Zero calorii sau reţeta unui text... light

Zilele acestea trebuie să am grijă. Mare grijă. Sunt puţin mai predispusă la accidente ca de obicei. Mai exact, şansele să alunec ca la patinoar la mine în sufragerie sunt... considerabile, dat fiind că o mare parte a podelei e literalmente mochetată cu maculatură lucioasă. Altfel spus, îmi triez colecţia de reviste. Prilej de adâncă reflecţie pe marginea unei teme de mare respiraţie.

Tema: Ce citim când citim... light?

Dezvoltare: Extrem de greu de spus. Dacă e să ne luăm după mostrele etalate la mine pe covor, frunzăreala nu e mai niciodată lipsită de un suport care să ne hrănească imaginaţia. O revistă glossy care se respectă nu mizează doar pe pictoriale şi pagini peste pagini peste pagini peste... pagini de shopping, accesorii şi lifestyle, ci şi pe ficţiune, pe interviu, pe opinie, pe călătorie, pe melanjuri eclectice de cărţi, concerte şi săli de teatru în care suntem expediaţi cu promisiunea unei experienţe trendy-intelectuale. Ceea ce, una peste alta, mă duce pe o alee adiacentă lecturii de revistă...

Divagaţie de la temă: Ce este cultura trendy?

SAU, altfel spus, cine stabileşte ce anume din cultură e trendy şi ce nu? Ce regizor, ce cântăreaţă, ce actor şi ce scriitoare dau bine într-un produs făcut pentru răsfăţul meu mental? Mda, asta chiar e o întrebare...Cam fiecare revistă bine înfiptă pe piaţă are câte un scriitor arondat şi patronează, ritual, câte-un eveniment, cu titlul de sponsor. Câteodată, sunt chestiuni de substanţă, alteori, de pretenţie. Cine spune ce anume e ce? De cele mai multe ori, eu, în cele din urmă, cititorul. Strict în forul meu interior.

Una peste alta, în maculatura light există şi produse culturale consistente. Poate cu mai mult fard, dar există. În laboriosul meu proces de selecţie revizitez, metodic, interviuri cu Sarah Chang sau Alexander Bălănescu, dau peste cronici la cărţi de J.M. Coetzee sau de Carlos Ruiz Zafón şi mă dumiresc cât de tare trebuie să mă bucur când pe eticheta unui iaurt cu fructe scrie low fat. Din nefericire, în acelaşi proces de selecţie mi se dezvăluie faptul că Hemingway are o nepoată, pe Dree Hemingway (al cărei nume e scris metodic Hamingway!), fiica lui Mariel (tot Hamingway şi ea, din păcate). Numele Padmei Lakshmi, fosta soţie a lui Rushdie, oscilează şi el grafic de la Lackshmi la Lakshmi cu o frecvenţă ameţitoare, la paritate cu niscai dezacorduri aciuate în material. Trist, dar de când am găsit o gafă chiar şi în Vogue (nu mai ştiu exact ce era, cred că un nume de compozitor), etalonul meu absolut, m-a lovit ceva mai multă indulgenţă, nu întotdeauna lăudabilă. Ceea ce nu mă face, însă, imună la cuvântul "tipsuri". Nu ştiu cine l-a inventat, dar e cel mai jalnic calc de multă vreme încoace şi, sincer, NU-L MAI SUPORT! De ce-o avea nevoie de o dublă marcă a pluralului, nu ştiu. Probabil ca să fim democratici cu ambele limbi, cea de provenienţă a cuvântului şi cea de adopţie. Ei bine, eu, una, aş opta pentru o viziune totalitară. Încurajez pe oricine e dispus să mă audă să se orienteze spre tips sau tip-uri. Mulţumesc.

Citesc proză scurtă românească. Sau scenariu de film. Bune, amândouă. Păcat că multe sunt la concurenţă cu o colecţie de truisme şi inadvertenţe care pur şi simplu mă fascinează! În top conduce, nu detaşat, dar conduce, cronica unui film pe care l-am văzut şi care, surpriză!, în revistă are o cu totul altă desfăşurare a acţiunii. Sunt... varii posibilităţi: fie s-a mai făcut un film cu acelaşi titlu, aceeaşi distribuţie şi acelaşi autor între timp, fie... fie. Ce-o fi.

O revistă câştigă lozul cel mare pentru că îmi sunt simpatici fraţii Florian, în tandem, pe două pagini. Alta pentru că simt că "o să am nevoie" să mă întorc la pictorialul flamenco al Sashei Pivovarova la Paris sau la nu ştiu ce dietă care te subţiază cu vreo treizeci de kilograme în treizeci de zile (secret de stat, altfel, până nu a împărtăşit-o redacţiei, la drum de seară, un star milostiv care a importat-o direct din Tibet). Altele... pentru că aş descompleta colecţia dacă aş renunţa la ele - în fond, dacă tot am toate numerele, n-ar fi păcat să surghiunesc vreo cinci? Altele... cu altele e problemă. Când îmi epuizez argumentele îmi aleg un arbitru imparţial, dar cu înţelegere pentru mica mea manie (o cămară, un balcon şi două măsuţe - gata, am mărturisit!, acesta e spaţiul pe care îl ocupă glossy-urile) şi pun pe tapet fraza mea norocoasă - "Mi-aduc aminte numărul ăsta - e foarte bun!". (Menţionez că, până acum, arbitrajul a fost 100% în favoarea mea şi nu mi s-a cerut niciun fel de explicaţie suplimentară! (Da, cedez drepturile de autor asupra frazei - folosiţi-o cu încredere, în situaţii similare! E nepreţuită.)).

Concluzie: N-avem.

Cu excepţia faptului că, într-o revistă bună, caviarul de ciocolată, Julian Schnabel, Diana Dondoe, dantela Chantilly, Orhan Pamuk, femeile cu gâtul lung din Thailanda, Proenza Schouler, weekend-urile în Maroc şi măsura XXS (există!)... coexistă. Şi poate că asta ne place. Combinaţia lor. Rezumatul. Faptul că pot fi înghesuite într-o pseudo-cărticică frumos colorată. Una pe care nu e musai s-o citim din scoarţă în scoarţă - putem foarte bine să ne jucăm de-a răsfoitul, până ne plictisim şi trecem la o carte serioasă. Următoarea carte serioasă. Ce spune asta despre noi? Mă tem că mult prea mult ca să mai încerc un paragraf care să înceapă cu bold-uri...

Mie, una, următoarea carte serioasă n-o să mi se întâmple prea curând. La atâtea curse din cămară în sufragerie şi din sufragerie pe balcon... mira-m-aş. Deocamdată, cum spuneam, mă căznesc să nu alunec şi mai emit, din când în când, câte-un panseu de mare tonaj în buza unei pagini care-mi urlă din toţi rărunchii cum că pot să mă urc pe Everest, să câştig premiul Nobel pentru Pace, să scriu la Times, să-l detronez pe Bill Gates în topul Forbes sau să mă reinventez spiritual în Nepal - nu contează! Important, cu adevărat important, este să mănânc FĂRĂ ZAHĂR.