15.10.2003
Ismail Kadare
Generalul armatei moarte
Editura Polirom, 2002


traducere, postfaţă şi note de Marius Dobrescu




Citiţi un fragment din această carte.


*****




Postfaţă



Cariera literară a lui Ismail Kadare (n. 1936) se aseamănă, mai mult sau mai puţin, cu destinul artistic al celor mai mulţi dintre marii scriitori apăruţi în spatele "cortinei de fier" în anii '50-'60. După un debut promiţător în poezie, Kadare - originar din Gjirokaster, oraşul dictatorului comunist Enver Hodja, şi şcolit la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova - publică în 1963 un roman care avea să-i aducă, instantaneu, celebritatea: Generalul armatei moarte. Succesul a fost total. Prima traducere, înainte ca tuşul să se fi uscat pe paginile volumului, a fost în bulgară. Au urmat alte patruzeci de versiuni, printre care şi cea în limba română a lui Fochion Miciacio, din 1973, numeroase dramatizări şi puneri în scenă, la care se adaugă trei ecranizări, cea mai cunoscută fiind cea franceză din 1984.

S-ar fi părut că notorietatea internaţională avea să-l pună la adăpost pe scriitor de puseurile de orgoliu ale dictatorului. Dar n-a fost să fie aşa, iar cariera artistică a lui Kadare avea să cunoască, în anii '70-'80 suişuri şi coborâşuri repetate, în funcţie de contextul politic din Albania şi, nu în cele din urmă, chiar de toanele comunistului-şef de la Tirana. Criticii scriitorului îi reproşează (astăzi) apartenenţa la Partidul Muncii (comunist), precum şi funcţiile cu care regimul Hodja l-a galonat de-a lungul anilor. Este dificil să decizi acum, la doisprezece ani după căderea comunismului în Albania, care ar fi fost cea mai bună soluţie de supravieţuire fizică şi artistică într-unul dintre cele mai dure regimuri dictatoriale europene.

Un lucru este cert: scriitorul nu a făcut compromisuri majore cu dictatura. Opera lui stă mărturie în acest sens. După 1990 şi, mai ales, după stabilirea sa temporară la Paris, Kadare a rămas conectat prin mii de fire la marile evenimente care au însângerat Balcanii în anii din urmă. Vocea lui, ascultată în cancelariile europene şi de peste ocean ca un glas de mare autoritate morală, a semnalat dureros puternicilor zilei calvarul prin care treceau conaţionalii scriitorului din Kosovo şi Macedonia. Invitat să se implice în viaţa politică din Albania, Kadare a refuzat sistematic. "Scriitorul nu poate fi niciodată de partea puterii, a declarat el într-un fragment memorialistic. Şi cu atât mai puţin în interiorul ei."

Înainte de intra în intimitatea romanului, ar fi nimerit să amintim contextul politic, intern şi extern, în care a apărut Generalul.... Publicarea lui, în 1963, avea loc la trei ani după ce Enver Hodja, dictatorul comunist al Albaniei, anunţase ruptura de Uniunea Sovietică. Ne aflăm într-o perioadă în care societatea albaneză resimţea din plin urmările seismului. Vreme de două decenii, conducerea de la Tirana se călăuzise după preceptele staliniste. În tot atâţia ani, în Albania se formase o clasă politică adânc îndatorată ideologic şi politic marelui Iosif Vissarionovici. Izolat în bllok - cartierul nomenclaturii albaneze - Enver Hodja încercase din răsputeri (şi reuşise de cele mai multe ori !) să imite practica şi stilul stalinist de conducere. Iată de ce, după ruptura din 1960, conducerea albaneză resimţea dureros evenimentul şi-şi căuta cu ardoare un sprijin extern. Ajutoarele umanitare sovietice fuseseră sistate de mult şi, în plus, sovieticii supuneau Albania unei crunte blocade economice pe mare şi pe uscat. Sfidându-l pe Hruşciov, Enver Hodja se văzuse descoperit: Occidentul nu-l lua în seamă şi alţi "prieteni" încă nu apăruseră la orizont. În atari condiţii, omul nr.1 de la Tirana şi-a inaugurat politica internă a extremelor, pe care o va duce în următorii douăzeci de ani la perfecţiune. Astfel, cultura şi artele, de pildă, vor cunoaşte la începutul anilor '60 o scurtă perioadă de liberalizare, urmată brusc şi fără o justificare pertinentă, de un "îngheţ" total. Un soi de duşuri scoţiene, menite să ţină sub presiune, sub ameninţare continuă, cazanul social. Generalul armatei moarte este rezultatul perioadei de "dezgheţ" de la începutul deceniului al şaptelea.

