27.09.2006
Filip Florian, Matei Florian
Băiuţeii
Editura Polirom, 2006



Citiţi un fragment din această carte.

*****

Intro

Filip Florian – născut pe 16 mai 1968, în Bucureşti. Între 1990 şi 1999, este redactor la Cuvîntul, apoi corespondent al Radio Europa Liberă şi Deutsche Welle. A publicat numeroase proze scurte în reviste, iar primul său roman, Degete mici (Polirom, 2005), a fost recompensat cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul de excelenţă pentru debut în literatură al U.N.P.R.

Matei Florian – născut pe 8 ianuarie 1979, în Bucureşti. Debutează cu poezie în revista Cuvîntul, în 1997. Începînd cu 1998, este reporter şi, ulterior, titular de rubrică la Dilema (Dilema veche). A colaborat cu reportaje, cronică literară şi teatru scurt la diferite publicaţii culturale şi la radio. Romanul Băiuţeii reprezintă debutul editorial al autorului.

*****

Ei au făcut totul!
Ca tînăr dinozaur aflat în 2006 între cele două glaciaţiuni de dreapta şi de stînga,
ţin să salut şi la fel de voios să denunţ (căci aici am ajuns în teroarea semantică şi panica morală)
sfidătoarea incorectitudine politică făptuită de fraţii Florian, aşa-numiţii băiuţei din localitatea bucureşteană Drumul Taberei.

Deşi, la noi, scriitori de vîrsta lor, la fel de talentaţi, şi-au descris pe larg, minuţios şi sagace, copilăria, pubertatea şi adolescenţa sub Ăla şi sub Aia, parcă nici unul nu a ajuns la inconştienţa lor, dacă mă pot exprima astfel, şi nu văd de ce nu.

Băiuţeii nu mai demască trecutul, sistemul, structurile şi conceptele celei mai recente, crude şi nedrepte orînduiri. Ignorînd teze şi antiteze de la Paris şi Bucureşti, ei scriu de la bun început şi fără teamă: "ideea cu trecutul priveşte alte lucruri, cele care s-au dus, s-au consumat, au expirat, s-a ales praful de ele, li s-a pus cruce, gata... Ele nu trebuie desconsiderate, prea uităm lucrurile mişto, lucrurile importante".

Ca tînăr dinozaur, aflat şi într-o avarie care îmi blochează chiar acum apa caldă din calorifere, mă simt alt om - cu sînge cald şi cord inteligent - în faţa dezinvolturii cu care cei doi numesc lucruri importante obiectele şi fiinţele laolaltă, tot ce mişcă şi nu mişcă, mamele, taţii, bunicii, frăţiorii, bicicletele, funigeii, profesoarele şi fotbalul minut cu minut, duminică de duminică, vedeniile, fandacsiile şi miracolele pînă la acel strigăt magic de pe stradă: "tiche goae, ooooo!".

Ei fac din fleacuri - precum săpunul Fa sau tenişii Drăgăşani - idei decisive.

Ei fac din nimicuri, din bomboanele cubaneze, din şosetele flauşate, din chipiul unui maior, dintr-un chiştoc de ţigară, o politică a sentimentelor şi o imagine a Patriei.

Ei fac din "praful care s-a ales..." o cometă care le luminează "pătuţul cît un Titanic" şi "bucătăriile cu care Dumnezeu a început lumea".

Ei fac cultul unor personalităţi numite Gioe Limonadă, Giani Morandi, Rome Ochelaru, Rahan, Brusli, Oneaţă, prinse cu toatele, ca în finalurile dansante ale lui Fellini, în filmele văzute cu tata pe Bulevardul Filmului.

Nonconformişti de mici, în timpul ritualurilor pioniereşti întrebările fundamentale sînt de ce nu a jucat Dobrin în Mexic, cum se intră la "Favorit" fără bilet, de ce e fonfăit Dan Spătaru.

Ei numerotează miracolele A, B, C, D, E, F fiind noaptea aceea în care aşteptînd să înceapă semifinala Dinamo-Liverpool, băiuţelul butonează pe programul 2 şi dă peste Zboară cocorii, montînd vrăjit meciul cu filmul.

