Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Jurnalul lui Bridget Jones


Helen Fielding, traducere de Dora Fejes

18.06.2003
Editura Polirom
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Helen Fielding
Jurnalul lui Bridget Jones
Editura Polirom, 2003

traducere de Dora Fejes


Citiţi Cele 3 Bridget o cronică a acestei cărţi.
Citiţi Între Elizabeth Bennet şi Ally McBeal? Despre "eternul feminin" în Jurnalul lui Bridget Jones o cronică a acestei cărţi.

Helen Fielding s-a născut într-un oraş industrial din Yorkshire şi a studiat la Oxford. A lucrat cîţiva ani la BBC, realizînd documentare despre Africa. De altfel, romanul său de debut din 1994, O cauză pentru celebrităţi, aclamat de critică la data apariţiei, are la bază experienţa africană a autoarei. În 1996, ziarista Helen Fielding dă lovitura de piaţă cu romanul Jurnalul lui Bridget Jones, vîndut în milioane de exemplare în întreaga lume. Ecranizarea realizată de Universal Pictures în 2001, cu Renee Zellweger, Hugh Grant şi Colin Firth în rolurile principale, în regia lui Sharon Maguire, se bucură, de asemenea, de mare succes. În 1999, Helen Fielding continuă jurnalul simpaticului său personaj cu romanul Bridget Jones: La limita raţiunii, în curs de traducere la Editura Polirom. Filmul omonim, cu aceeaşi echipă celebră, va fi terminat în 2003.

Scris sub forma însemnărilor zilnice - de un comic absolut irezistibil! - ale unei femei "de treizeci şi ceva de ani", în luptă cu singurătatea, kilogramele în plus, fumatul, alcoolul şi avansurile şefului, Jurnalul lui Bridget Jones a devenit o carte-cult pentru tinerii de pretutindeni. Satiră îndrăzneaţă a relaţiilor umane din zilele noastre, romanul este gustat de publicul cititor de toate vîrstele.

Citiţi în cele ce urmează începutul acestei cărţi, hotărîrile Bridgetei Jones pentru noul an şi povestea primei zile a anului.

******

Hotărîri pentru noul an


VOI EVITA:

Să beau mai mult de paisprezece unităţi de alcool pe săptămînă.

Să fumez.

Să-mi arunc banii pe: aparate de făcut macaroane, îngheţată sau alte echipamente culinare pe care nu le voi folosi în veci; cărţi de literatură imposibil de citit, aşezate pe rafturile bibliotecii doar pentru a face impresie; lenjerie exotică, dat fiind că, în lipsa unui iubit, îmi este oricum inutilă.

Să mă port ca o curvă prin casă, închipuindu-mi că mă vede lumea.

Să cheltuiesc mai mult decît cîştig.

Să-mi aglomerez pînă la refuz lista cu treburi de rezolvat.

Să mă îndrăgostesc de următoarele categorii de bărbaţi: alcoolici, împătimiţi de muncă, indivizi care fug de răspundere, care au iubite sau neveste, misogini, megalomani, şovini, futangii afectivi sau haimanale, perverşi.

Să mă enervez pe mama, pe Una Alconbury sau pe Perpetua.

Să-mi fac sînge rău din cauza bărbaţilor, urmînd să devin mai echilibrată, o veritabilă Crăiasă-a-Gheţurilor.

Să-mi pice mucul după bărbaţi, urmînd să întemeiez relaţii bazate pe o analiză matură a caracterului acestora.

Să bîrfesc oamenii, urmînd să capăt o atitudine pozitivă faţă de toată lumea.

Să mai dau frîu liber fanteziei în ceea ce-l priveşte pe Daniel Cleaver, dat fiindcă e de-a dreptul jalnic să ţi se aprindă călcîiele după şefu', în stilul domnişoarei Moneypenny sau aşa ceva.

