Cine este Terry Prachett şi ce vrea el de la noi

Publicat în limba română de editura Noesis, în traducerea Domnicăi Macri.




Nimic nu scapă de prejudecăţile şi stereotipurile legate de masculin şi feminin. Nici măcar o lume ireală (deşi la fel de probabilă ca oricare alta) care pluteşte pe spatele a patru elefanţi cocoşaţi în spinarea unei preaînţelepte ţestoase, sub forma unui Disc.

Al treilea volum al seriei Lumea Disc aduce noi detalii despre tenebroasele culoare şi sisteme de relaţii din Universitatea Nevăzută, unde femeile sunt binevenite doar la bucătărie (şi, în fine, în cele cîteva sute de încăperi adiacente). Regulile nu sunt însă valabile pentru Buna Batevreme, o vrăjitoare de modă veche, care ajunge să deschidă o eră nouă pentru sistemul educativ vrăjitoresc, şi nici pentru pupila ei, un personaj-copil cu mare tărie de caracter. Desigur, nici una din aventurile acestui roman nu ar fi avut loc daca bătrînul vrăjitor din capitolul întîi s-ar fi uitat mai bine cui îi lasă moştenirea sa.

Terry Pratchett schimbă tonul în acest al treilea volum, abandonînd tirul rapid de gaguri pentru un umor filosofic, mai bonom, mai feminist, dar la fel de necruţător, avînd ca ţinte scheme după care, mai toţi, ne ducem viaţa fără ca măcar să ne dăm seama.




Terry Pratchett este unul dintre cei mai talentaţi şi mai populari autori din Marea Britanie. Cu excepţia Joannei K. Rowlings (autoarea cărţilor cu Harry Potter), el este cel mai bine vândut autor britanic în viaţă, cu peste 25 de milioane de volume vândute până acum. Cărţile sale au fost traduse în 28 de limbi, iar la finalul anului trecut, compania DreamWorks a achiziţionat drepturile de a ecraniza trilogia sa, Bromeliads, despre un grup de gnomi care încearcă să ajungă, de pe Pământ, acasă. Pentru a putea realiza această ecranizare, complet animată cu ajutorul computerului (în stilul Shrek), compania condusă de Steven Spielberg a plătit 750.000 USD. Un alt film inspirat de o carte a sa, Good Omens (considerată cea mai amuzantă şi mai reuşită parodie a unei cărţi despre Apocalipsă), va fi regizat de Terry Gilliam (autorul unor filme precum Brazil, The adventures of baron Munchausen, Regele pescar sau 12 monkeys).

Dar Terry Pratchett este cunoscut în toată lumea mai ales datorită romanelor din seria Discworld, care se petrec într-o lume imaginară, plată, în care graniţa dintre realitate şi imaginaţie este foarte subţire (lucru normal într-o asemenea anomalie evolutivă ca o planetă plată care pluteşte în Univers sprijinită pe spatele a patru elefanţi uriaşi care, la rîndul lor, stau pe spatele unei broaşte ţestoase gigantice). Pe de altă parte, Pratchett recunoaşte, principalul oraş din această lume, Ankh-Morpork, este o combinaţie între Londra secolului al XVII-lea şi New York-ul secolului al XX-lea, un teritoriu în care orice referire la obiceiuri şi personaje cunoscute este acceptată şi binevenită, iar apoi atent analizată şi dusă până la absurd. Personajele sale sunt inspirate din mitologia multor popoare dar, în aceeaşi măsură, îşi află originea în cultura populară a zilelor noastre. Comparat cu J.R.R.Tolkien (autorul trilogiei Stăpînul inelelor), dar şi cu umoristul P.G.Woodehouse, Terry Pratchett se vede condamnat la neglijare din partea criticilor serioşi, pentru că opera sa se încadrează în categoria science-fiction/fantasy, un domeniu deseori bine ascuns chiar şi în cele mai mari librării pe principiul după care, "asemenea clinicilor de boli venerice, cine are nevoie de ele, reuşeşte până la urmă să le găsească." (Terry Pratchett, interviu, 30 mai 2001)