Referindu-se la geneza romanului, Ismail Kadare povesteşte în Dialog cu Alain Bosquet (1995) despre toate acestea: "Povestea despre generalul care vrea să dezgroape o armată îşi are originea într-o noapte moscovită geroasă, când, în creierul meu, ca o contrareacţie la optimismul literaturii sovietice de atunci, a culorilor vesele în care zugrăvea realitatea, începând cu vremea de afară (ceea ce, în sinea mea, numeam meteoschematism), continuând cu morala, cu ideile şi cu un soi de umanism dulceag şi enervant, de bunătate tipică, ce nu era, în realitate, nimic altceva decât poleiala care acoperea uscăciunea şi care sfârşea, întotdeauna, într-o concluzie extrasă din doctrina marxistă... Deci, pot spune că la originea Generalului... se află povestea unei prostituate ucise în timpul războiului, a unei prostituate dintr-un bordel italian, care ne-a aprins tuturor fantezia, pe vremea copilăriei mele. De fapt, ca să fiu mai precis, nu prostituata sau povestea ei au reuşit să răscolească atunci oraşul, ci osemintele fetei, zăcând de douăzeci de ani sub pământ, alături de osemintele sutelor de soldaţi, în vreme ce deasupra lor, la suprafaţă, se auzeau izbiturile de cazma ale generalului sosit în Albania ca să-şi dezgroape armata. Iată, cam aşa s-a întrupat embrionul (fetusul) acestui roman, într-un mediu complet străin, în laboratorul în care Institutul Gorki îşi pregătea propriile modele". La revenirea în patrie, în decembrie 1960, Kadare ştia romanul pe dinafară, dacă se poate spune aşa. Ceea ce i-a mai rămas de făcut a fost să-l pună pe hârtie şi să-l ofere unei edituri.

Tema cărţii este cea a rezistenţei în faţa invaziei străine. Temă cultivată de scriitor şi în alte proze (Cetatea, O capitală în noiembrie ş.a.). O temă devenită obsedantă în ţările în care a existat, în anii războiului, mişcare de partizani. Cu o producţie literară năucitoare în Albania lui Enver Hodja, el însuşi unul dintre principalii comandanţi ai forţelor de guerilă antifasciste. Numai că Ismail Kadare a reuşit să rupă plasa realismului socialist, în care se zbăteau la ora aceea cei mai mulţi dintre scriitorii albanezi, şi să dea evenimentelor un nou contur. Arătând că despre mişcarea de partizani, despre rezistenţă, în general, se poate scrie şi altfel. Şi că rezistenţa se poate manifesta şi în alt mod, mai puţin zgomotos, mai intim şi mai durabil. De altfel, înainte şi mai ales după apariţia romanului, critica literară albaneză i-a reproşat autorului că, scriind despre mişcarea antifascistă, "uitase" în afara textului pe principalul protagonist, Partidul Comunist Albanez.

Întorcându-se mereu şi mereu la întâmplările legate de invazia italiană din aprilie 1939 şi folosindu-le drept pretext, romancierul pune faţă în faţă, în confruntare directă, două lumi, două civilizaţii, fiecare cu un sistem propriu de evaluare a lucrurilor, cu valorile şi nonvalorile ei. Două realităţi paralele. Despărţite de o mie şi una de bariere. De amănunte esenţiale. Două lumi care nu se ating decât întâmplător. Iar din această atingere, de cele mai multe ori sar scântei.

Aşadar, un general şi un preot sosesc în Albania pentru a dezgropa şi repatria osemintele conaţionalilor lor. Ce poate fi mai nobil şi mai omenesc decât această misiune ? Media italiană, opinia publică, autorităţile de la Roma confirmă zgomotos măreţia întreprinderii celor doi. Ajunşi în Albania, generalul şi preotul îşi declară cu tărie credinţa în sloganele sub care fuseseră trimişi să defileze. Şi totuşi, sub atingerea realităţilor de pe teren, a episoadelor de viaţă (şi de moarte) cu care se confruntă cele două personaje, misiunea lor îşi pierde, puţin câte puţin, din nobleţe şi din umanism. Devine, mai întâi, plicticoasă. Apoi, sâcâitoare şi noroioasă, ca şi peisajul pe care-l străbat zi de zi. Sub influenţa mediului ostil, generalul bea până la disperare, iar fragmente din gândurile şi biografiile soldaţilor pe care-i dezgroapă îl obsedează, îl copleşesc şi-l aduc la disperare. Astfel că, în preziua întoarcerii sale în patrie, generalul nu mai rezistă şi-şi varsă tot năduful adunat în cursul celor doi ani de căutări în faţa nu mai puţin dezamăgitului său confrate german. Se verifică astfel, încă o dată, că distanţa de la grandoare la deşertăciune este uneori neînchipuit de mică.