Să mă lamentez că nu am un iubit, ci să capăt linişte sufletească, autoritate şi sentimentul realizării personale, de femeie împlinită chiar în lipsa unui iubit, aceasta fiind de altfel cea mai bună cale de a te alege cu unul.


PE VIITOR:

Mă voi lăsa de fumat.

Nu voi bea mai mult de paisprezece unităţi de alcool pe săptămînă.

Îmi voi micşora circumferinţa pulpelor cu şapte centimetri (adică trei centimetri şi jumătate bucata), urmînd tratamente contra celulitei.

Mă voi debarasa de toate troacele inutile din apartament.

Voi da săracilor toate hainele pe care nu le-am purtat timp de doi ani sau chiar mai mult.

Voi avansa pe plan profesional şi voi găsi un nou loc de muncă cu perspective.

Voi strînge bani într-un cont. Poate voi începe să depun bani şi într-un fond de pensii.

Voi avea mai multă încredere în mine însămi.

Voi fi mai insistentă în urmărirea scopurilor propuse.

Îmi voi folosi mai judicios timpul.

Nu voi mai ieşi în oraş în fiecare seară, ci voi sta acasă, citind cărţi şi ascultînd muzică clasică.

Voi dona săracilor un procent din salariu.

Voi fi mai bună şi îi voi ajuta mai mult pe ceilalţi.

Voi mînca mai multe legume.

Mă voi da jos din pat dimineaţa de cum mă trezesc.

Mă voi duce la sala de sport de trei ori pe săptămînă, şi nu doar ca să cumpăr sandvişuri.

Voi aranja fotografiile în albume.

Voi înregistra casete speciale pentru diferite stări sufleteşti, ca să le am gata pregătite cu muzica preferată - romantică, disco, sexy sau feministă, asta ca să nu mă transform într-un soi de disk-jockey beţivan, care stă cu casetele împrăştiate peste tot pe podea.

Voi stabili relaţii solide cu un adult care să aibă simţul răspunderii.

Voi învăţa să programez aparatul video.

******


IANUARIE - Un început extrem de nefast

Duminică, 1 ianuarie

Cincizeci şi opt de kilograme şi treizeci şi trei de grame (fiindcă e după Crăciun), unităţi de alcool consumate: 14 (dar astea sînt pe două zile, că patru ore au fost înainte de miezul nopţii, la petrecerea de Anul Nou), ţigări fumate: 22, calorii: 5 424.

Mîncare consumată astăzi:
2 pacheţele felii de caşcaval Emmenthal
14 cartofi noi reci
2 pahare Bloody Mary (contează ca mîncare, întrucît conţin sos Worcester şi roşii)
1/3 pîine Ciabatta cu brînză Brie
frunze de coriandru - 1/2 pacheţel
12 bomboane de ciocolată Cadbury Milk Tray (e mai bine să termin toate dulciurile rămase de la Crăciun şi să încep totul de la zero mîine)
13 scobitori cu un cocktail de caşcaval şi ananas
o porţie din curcanul Unei Alconbury, cu sos curry, mazăre şi banane
o porţie din prăjitura-surpriză a Unei Alconbury, făcută din biscuiţi cu coniac, zmeură din conservă, treizeci şi şase kilograme de frişcă, decorată cu cireşe glasate şi angelică.