Terry Pratchett s-a născut pe 28 aprilie 1948, la Beaconsfield. Deşi nu a fost un elev strălucit, la 15 ani povestirea sa, The Hades Business, a fost publicată într-o revistă SF. Nu a terminat liceul, dar asta nu l-a fãcut să neglijeze limba engleza, pe care o stăpâneşte la perfecţie, permiţându-şi cu ea jocuri de cuvinte din care puţini scriitori ar scăpa cu faţa curată. A lucrat ca jurnalist din 1965 până în 1980, iar în 1968 a oferit unui editor primul său roman spre publicare. Romanul, The Carpet People, a apărut abia în 1971 şi, deşi nu a avut mare succes comercial, a fost apreciat foarte mult de către cei care l-au citit. În 1980 Pratchett a fost angajat ca ofiţer de presă al companiei britanice de electricitate PowerGen, avînd în grijă patru centrale atomice. "Ar putea scrie un roman despre acea perioadă, dar se teme că nu l-ar crede nimeni." (Terry Pratchett, auto-biografia publicată la finalul romanelor sale). În 1983 a apărut primul roman din seria Discworld, volumul Color of Magic. Succesul primelor cărţi din această serie l-a făcut să renunţe la slujba sa în 1987, temîndu-se în acelaşi timp că asta l-ar putea condamna, alături de familie (soţia, Lynn, şi fiica, Rhianna), la o perioadă de sărăcie lucie. Nu a fost aşa, iar astăzi Terry Pratchett este unul dintre cei mai iubiţi şi mai bogaţi scriitori de fantasy din lume.

În 1998, Regina Elisabeth i-a conferit titlul de Cavaler al Imperiului Britanic (OBE), iar în 1999 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Warwick. Despre locul unde poate fi găsit, Pratchett spune că "locuieşte undeva, în spatele unei tastaturi de computer, în Wiltshire, şi răspunde la scrisorile fanilor într-o încercare disperată de a găsi timp pentru scris. Obişnuia să crească plante carnivore, dar acum acestea au luat în stăpânire sera şi, de o vreme, nu a mai călcat acolo. El crede că ar fi momentul să înceapă să trăiască din plin, pentru că a auzit că ar fi distractiv".




În mijlocul unui spaţiu ale cărui dimensiuni sunt de necuprins, la marginea contactului dintre imaginarul maturităţii şi realitatea copilăriei, unde se află fascinantul regat al oamenilor care stăpânesc dragonii, a ancorat, cu inconştienţa caracteristică exploratorilor de noi teritorii, temerarul britanic Terence David John "Terry" Pratchett. Arborând zâmbetul triumfător al învingătorilor şi pasul sigur al descoperitorilor, a ales întoarcerea într-un timp cu mult mai vechi decât 28 aprilie 1948, data naşterii sale, pentru a se încorona stăpân absolut al unei planete arhaice, în care lumea trăieşte ca într-o farfurie, sfidând regulile Universului, dar respectându-le pe cele ale fiecărui individ, luat în parte. Guvernator în Lumea Disc şi premiat în Calea Lactee, în 1998 eforturile fiindu-i răsplătite şi de prinţul Ţării Galilor, Terry Pratchett transpune într-o colecţie de excepţie realităţile unei lumi fascinante, pe întinderea căreia legenda convieţuieşte în aceeaşi tavernă cu prezentul, rezultând o combinaţie acidă de încurcături şi situaţii neprevăzute, a căror desfăşurare l-a condus pe Pratchett spre obţinerea titlului de cel mai bine vândut scriitor britanic în viaţă.

Una dintre posibilele explicaţii ale succesului nebun de care se bucură autorul Lumii Disc ar fi aceea că el scrie exact aşa cum simte şi, mai mult, aşa cum trăieşte, parcursul său prin viaţă având ceva din nonşalanţa vilegiaturistului total deschis spre a înghiţi realitatea needulcorată. De altfel, după numai o simplă privire în biografia lui Pratchett te izbeşte sursa "luminii fantastice" (titlul celui de-al doilea volum al său din colecţia Lumea Disc), care avea să-i călăuzească destinul, la numai 11 ani conturându-şi propria viziune asupra vieţii. Din 1959, în loc să aprofundeze literatura în şcoală, a ales să urmeze cursurile unui liceu tehnic din Wycombe, explicaţia dată mai tâziu fiind aceea că "prelucrarea lemnului era mai interesantă decât latina". Când avea 13 ani şi-a început activitatea publicistică cu scurta lucrare The Hades Business (Afacerea Hades), care i-a fost publicată în revista şcolii, pentru ca doi ani mai târziu lucrarea să fie comercializată. Începe cursuri de artă, istorie şi engleză, iar după un an i se iveşte posibilitatea de a lucra în jurnalism, astfel că în 1965, cu acordul părinţilor, părăseşte şcoala.

