Adriana Babeţi ne invită să ne regăsim madlena

Citiţi un fragment din această carte.

Adriana Babeţi predă literatură comparată la Universitatea de Vest din Timişoara. A publicat volumele: Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură (1997 - Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară), Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii (Polirom, 1997 - coord. împreună cu Cornel Ungureanu), Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă (Polirom, 1998 - coord. împreună cu Cornel Ungureanu), Dilemele Europei Centrale (1998), Arahne şi pânza (2002), Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004 - Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară, Premiul Asociaţiei de Literatură Comparată şi Generală din România). Împreună cu Mircea Nedelciu şi Mircea Mihăieş a scris romanul Femeia în roşu (ed. I, 1990 - Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză; ed. a II-a, 1998; ed. a III-a, Polirom, 2003). Semnează din 2004 rubrica "Ars coquinaria" în Suplimentul de cultură.

Când i-am sugerat Adrianei Babeţi să ţină o rubrică de artă gastro-papilară la Suplimentul de cultură, nu m-am gândit nici o clipă că ar urma să dea în vileag cititorului, săptămână de săptămână, reţetele năstruşnice cu care mă uimise la fiecare desant timişorean al subsemnatului (pe mine, pe Mircea, pe Volo, Horia, Vali, Biju & Co.). Eram sigur că va scorni ceva super şi inteligent - prietenii ştiu de ce! Adriana ar fi putut să scrie despre amazoane, despre dandy, despre multiculturalismul central-european, despre iubirea autodevoratoare din poemele sufi, despre Cantemir sau Villon, adică despre acele subiecte catalogate drept serioase pentru care studenţii de pe Bega avizi de haute culture dau buluc an de an în amfiteatre s-o asculte. Adriana ar fi făcut-o cu verva-i obşnuită, cu un umor debordant, cu eleganţă, în ton (et pour si inegalabilă) cu ai săi colegi revuistici Emil Brumaru, Florin Lăzărescu sau Bobi & Bobo (să-i amintesc aici şi pe mai "moralistul" Radu Pavel Gheo sau pe analistul politicii dâmboviţene, Lucian Dan Teodorovici). A fost să fie însă... Ars Coquinaria punctul de plecare al rubricii ei din Supliment, adică arta preparării bucatelor.

Se întâmplă cu acest volum ceva ciudat, pe care doar exegeţii în meta- ori paratextualitate îl pot explica (întrucât despre textualitatea olfactivo-gustativă e prea devreme a teoretiza): odată rubricuţele extrase din gazetă şi adunate între coperţi, întregul numit carte a căpătat brusc o nouă încărcătură. Cele ce se doreau a fi nişte antreuri rafinate şi jucăuşe, câteva îmbucături îmbietoare, reunite livresc, nasc în cititor sentimentul că asistă la un dineu între prieteni, o agapă vădit plăcută la care se poate repezi să ia şi el parte. Din articolele risipite în numerele de gazetă a ieşit o adevărată carte de eseuri şi cooking stories pe care aş anexa-o din motive de biblioteconomie vastului domeniu pe care îndeobşte îl numim al "mentalităţilor". E o încercare unică, în felul ei, de a înlătura nedreapta opinie incorectă politic şi culinar, desigur, că teoretizarea oricât de frugală a devoraţiunii feluritelor bucate alese (haleală, pentru vulg) ar fi demnă de Frosele sporovăind la bucătărie şi fredonând leneş crâmpeie din cine ştie ce stücke im volkston, în timp ce mesirii filosofează în salon concentraţi asupra lucrurilor serioase pe fondul sonor al arpegiilor năvalnice de clavir din Opusul 57. Dacă ar fi inclus fişe de lectură (căci sunt nenumărate cărţi citite şi conspectate în spatele acestor rânduri), dacă ar fi modi-ficat ici şi colo ordinea subiecte-lor, disecând & clasificând mate-ria, înfrânându-şi umorul ubicuu şi abordând un ton de catedră, dacă ar fi asezonat cartea cu note şi cu o bibliografie mise ŕ jour, cu doar câteva ingrediente aşadar, am fi avut un posibil volum "doctoral" (nu neapărat din cate-goria celor lipsite de sare şi piper însă). Rămas, felix culpa, "nedoctoral", volumul e cu atât mai haios şi mai îmbietor pentru cititorul hulpav de lectura unor "pastile" publicistice savuroase servite cu sos à la Adriana, îmbietoare şi săţioase minţii deopotrivă.

Dar să nu ne lăsăm traşi pe sfoară. Printre rânduri, autoarea întinde nade şi produce trimiteri de tot felul, scriitura ei e plină de felurite subtile aluzii, ca o plăcintă cu multiple răvaşe ludice. Trebuie doar să le descoperi, să le despătureşti şi să le pricepi înţelesurile. Şi veţi avea de ce râde, vă asigur. Reţeta (auctorială) e bine stăpânită şi nu cu totul străină de spiritul Iaşiului, oraşul lui Păstorel (Teodoreanu), cu Pogorul său, unde până şi meniul de sală e junimie adevărată (cu "salată burghezo-moşierească", "bou de modă", "friganele cu creer" şi "muşchi învălit"), dar şi cu Bolta Rece, loc în care tochitura face casă bună cu literatura, cu Frâncuşa şi Ramerosul, de mai bine de un veac. Trăim într-o lume în care artele se întreţes şi se potenţează într-o hârjoană reciprocă. Muzică şi teatru, literatură şi film fac împreună casă bună şi, iată, pe linia aceasta tradiţională şi nu prea, Adriana Babeţi, mai în joacă, mai în serios, tenace şi mânată de perspicacitatea-i recunoscută, vine şi ne pune pe tavă Sulfeul ei literar, luptându-se lejer, lejerissimo cu banalitatea şi surplusul de calorii, maladii parşive ale lumii în care trăim. Un Sufleu pe care îl va fi desăvârşit, temporar desigur, pe când, dornică să disipeze Hexagonului estudiantin câte ceva din ştiinţa Begăi, s-a înecat cu găluşca tulburărilor de stradă ale junilor de pe Rive Gauche doritori de un tra-valiu fără concedieri. Dacă au avut contestatarii ceva de pierdut sau nu lipsind de la prelegerile Adrianei Babeţi vom afla mai încolo; cert este că astăzi, cu noul ei volum, noi suntem cei care avem de câştigat.

Trăim, vedem pretutindeni, o epocă în care lumea culi-nară se globalizează: ne-au invadat hamburgerii, mâncăru-rile chinezeşti cu (aceleaşi) patru sau cinci arome, kebabul, croasantul şi cartofii prăjiţi. Dimpotrivă, Adriana Babeţi ne invită să ne regăsim madlena, prietenii, aroma cozona-cilor bunicii abia scoşi din cuptor, biblioteca şi marţipanul sau, măcar, să visăm la ele. Ne invită la rafinament şi meditaţie, la haz de necaz şi la refuzul perspectivei asupra unei iminente Apocalipse după McDonald's. Pe cartea ei ar trebui neapărat să fie menţionat: Specialitatea casei!