Prînz. Londra: la mine în apartament. Uf! Ultimul lucru pe lume de care mă simt în stare la ora asta, fizic, emoţional şi mintal, este să conduc pînă la petrecerea de Anul Nou a Unei şi a lui Geoffrey Alconbury, în orăşelul Grafton Underwood, la care se serveşte curcan cu sos curry. Geoffrey şi Una sînt cei mai buni prieteni ai părinţilor mei şi, aşa cum unchiul Geoffrey nu se plictiseşte în veci să-mi reamintească, mă cunosc de pe vremea cînd alergam în fundul gol prin iarbă. Mama m-a sunat pe la opt şi jumătate dimineaţa încă în ziua liberă din august şi m-a obligat pur şi simplu să accept invitaţia. A abordat tema pe o cale iscusit de ocolită.
- Bună, draga mea. Te-am sunat doar ca să aflu ce cadou ţi-ai dori să primeşti de Crăciun.
- De Crăciun?
- Vrei să fie surpriză, scumpo?
- Nu! am zbierat eu. Pardon. Am vrut să spun...
- Mă întrebam dacă n-ai vrea nişte rotiţe pentru valiza ta.
- Dar eu nu am valiză.
- Ce-ar fi să-ţi cumpăr o valijoară cu rotiţe montate la ea? Ştii tu, cum au stewardesele.
- Dar am deja o sacoşă.
- Ei, draga mea, doar nu poţi umbla la nesfîrşit cu chestia aia verde şi murdară de pînză. Arăţi ca Mary Poppins în mizerie. O valijoară solidă, cu mîner, care se poate trage, atîta tot. E de mirare cîte poţi băga în ea. O vrei bleumarin pe fond roşu sau roşie pe fond bleumarin?
- Mamă. E opt şi jumătate dimineaţa. E vară. E foarte cald. Nu vreau valijoară de stewardesă.
- Julie Enderby are una. Zice că nu foloseşte niciodată altceva.
- Cine e Julie Enderby?
- Dar o cunoşti pe Julie, dragă! Fata lui Mavis Enderby. Julie! Cea care are slujba aceea super la Arthur Andersen...
- Mamă...
- O ia mereu cu ea în călătorii...
- Nu vreau valijoară cu rotiţe.
- Uite ce e. Ce-ar fi ca Jamie, tata şi cu mine să ne unim forţele şi să-ţi luăm o valiză mare, ca lumea, plus rotiţe?

Extenuată, am depărtat telefonul de ureche şi m-am întrebat ce-i stîrnise zelul ăsta de misionar în chestia cu valiza - dar de Crăciun. Cînd am pus telefonul din nou la ureche, tocmai spunea:
- ... şi, de fapt, poţi găsi şi cu compartiment special pentru spumant de baie şi chestii de-astea. Şi m-am gîndit şi la un cărucior pentru cumpărături.
- Tu ţi-ai dori ceva de Crăciun? am întrebat în disperare de cauză, clipind din cauza luminii orbitoare a zilei de august.
- Nu, nu, a făcut ea evaziv. Am tot ce-mi trebuie. Şi acum, dragă, a şuierat ea brusc, nu-i aşa că vii la petrecerea pe care o dau de Anul Nou Una şi Geoffrey, cea la care se serveşte curcan cu sos curry?
- Ăăă. Păi eu...

M-a cuprins o panică oarbă. Ce-aş putea pretexta că am de făcut?
- ... cred că s-ar putea să lucrez pe 1 ianuarie.
- Nu-i nimic. Poţi veni cu maşina cînd termini serviciul. A, da, ţi-am spus că Malcolm şi Elaine Darcy vin şi ei, şi îl aduc şi pe Mark? Ţi-l aminteşti pe Mark, dragă? E unul dintre avocaţii ăia de succes. Plin de bani. Divorţat. Petrecerea începe abia la opt seara.

O, Doamne! Iarăşi o petrecere la care toţi se îmbracă bizar, ca la operă, cu părul înfoiat anapoda din cauza cărării făcute pe-o parte.
- Mamă, ţi-am mai spus, nu vreau să mi se aranjeze întruna tot felul de...
- Ei hai, dragă. Una şi Geoffrey dau petrecerea asta de Anul Nou încă de pe vremea cînd tu alergai în fundul gol prin iarbă! Fireşte că ai să vii. Şi ai să-ţi poţi folosi valiza cea nouă.

