18.06.2003


Helen Fielding, Jurnalul lui Bridget Jones, traducere de Dora Fejes, Editura Polirom 2003



Ce se mai poate spune despre Bridget Jones? S-a scris cartea, s-a făcut filmul, s-a scris a doua carte, se face al doilea film, s-a tradus, într-un final, şi în româneşte prima carte... Personajul e citat peste tot, premiat, decretat... Mai bine vă spun despre cele trei Bridget ale mele.

Relaţia noastră a început cu mult timp în urmă, cred că sunt vreo doi ani...

Prima a fost cea din film. O femeie înduioşător de ridicolă, care fumează, bea şi mănâncă prea mult, se face constant de râs la toate evenimentele din viaţa ei, căreia i se întâmplă numai lucruri fenomenale (vezi scenele în care se bâlbâie la prezentarea cărţii Motocicleta lui Kafka, în toiul preludiului îşi dă seama că are nişte chiloţi de bunicuţă pe ea, Darcy şi Cleave se bat în stradă, în ploaie, pentru ea..., etc.). O Bridget când patetică, când încrezătoare, o Bridget americană până în măduva oaselor în ciuda accentului britanic al lui Renee Zellweger, umană şi comercială în acelaşi timp.

A doua a venit - după vreo şase luni - cu Bridget Jones' Diary (cartea) în engleza ei originală. Am citit-o cu sufletul la gură, căutând-o pe Bridget a mea, cea căreia i se întâmplă numai lucruri fenomenale. Şi aşa am descoperit că nu e nici o legătură între aventurile incredibile (într-adevăr) din film şi viaţa (relativ) normală a lui Bridget din carte. Nu i se întâmplă nici unul din fenomenele descrise mai sus, chiar şi sfârşitul este oarecum ambiguu, n-are nimic din spectaculosul unei fugi pe stradă în chiloţi, pe ninsoare, după omul pe care îl iubeşte (scena asta nici nu e în carte măcar). Dar câtă savoare! Bridget este o capodoperă de sinceritate şi umor britanic şi se salvează de la patetic tocmai prin autoironia pe care o găseşti în fiecare rând. O treaptă peste prima.

Într-un final, a apărut în viaţa mea Bridget în limba română. Recunosc că am luat cartea numai ca să văd cum au fost traduse shag, fuckwittage şi alte cuvinte "problematice" pentru pudica noastră literatură. Traducerea e în unele locuri foarte bună (am găsit într-un loc "fojgăie", mi s-a părut o găselniţă foarte sugestivă şi un cuvânt puternic, atipic) iar în altele - foarte proastă. De la a echivala shag cu futăreală (sincer, aţi auzit pe cineva folosind acest cuvânt?) şi fuckwittage cu futăreală afectivă (când sensul său este mai degrabă - nu că futăreală afectivă ar avea vreun sens - de joacă de-a fututul sau de-a futaiul, un fel de-a spune pentru sexul fără angajament), până la transformarea unităţilor de măsurare a greutăţii (stones) în kilograme. Asta n-ar fi rău, în sine, dacă nu ar duce la nişte cifre absolut ridicole. Într-un pasaj, Bridget spune că vrea să ajungă "iar la 53 kg şi 82 de grame". Hai, lasă-mă! Arătaţi-mi-o mie pe femeia aia care are asemenea scop în viaţă! Plicticoasă şi plină de tabieturi această Bridget "românească"...

Şi mai e şi problema (mea personală) cu notele de subsol. Am încercat de curând să citesc Numele trandafirului de Umberto Eco, scoasă de Polirom în aceeaşi colecţie, şi a trebuit să o las baltă pentru că citatele masive în latină nu sunt traduse. Această carte, în compensaţie probabil, abundă în note de subsol care îţi explică toate trimiterile la cultura britanică. Înţeleg să îmi spună cine este Tina Brown sau ce este Miss Selfridges, dar să-mi explice cine a fost Sfântul Pavel şi ce semnifică Valentine's Day este deja prea mult. Prin urmare, o Bridget cam agramată (care "socializează" şi "se culcă împreună cu cineva") şi obsedată de greutate până la absurd (nu haioasă ca în original).

Acestea sunt cele trei Bridget Jones ale mele. Adorabile toate, dar sensibil diferite din cauza "zgomotelor" inerente căilor prin care au ajuns la mine, fie traducere neinspirată, fie comercializare şi "americanizare" în film. Citiţi varianta în română cu rezervele necesare, vedeţi filmul pentru că merită şi, mai ales, citiţi cartea în original daca aveţi ocazia. Nu e scrisă pentru femei sau pentru bărbaţi, ci pentru omul care trăieşte prin mass-media şi prin stereotipurile impuse de ele. E o carte ca un descântec, care ridiculizează obsesiile lumii moderne şi încearcă să te scoată de sub puterea lor.

PS:
Citiţi un fragment din această carte

Citiţi Între Elizabeth Bennet şi Ally McBeal ? Despre "eternul feminin" în Jurnalul lui Bridget Joneso cronică la această carte

0 comentarii

Publicitate

Sus