Ei nu-s idilici - toate cruzimile şi căcănăriile le stau deja în fire -, ei sînt feerici, conform cîntecului la zi: "teleferic, ce feeric!".

Ei nu-s inocenţi din p.d.v. politic, ei se joacă "de-a Nicolae şi Elena", adorm cu Neculai C. Munteanu în gînd, ştiu că fata "cu muci" de la etajul 2 e fiica securistului şi nu ezită să denunţe drept "o mîrşăvie", singura mîrşăvie a cărţii!, zilele cînd Filip, dinamovist inflexibil, s-a dus să se antreneze cu Steaua, pe Ghencea.

Ei - dacă mi se permite această ipoteză de tînăr dinozaur - sînt cei mai perfizi scriitori anticeauşişti. Farmecul, hazul lor nebun, grav şi tandru provin din inconştienţa, da, inconştienţa cu care au realizat terorizanta chemare a odiosului. Ei chiar au făcut din aleea Băiuţ totul!

...Dar nu e gata. Mai rămîne - o ştiu din proprie experienţă - ca, după lectură, prea corecţii de dreapta şi de stînga - vietăţi şi mai eterne... - să se scandalizeze şi să le strige că recuperînd "lucrurile mişto" şi dîndu-le maximă importanţă ei bagatelizează comunismul! Nu e caz de panică. Va fi suficient să li se citească fraza aceea despre dimineţile duminicale "în care coboram din patul meu, lipăiam pe culoar, mă băgam sub pătură lîngă tata, mă lipeam de el şi ascultam împreună teatru radiofonic pentru copii. Voi aţi ascultat Emil şi detectivii? Sau Aventurile lui Tom Sawyer? Sau Comoara din insulă? Dacă nu, vai de capul vostru!".

Cu un asemenea scîncet de milă puerilă faţă de speţă, nimeni dintre noi - după ştiinţa mea - nu a ieşit la lumină din acea dură orînduire.

(Radu Cosaşu, prefaţa volumului)

*****

Băieţi buni, la locul lor
Doi fraţi, Filip şi Matei, se hotărăsc să-şi aducă aminte şi - de ce nu? - să scrie o carte. După cîteva capitole de ping-pong cu amintirile, pe la pagina 75, realizează: Fraţii pot scrie împreună un roman.

Din toată joaca asta de-a "cum era cînd eram noi mici" iese pîn' la coadă un volum insolit, scris la două mîini, la tot atîtea inimi şi creiere. Este povestea unei copilării / adolescenţe, petrecute de doi puştani dintr-o familie nu fără probleme, într-un bloc de pe Aleea Băiuţ din Drumul Taberei, în plină eră ceauşistă. O relatare pe alocuri emoţionantă, dintr-un univers populat cu problemele care au animat viaţa tuturor picilor din vremea respectivă: jocuri, poturi şi tras cu arcul, fotbal (mult fotbal!), muzici, filme, fete şi băieţi.

Diferenţa semnificativă de vîrstă (11 ani) dintre cei doi protagonişti creează perspective diferite şi conduce, interesant, la construirea unor voci auctoriale distincte. Matei, mezinul, are simţul detaliului mărunt, pronunţat apetit ludic şi imboldul de a conceptualiza în marginea unor evenimente pe care nu le-a trăit la o vîrstă pe deplin conştientă. În timp ce Filip, mai maturul, îşi exersează harul de povestitor deja confirmat, izbutind şi reuşind să ridice drama domestică la dimensiunile unei saga de familie.

Per total, le iese amîndurora. Băiuţeii definesc o temă deja recurentă în scrierile actuale. Ca într-un exerciţiu de terapie colectivă, destui oameni au început să reviziteze trecutul totalitar, marcaţi obsesiv de întrebarea: Oare cît eram de fericiţi, cînd ţara era nefericită?

Cît va rămîne în literatură din antrenantele jocuri cu miză politică "Dictatura pentru copii" - rămîne de văzut. Nouă, după ce am tras cartea asta plină de imagini, ne-ar plăcea să vedem şi filmul. E de citit.

(Viorel Moţoc, cronică apărută în Academia Caţavencu, mai 2006)

0 comentarii

Publicitate

Sus