11:45 p.m. Of. Prima zi a noului an a fost o zi oribilă. Nu pot să cred că încep din nou anul în patul meu îngust din casa părinţilor. E prea umilitor la vîrsta mea. Mă întreb dacă or să bage cumva de seamă dacă mai trag cîte o ţigară la fereastră. După ce am fredonat-o toată ziua în speranţa că-mi va trece mahmureala, m-am lăsat în cele din urmă păgubaşă şi am pornit, mult prea tîrziu, spre petrecerea cu curcan şi sos curry. Cînd am ajuns la casa familiei Alconbury şi am apăsat soneria lor cu melodia stil-ceas-de-primărie, mă aflam încă în ciudata mea lume - acră, îngreţoşată şi cu căpăţîna îndurerată. Mai eram prost dispusă şi pentru că intrasem din greşeală pe şoseaua M6 în loc de M1 şi fusesem nevoită să merg pînă aproape de Birmingham înainte de a găsi un loc să întorc. Fusesem atît de furioasă, încît îmi tot îndesasem piciorul pe acceleraţie ca să-mi vărs nervii, lucru deosebit de periculos. Am privit resemnată cum silueta Unei Alconbury - deformată în chip straniu de uşa din sticlă givrată - pluteşte spre mine înveşmîntată într-un deux-pieces de un roz violent.
- Bridget! Mai să credem că te-ai rătăcit! Un An Nou fericit! Era să începem fără tine.

Ca-n vis, a reuşit să mă sărute, să mă ajute să îmi scot haina, să mi-o agaţe în cuier, să-şi şteargă rujul de pe obrazul meu şi să mă facă să mă simt vinovată - totul dintr-o mişcare, în timp ce eu mă sprijineam de rafturile cu bibelouri pentru a-mi recăpăta echilibrul.
- Scuze. M-am rătăcit.
- Rătăcit? Brrr! Ce ne facem cu tine? Hai înăuntru.

M-a condus dincolo de uşile din sticlă cu modele de flori de gheaţă, pînă în hol, strigînd:
- Ascultaţi aici, oameni buni, s-a rătăcit!
- Bridget! La mulţi ani! mi-a urat Geoffrey Alconbury, îmbrăcat într-un pulover galben în carouri. A făcut spre mine un pas stil Bruce Forsyth, apoi m-a îmbrăţişat într-un fel care ar fi făcut ca Boots să îl trimită direct la poliţie.
- Hm, a făcut el, îmbujorîndu-se şi trăgîndu-şi pantalonii în sus de bretele. Pe unde ai ieşit de pe autostradă?
- Pe la numărul nouăsprezece, dar a fost o deviere...
- Ieşirea numărul nouăsprezece! Una, a venit pe la ieşirea nouăsprezece! Ai adăugat o oră de drum chiar înainte de a-l începe. Hai să-ţi dau ceva de băut. Ei, şi cu amorul cum stai?

Of, Doamne. De ce nu pricep oare oamenii căsătoriţi că asta deja nu mai e o întrebare politicoasă? Că doar noi nu ne repezim la ei zbierînd în gura mare: "Ei, şi cum vă mai merge căsnicia? Mai faceţi amor?" Toată lumea ştie că a avea un iubit cînd ai sărit de treizeci de ani nu mai e ceva gen uşurel-frumuşel, lejer-degajat, ca la douăzeci şi doi, şi că răspunsul cel mai probabil ar fi: "Păi, aseară amantul meu însurat şi-a făcut apariţia purtînd bretele şi un adorabil guleraş de angora, mi-a spus că e homosexual / maniac sexual / morfinoman / iresponsabil şi m-a bătut cu vibratorul", mai degrabă decît "Minunat, mulţumesc".

Întrucît nu sînt o mincinoasă înnăscută, am sfîrşit prin a-i murmura jenată lui Geoffrey: "Bine", moment în care el a bubuit:
- Deci, tot n-ai pe nimeni!
- Bridget! Ce ne facem cu tine! a zis Una. Voi, fetele astea dedicate carierei! Zău aşa, nu poţi amîna o veşnicie treaba asta, mă-nţelegi. Ceasul merge înainte: tic-tac-tic-tac.
- Chiar aşa. Cum reuşeşte o femeie să ajungă la vîrsta ta fără să se mărite? a zbierat Brian Enderby (căsătorit cu Mavis şi fost preşedinte al clubului Rotary din Kettering), agitîndu-şi paharul de sherry prin aer.

