţia lui - absolută (ridicolă, absurdă, prostească), iar adecvarea dinamică, expusă sfâşierii, la drama căreia i s-a spus "ontologică" - totală, ducând până la spectacolul de clipă cu clipă al unei umiliri narcisiace şi chiar al unei dispariţii "dionysiace" de sine.

Ca gândire sensibilă, încercată, scrisul bataillan al "experienţei interioare" ne propune comunicarea ca potlatch, spirală de sacrificări, prin gândire, a tuturor "utilităţilor" (şi "comodităţilor").

Bataille ereticul, "blestematul", trebuie receptat (îndurat) înainte de toate, orice-ar spune belferii de "ştiinţe politice" şi "economice" de ieri, azi şi mâine, ca un important şi provocator gânditor politic, care anume se cere păstrat, necontenit, în marginea curentelor şi dezbaterilor ce ocupă centrul scenei intelectuale: ca o resursă de necheltuit, ca o rezervă la care oricând, în momente de aparentă aporie, să se poată, "poetic", recurge. Căci în momentul, stupefiant şi definitiv paradoxal, al trecerii avansate la o globalizare realizându-se, vai, printr-un triumf al economismului cel mai îngust, în care lumea însăşi (cealaltă faţă a "mondializării"? altfel de mondializare? "altermondializare"?) tinde să se lase totalizată ca "parte blestemată", cel puţin viziunea de "economie generală" pe care ne-o propune Bataille, încredinţându-ne că nu penuria, ci abundenţa este primordială şi naturală, şi că va trebui să (re)învăţăm, prin urmare, micile şi marile arte ale consumării, se dovedeşte de o actualitate secantă, insuportabilă, căreia merită, fie şi doar ca memento, o clipă, să i ne expunem, pentru a ne reaminti propria suveranitate, fie şi doar "în gândire".