O întâlnire plină de semnificaţii pentru Terry Pratchett a avut loc în 1968, cu editorul Peter Bander van Duren, căruia i-a povestit despre o carte pe care o avea scrisă şi pe care a intitulat-o The Carpet People (Oamenii din covor). Ea avea să fie publicată trei ani mai târziu, astfel că la doar 23 de ani Pratchett se bucura de cronici uluitoare din partea criticilor de specialitate, revista Teacher's World descriindu-i cartea ca fiind de o calitate extraordinară, iar The Irish Times apreciind că "Pratchett dă o nouă dimensiune imaginaţiei". The Carpet People a fost urmată de The Dark Side of the Sun (Partea întunecată a soarelui) -1976 şi Strata(Straturi) -1981, ambele scrise în serile întunecate de iarnă, când Terry spune că nu avea altceva mai bun de făcut.

În 1970 a părăsit Bucks Free Press pentru Western Daily Press, pentru a se reîntoarce în 1972, în funcţia de sub-editor, iar din 1974 a colaborat la Bath Chronicle. În tot acest timp a produs o serie de benzi desenate pentru revista cu apariţie lunară Psychic Researcher, descriind evenimente ciudate, despre studii paranormale ale institutului guvernamental fictiv Warlock Hall (Camera Vârcolacilor). În 1980 Terry a fost numit ofiţer de presă al Companiei de Electricitate (actuala PowerGen) cu responsabilitate asupra trei centrale nucleare (Ce scurgere ? - Aa, scurgerea aceea...), unde lucra când i-a fost publicat primul roman din seria Lumea Disc, Culoarea Magiei.

Jocurile minţii acestui mare autor sunt urmărite în România de Editura Noesis, care deţine în exclusivitate dreptul de a-şi bucura cititorii de noile dimensiuni ale imaginaţiei, aduse într-un spaţiu aproape tangibil. Graţie unei traduceri de excepţie personajele sunt parcă desprinse din lumea cotidiană care ne înconjoară, eroul principal, Doiflori, putând fi, foarte bine, funcţionar într-o bancă bucureşteană, iar povestea lui scoasă la iveală atunci când s-a întors la birou, din concediu. Este meritul "spionilor" de la Noesis că au fost prin preajmă. Oricum, ei cunosc întreaga poveste a Lumii Disc şi promit să ne-o dezvăluie.




În Marea Britanie se estimează că zece la sută din cărţile vândute sunt de literatura fantastică. Dintre acestea, zece la sută sunt scrise de Terry Pratchett, iar în urma acestei scheme, aplicând regula de trei simplă, rezultă că unu la sută dintre cărţile pe care le cumpără britanicii sunt scrise de Terry Pratchett. Aruncaţi prudenţa în vânt şi intraţi într-o lume unde bibliotecarul poate fi un urangutan, bagajele au picioare şi unde Moartea poate veni în vizită atunci când îşi ia vacanţă. O lume plată, care îşi caută echilibrul pe spinarea a patru elefanţi, care, la rândul lor, stau pe o ţestoasă uriaşă. Bine aţi venit în Lumea Disc.