Din fericire, m-a salvat tata.
- Mă bucur să te văd, Bridget, a zis, luîndu-mă de braţ. Maică-ta era cît pe ce să alerteze întregul efectiv poliţienesc din Northamptonshire, ca să caute tristele tale rămăşiţe pămînteşti. Hai să demonstrezi tuturor că eşti în viaţă, ca să pot şi eu să mă simt bine. Cum e valiza cu două rotiţe?
- De-a dreptul uriaşă. Cum sînt foarfecele pentru părul din ureche?
- O, minunate, ştii tu, forfecoase.

Totul era în regulă, de bună seamă. Aş fi dat dovadă de răutate dacă n-aş fi venit, dar Mark Darcy... Brrr. De cîteva săptămîni încoace, de fiecare dată cînd m-a sunat, mama a repetat întruna:
- Fireşte că ţii minte familia Darcy, dragă. Venea pe la noi cînd locuiam în Buckingham, tu şi cu Mark v-aţi jucat în scăldătoare.
sau:
- A, ţi-am spus că la petrecerea de Anul Nou cu curcan şi sos curry, pe care o s-o dea Una, Malcolm şi Elaine îl aduc cu ei pe Mark? Se pare că Mark abia s-a întors din America. Divorţat. Caută o casă în Holland Park. Se pare că a avut mari probleme cu nevastă-sa. Japoneză. O rasă foarte crudă.
Data următoare cînd a sunat, mi-a zis aşa, din senin:
- Îl mai ţii minte pe Mark Darcy, dragă? Fiul lui Malcolm şi al lui Elaine? E unul dintre avocaţii ăia nemaipomeniţi, de succes. Divorţat. Elaine zice că munceşte zi şi noapte şi că e foarte însingurat. De fapt, cred că vine şi el la petrecerea Unei de Anul Nou, cu curcan şi sos curry.
Nu ştiu de ce nu a spus mai pe şleau ceva de genul:
- Dragă, fii bună şi culcă-te cu Mark Darcy aici, pe masa cu curcan şi sos curry. E foarte bogat.

- Hai să faci cunoştinţă cu Mark, a glăsuit Una Alconbury înainte să apuc să dau şi eu ceva pe gît.
A ţi se face lipeala cu un bărbat împotriva propriei voinţe constituie un anumit stadiu de umilinţă, dar a fi tîrît - la propriu - în aşa ceva de către Una Alconbury, în timp ce te chinuieşti să scapi de o mahmureală nesuferită, sub privirile unei încăperi înţesate cu prieteni de familie, reprezintă de-acum un stadiu de sine-stătător.

Bogatul, divorţatul-de-cruda-nevastă Mark - un bărbat destul de înalt - stătea cu spatele la încăpere, analizînd rafturile cu cărţi ale familiei Alconbury: în principal, serii de cărţii legate în piele despre cel de-al treilea Reich, adunate de Geoffrey de prin Reader\'s Digest. Mi s-a părut uşor ridicol să văd pe cineva numit domnul Darcy stînd de unul singur, cu mutra dispreţuitoare la o petrecere. E ca şi cînd aş fi văzut pe cineva numit Heathcliff insistînd să-şi petreacă întreaga seară în grădină, strigînd "Cathy!" şi dîndu-se cu capul de copaci.
- Mark! a strigat Una, leit întruchiparea unei zîne din poveştile cu Moş Crăciun. Vreau să-ţi prezint o persoană drăguţă.