De partea cealaltă a baricadei, victimele războiului nu pot uita cu uşurinţă atrocităţile comise de invadator. Oricâtă diplomaţie s-ar pune în joc. Şi oricâte zâmbete s-ar consuma la recepţiile oficiale. Memorabil rămâne episodul "Nik Martini", cel al munteanului singuratic ieşit pe un promontoriu pentru a tăia capul hidrei ieşite din mare. "Pentru albanezi, declara într-o altă scriere Kadare, marea a reprezentat întotdeauna un pericol de moarte. Pentru ei, primejdiile au venit întotdeauna de pe mare." Punctul culminant al acestei confruntări surde, în decursul căreia autorul pare că se întreabă cine sunt învingătorii şi cine învinşii, îl constituie, însă, episodul nunţii albaneze. În acest context, în care regulile de fier ale ospitalităţii înăbuşă, pentru câteva ceasuri, glasul urii, confruntarea dintre cele două lumi atinge note dramatice. Iar dacă până atunci generalul crezuse, încă, în posibilitatea unei reconcilieri, din momentul acela a înţeles că între victimă şi călău nu poate fi nicicând o pace sinceră şi adevărată. Ostenit şi din ce în ce mai deziluzionat de propria-i misiune, generalul vrea să se distreze. Şi unde ? Nu în barul hotelului "Dajti", de la Tirana, şi nici în vreo bodegă afumată, dintr-un cătun pierdut în creierii munţilor, ci tocmai în satul în care dispăruse "celebrul" colonel Z. La o nuntă oarecare, unde, în ciuda avertismentelor preotului, se încăpăţânează să meargă. Deşi localnicii ştiau cine este şi cu ce treburi se află în Albania. Forţându-le, aşadar, ospitalitatea şi bunul-simţ. Mai mult, dovedind că nu-i înţelege şi că nu-i va înţelege vreodată. Spovedania bătrânei Nica tranşează definitiv lucrurile, spulberând iluziile generalului. Cu mintea înceţoşată de rachiu, el pare a înţelege (în sfârşit) că între victimă şi călău se află, încă de la începuturile lumii, un ocean de ură şi că, în logica acestui popor simplu şi chinuit, el şi ai lui vor rămâne de-a pururi camarazii macabrului colonel Z. În cazul acestuia din urmă, scriitorul se leapădă de neutralitatea bine temperată cu care ne obişnuise şi-l sancţionează pe călău, aruncându-i osemintele în prăpastie şi înlocuindu-i-le cu cele ale uneia dintre victimele sale.

Publicarea Generalului..., în ciuda "dezgheţului" ideologic resimţit la Tirana şi despre care am mai vorbit, a produs, totuşi, mari valuri. Pentru că, aşa cum explică Ismail Kadare în acelaşi Dialog cu Alain Bosquet, dictatura nu era dispusă să cedeze. "Tot atunci, mai nesupus ca niciodată în faţa doctrinei realismului socialist, mi-am scris a doua operă, romanul scurt Monstrul, pe care l-am publicat în 1965 în presa literară. Aceasta este o operă care nu numai că sparge toate principiile şi tehnicile literare ale realismului socialist, dar este străbătută de leitmotivul coşmarului şi teroarei politice. Urmarea ? Statul dictatorial s-a trezit brusc din aşa-zisa lui amorţire. Monstrul a fost interzis imediat şi cu o asemenea ostilitate, încât nici titlul nu i s-a mai pomenit vreodată. [...] A fost prima mea confruntare directă cu dictatura. Monstrul a tras după el în prăpastie şi Generalul.... Se apropia anul 1966, când Enver Hodja, după ce ratase apropierea de Occident, şi-a lăsat indecizia la o parte şi a făcut pasul decisiv spre China. Aveam treizeci de ani şi cea mai mare parte a operei mele era la index."

Traducerea, în 1970, a cărţii, în Franţa, i-a adus autorului nu numai o rapidă notorietate europeană, ci şi o imunitate relativă în Albania. Sub protecţia ei, Kadare avea să-şi îmbogăţească opera cu marile creaţii ale anilor '70 şi '80.

PS:
Citiţi vineri în rubrica "Convorbiri despre prezent" un interviu cu Ismail Kadare realizat de Luminiţa Marcu şi Costi Rogozanu.
Citiţi săptămîna viitoare în aceeaşi rubrică prezentarea cărţiiFlorile îngheţate din martie, semnată de Ismail Kadare.

0 comentarii

Publicitate

Sus