Succesul acestei serii a fost şi este atât de fenomenal încât mai mulţi realizatori de showuri radio s-au gândit la transmiterea lui în eter, pe unde hertziene, lăsând la latitudinea ascultătorului să îşi închipuie privirea năucă a lui Doiflori. Despre adaptările pentru televiziune şi transpunerea scenariilor în jocuri video s-ar putea scrie reviste întregi, fapt conştientizat în primul rând de adepţii scriitorului, care nu au ezitat să se asocieze într-o formă organizată de susţinere a Lumii Disc, alcătuind o mulţime de fan-cluburi Terry Prattchet şi, implicit, Lumea Disc. Nebunia a ajuns să fie atât de mare şi să cuprindă atât de multă lume încât în scurt timp a fi fan al genului va corespunde, cu siguranţă, unei stări de normalitate. Cum altfel poate fi interpretată apariţia de calendare şi figurine cu personajele din Lumea Disc ? Nici ziarele nu au scăpat acestui tăvălug, care i-a prins chiar şi pe savanţii care îşi consumă timpul alcătuind tot soiul de enciclopedii. De dincolo de zidurile groase ale bibliotecilor a răzbătut până la ei emulaţia stârnită de haosul din Lumea Disc.

De remarcat, totuşi, că nimic nu este lăsat la voia întâmplării de către autor, el făcând trimiteri la predecesori celebri, însuşi titlul celui de-al doilea volum, Lumina Fantastică, fiind inspirat din poemul L'Allegro, scris de John Milton cu peste trei sute de ani în urmă, la 1631. De altfel, Pratchett pune un mare preţ pe ştiinţă încă din primul volum, Culoarea Magiei, când se referă la "stâlpul de susţinere" al lumii pe care a creat-o.

Astfel, Marele A'Tuin, ţestoasa pe care stau cei patru elefanţi "vine de nicăieri şi continuă să se târască uniform, cu o viteză constantă", explicaţie care relevă o trimitere directă la teoriile actuale privitoare la dimensiunile, originea şi viitorul Universului. Nici numele celor doi barbari de la începutul primului volum, Bravd şi Nevăstuică (Weasel), nu sunt alese întâmplător, ele reprezentând, în fapt, o parodiere a clasicelor personaje fantastice ale lui Fritz Leiber, pe care acesta i-a numit Fafhrd şi Gray Mouser. Cu toate acestea, numele oraşului în care se petrece o mare parte din acţiune, Ankh-Morpork, nu este derivat din numele localităţii Lankhmar, unde îşi desfăşoară activităţile eroii lui Leiber, Pratchett ţinând să sublinieze: "Bravd şi Nevăstuică păstrează, într-adevăr, caracterele personajelor lui Leiber, însă crearea oraşului Ankh-Morpork nu are nici o legătură cu Lankhmar. Iniţial, îi spusesem simplu, Morpork, însă apoi am adăugat şi Ankh pentru o mai mare melodicitate".

Nici măcar numele unuia dintre personajele principale, Doiflori, nu este neapărat o glumă, scriitorul explicând că a încercat să realizeze o copie palidă a construcţiei numelor aparţinând vechilor civilizaţii, de genul "Nouă Oglinzi Răsturnate" sau "Trei Iepuri". Construcţii oarecum asemănătoare găsim, dealtfel, pe parcursul primelor două volume, acţiunea fiind finalizată cu desfăşurări spumoase, pline de savoare, în care rol principal îl au prin rotaţie gnomi, troli sau Hrun Barbarul, care ţin trena eroilor care au pornit derularea acţiunii seriei. Cu totul alta este abordarea în cel de-al treilea roman, Magie de ambe sexe (Equal Rites), în care tema centrală o reprezintă contrastul dintre practicile oculte realizate natural, cu ajutorul diverselor ierburi şi altor mijloace primitive şi practici mult mai elaborate, înfăptuite în urma unor ceremonialuri matematice, însă aproape sacre, ca rezultat al unor ritualuri respectate cu sfinţenie.

Publicul din România are privilegiul de a se delecta cu aceste conflicte datorită editurii Noesis, care şi-a respectat promisiunea de a străbate Lumea Disc de la un capăt la altul şi a ajuns la lansarea celui de-al treilea volum din serie. Aceasta este însă doar partea văzută a aisbergului, "scufundările" făcute de Noesis în adâncurile acestui teritoriu fascinant ducând la descoperirea unor adevărate comori, care o dată scoase la suprafaţă vor fi împărţite cu generozitate tuturor celor care au păşit pe acest tărâm. Oricum, porţile Lumii Disc rămân deschise.


PS:

Citiţi un fragment din cartea Magie de ambe sexe

Citiţi Răsplata finală o povestire de Terry Prachett