El s-a întors, dînd la iveală faptul că obiectul vestimentar care păruse din spate a fi un pulover perfect nevinovat, de culoare bleumarin, era de fapt ceva en-coeur, în carouri de diverse nuanţe de galben şi albastru - în stilul celor preferate de comentatorii sportivi mai purii ai naţiunii noastre. După cum observă adesea prietenul meu Tom, e uimitor cît timp şi cîte parale poţi economisi în materie de rendez-vous-uri luînd doar aminte la detalii. Un ciorap alb ici, o pereche de bretele roşii colo, o botină cenuşie, o zvastică - toate astea reprezintă adesea tot ce e necesar pentru a pricepe că nu e cazul să te mai oboseşti notînd un număr de telefon sau să cheltuieşti bani pe prînzuri costisitoare, că relaţia tot n-o să meargă.
- Mark, ea este Bridget, fiica lui Colin şi a lui Pam, a zis Una, făcîndu-se roz bombon la faţă şi fluturîndu-şi genele. Bridget lucrează într-o editură, nu-i aşa, Bridget?
- Da, într-adevăr, am răspuns de parcă aş fi participat la o teleconferinţă oficială difuzată la radio şi aş fi fost pe punctul de a o ruga pe Una să transmită toate cele bune prietenilor mei, Jude, Sharon şi Tom, fratelui meu, Jamie, tuturor celor de la birou, mamei şi tatălui meu şi, în final, tuturor oaspeţilor de la petrecerea cu curcan şi sos curry.
- Ei, vă las pe voi, tinerii, singuri, a zis Una. Uf! Presupun că sînteţi sătui pînă-n gît de stat la taclale cu noi, ăştia, bătrînii.
- A, nu, deloc, a făcut Mark cu un aer stîngaci, într-o tentativă cam nereuşită de a surîde, la care Una, după ce şi-a dat ochii peste cap, şi-a pus o mînă pe piept, a emis un scurt chicotit şi ne-a lăsat, cu o smucitură din cap, pradă unei tăceri penibile.
- Eu, ăăă... Citeşti cumva, ăă... Ai citit ceva cărţi bune în ultima vreme? m-a întrebat el.

O, pentru numele lui Dumnezeu!
Mi-am scotocit febril creierii ca să-mi aduc aminte cînd am citit eu o carte ca lumea. Problema este că, atunci cînd lucrezi în editură, lectura în timpul liber aduce oarecum cu activitatea unui măturător de stradă, care seara, acasă, trebuie să dea cu mătura şi prin cocina de porci. Sînt pe la jumătate cu Bărbaţii sînt de pe Marte, femeile de pe Venus, carte pe care mi-a împrumutat-o Jude, dar nu aveam impresia că Mark Darcy - deşi, evident, un tip cam bizar - era pregătit în acel moment să accepte că e marţian. Şi atunci m-a pălit inspiraţia.
- Backlash de Susan Faludi, i-am răspuns triumfătoare.

Ha! De fapt, nu o citisem chiar eu, dar mă simţeam de parcă o citisem, atîta pălăvrăgise Sharon despre ea. Şi, oricum, răspunsul ăsta mă punea îndeajuns la adăpost, pentru că nu era posibil ca un drăgălaş-îmbrăcat-cu-pulover-în-carouri să fi citit acest veritabil tratat feminist de cinci sute de pagini.
- Aha. Zău? a zis. Am citit-o chiar cînd a apărut. Nu ţi s-a părut că pledează cauza cu prea multă ardoare?
- Ăăă, păi, nu prea, am răspuns agitată, storcîndu-mi creierii să găsesc un mod de a mă îndepărta de acest subiect spinos. Stai cu părinţii tăi de Anul Nou?
- Da, mi-a răspuns el amabil. Şi tu?
- Da. Nu. Am fost la o petrecere la Londra aseară. De fapt, sînt cam mahmură, m-am repezit eu să răspund, pentru ca Una şi mama să nu-şi închipuie că mă pricep atît de puţin la bărbaţi, încît nici cu Mark Darcy nu sînt în stare să conversez. Am continuat:
- Dar eu cred că, de fapt, hotărîrile pentru noul an nu se pot aplica încă din ziua de Anul Nou, nu-i aşa? Şi asta pentru că, fiind o prelungire a nopţii Anului Nou, fumătorii încă fumează ţigară de la ţigară şi nu se pot opri numai pentru că a sunat miezul nopţii, cu atîta nicotină în organism. Şi-n plus, a ţine cură de slăbire în prima zi a anului nu e o idee prea bună, pentru că nu poţi mînca raţional, trebuie să ai libertatea de a consuma ce e necesar, clipă de clipă, pentru a-ţi alina mahmureala. Cred că ar fi mult mai firesc să se înceapă cu data de 2 ianuarie.
- Poate ar trebui să mănînci ceva, a zis el şi a pornit brusc spre bufet, abandonîndu-mă lîngă bibliotecă, cu toată lumea zgîindu-se la mine şi gîndind: "Deci, de-aia nu e Bridget măritată. Respinge bărbaţii".

Partea cea mai proastă a fost că Una Alconbury şi cu mama nu voiau în ruptul capului să abandoneze tema. Mă tot trimiteau de colo-colo cu tăvi cu castraveciori şi pahare cu sherry, într-o tentativă disperată de a mă plasa din nou în calea lui Mark Darcy. Într-un final, de-a dreptul înnebunite de frustrare, în clipa în care ajunsesem cu tava cu castraveciori la un metru de el, Una a plonjat spre mine din cealaltă parte a încăperii, precum Will Carling, şi a spus:
- Mark, trebuie neapărat să notezi numărul de telefon al lui Bridget înainte de a pleca, să îi poţi telefona cînd ajungi la Londra.
Nu m-am putut stăpîni şi m-am făcut roşie ca sfecla. Simţeam cum roşeaţa îmi cuprinde şi gîtul. Acum Mark o să creadă că eu am pus toată treaba asta la cale.
- Sînt sigur că viaţa lui Bridget la Londra este deja foarte plină, doamnă Alconbury, a zis el.

Hm. Nu că aş fi vrut ca el să-mi noteze numărul de telefon, dar nici aşa, să declare pe şleau, faţă de toată lumea, că nu vrea s-o facă. Coborîndu-mi privirea, am observat că purta ciorapi albi cu bulinaşe galbene.
- Pot să-ţi ofer un castravecior? am întrebat, pentru a demonstra că avusesem un motiv întemeiat să mă apropii de el, iar acesta era legat în mod clar de castraveciori, şi nu de numărul de telefon.
- Nu, mulţumesc, mi-a răspuns, privindu-mă cu oarecare nelinişte.
- Eşti sigur? O măslină umplută, poate? am insistat.
- Nu, zău că nu.
- O ceapă dulce? l-am încurajat. O bucăţică de sfeclă?
- Mulţumesc, a făcut el disperat şi a luat o măslină.
- Poftă bună, i-am trîntit eu triumfătoare.

Spre sfîrşit, l-am văzut cicălit de maică-sa şi de Una, care l-au tîrît spre mine şi au stat în spatele lui în timp ce mă întreba ţeapăn:
- Ai nevoie să te conducă cineva înapoi la Londra? Eu stau aici, dar aş putea aranja să te ducă maşina mea.
- Măşina, aşa, de una singură? l-am întrebat.
El a clipit în direcţia mea.
- Ei, asta-i! Mark are maşină cu şofer de la firmă, prostuţo, a intervenit Una.
- Mulţumesc, foarte amabil din partea ta, i-am zis. Dar o să iau un tren de dimineaţă.

2 a.m. Of, de ce oare sînt atît de neatrăgătoare? De ce? Chiar şi un bărbat care poartă ciorapi cu bulinaşe crede că sînt oribilă. Urăsc Anul Nou. Îi urăsc pe toţi. În afară de Daniel Cleaver. Şi, oricum, am pe măsuţa de machiaj o uriaşă ciocolată Cadbury cu lapte, rămasă de la Crăciun, plus o sticlă haioasă în miniatură cu gin şi tonic. Am de gînd să le consum pe toate şi să trag şi o ţigară pe deasupra.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer