Spitalul manechinelor

Femeia şi detectivul

femeia proba o pălărie cu boruri mari de fetru neagră oglindindu-se în lentilele ochelarilor de soare ale detectivului. ea nu ştia că el e detectivul. el nu ştia că ea e femeia. aşa începuse şotronul acela lung format din căsuţe inelare ca o coleopteră adormită pe un trotuar oarecare. faţa femeii lua forme diferite în fiecare cerc. de la faţa bucălată a clotildei pînă la obrazul supt şi gălbejit al ignaţiei. numai pălăria rămînea aceeaşi cu marginea căzută pe ochi ca un acoperiş aplecat de prea multă umezeală. ochelarii aveau un verde cafeniu de pajişte arsă. zburau fluturi pe chipul femeii şi atunci ea devenea un peisaj luminos de vară tîrzie. nu erau ani. nimeni nu are ani - cine poate arăta cu degetul aceste ciudate obiecte? cine poate jura: sînt în posesia a patruzeci de ani frumoşi sau grei sau rotunzi sau albaştri sau veritabili. nu nu nu! anii nu sînt ceva ce poate fi avut sau pierdut. atunci de ce detectivul stătea acolo ca o vitrină în care femeia nu se vedea decît pe sine iar pe ea nu o vedea nimeni nici măcar un anunţ care să-i aducă delicateţea unei motivaţii; închis pentru inventar. trec berze peste berze. tinereţea este o regină detronată, detectivul era răbdător femeia nerăbdătoare.
- E bine? întreba.
- Ce a fost ieri? întreba.
- Nu-mi acoperă ochii? întreba.
- Cît e ceasul? întreba.
- Cu părul strîns sau liber? întreba.
- Oare o să plouă? întreba.
- Mă întinereşte? întreba.
- În cît sîntem astăzi? întreba.
- Mă găseşti frumoasă? întreba.
- Cînd aduc smochine? întreba.
- Poate cu voaletă? întreba.
- Ce-a făcut Rapidul? întreba.
o fetiţă blondă şi un băiat brunet. piatra cade în primul cerc al şotronului. picioare în sandale; picioare cu şosete sărind. piatra cade corect fără abateri exact unde trebuie să cadă. cîştigă fetiţa. cîştigă băiatul. piatra cade pe-o latură. cioburi verzi cioburi cafenii vitrina spartă. detectivul vede femeia. femeia vede detectivul. mă scuzaţi spune. mă scuzaţi spune. ea o ia spre parc. el spre staţia de taximetre. băiatul ridică pălăria din ultimul cerc al şotronului şi-o pune pe cap spune OK şi începe să fluiere.

punct

merg
un şir de reflectoare deasupra
un şir de reflectoare dedesubt
o perfectă dantură

madona cu două feţe

în fiecare dimineaţă arătarea bătrînă şi grasă în pufoaica roşie, cu cizme de cauciuc în picioare şi bascul albastru mîncat de molii pe cap, vine de la piaţă cu două sacoşe în mîini şi fără umbrelă sub ploaia de noiembrie. în fiecare dimineaţă arătarea bătrînă şi grasă în pufoaica roşie, cu cizme de cauciuc în picioare şi bascul albastru mîncat de molii pe cap, se priveşte în oglinda crăpată a liftului pe care se prelinge un scuipat şi-şi face cruce. în fiecare dimineaţă arătarea bătrînă şi grasă în pufoaica roşie, cu cizme de cauciuc în picioare şi bascul albastru mîncat de molii pe cap, adună după ea cîinii cartierului care vin să-i miroasă picioarele nu se ştie de ce.

cînd tai un copac se cutremură altarul
din clipă în clipă se micşorează distanţa
dintre urmărit şi urmăritor
degete precaute mîini care adulmecă
linia orizontului le amestecă ochii
fugi din oglindă e prea mult
umor pîngărit în trăsăturile acestei bătrîne
"a face parte din peisaj
a nu mai vedea nimic
decît culoarea lui
prelingîndu-se peste somnul tău"
o comportare ca oricare alta
între umilinţă şi o transfuzie de sînge albastru
pe vremuri traducea Calea regală
îşi striga cîinii
cu numele amanţilor
era un fel şi ăsta
de a te descălţa de o gheată prea strîmtă
văd urme de mîini şi de tălpi
roase pe stative de acizii unor ploi incontinente
văd aceste tipare ale materiei
dacă scap voi arunca afară din mine
cristalul cu care măresc nerăbdarea vînătorului
travestiurile ascunzătorile după coloane
au o anumită savoare
de parcă te-ai culca în patul altcuiva
şi iată mă gîndesc un vin roşu
vărsat pe tunica albă a ofiţerului ţarist
îi pune evidenţa pe piept
în locul decoraţiei
dar cine-şi face griji pentru hoitul cîinelui
cine-şi ţine urina în faţa fatalităţii
cine încearcă să fie amabil
cînd octagenara trece calea ferată
ca un jet de vitriol
şi iată-ne mai puţin vorbăreţi
mai puţin previzibili
mai puţin curioşi

în fiecare marţi la ora zece seara bătrîna doamnă corpolentă în mantoul negru, cu pantofii escarpen în picioare şi toca de velur pe cap, merge la cafeneaua literară cu eşarfa fluturîndu-i în vîntul de noiembrie. în fiecare marţi la ora zece seara bătrîna doamnă corpolentă în mantoul negru, cu pantofii escarpen în picioare şi toca de velur pe cap, se priveşte în oglinda crăpată a liftului pe care se prelinge un scuipat şi-şi trimite un pupic din vîrful arătătorului. în fiecare marţi la ora zece seara bătrîna doamnă corpolentă în mantoul negru, cu pantofii escarpen în picioare şi toca de velur pe cap, întinde mîini tremurătoare pe care i le sărută cu smerenie distinşii scriitori.

să exişti pe două maluri deodată
sau cum spune un prieten poet
să respiri în două văzduhuri deodată
să ai un sînge secret o moştenire catastrofală
un viitor asimetric
morcov păstîrnac castraveţi
alături de manechinele müncheneze
ale Sylviei Plath
e ca un plagiat
care taie poemul în două
ca o cărare între un păr negru şi un păr blond
am putea să ne dăm mîna
să bîrfim împreună
să fim materne şi milostive
dar profilurile noastre
se desprind unul de altul
asemenea gazelor care-şi creează elementul propriu
cum mă lepăd eu de casa mea
cum mă ruşinez de creierul
demodat şi inconfortabil ca o broască rîioasă
de două ori pe zi
mă duc şi vin
îmi schimb tablourile
să nu se vadă
ce ascunde o idolatrie
de fapt escaladez zidul morţii
acest mic ochi negru
care mă urmăreşte blînd
nici o zi nu mă lasă
în pieliţa mea adevărată
- perfecţiunea-i cumplită,

se scuza ea divina -

mă aflu într-o ceremonie continuă
mă umilesc întrebînd
ca-ntr-un irezistibil joc de ştefetă
nici o toleranţă
pentru lăcomia asta de aparenţe
şi-n dosul ceţurilor

sîngele

în fiecare dimineaţă pisica neagră cu ochi galbeni coboară majestuos cele cinci trepte de la intrarea blocului M36, de lîngă betonieră, o face la stînga printre vrejurile de dovleci şi rugii de mure sălbatice, traversează aleea şi se opreşte la movila de nisip de lîngă garajele neterminate. scurmă cu labele nisipul, se aşază opintindu-se bine, îşi înalţă coada ca un steag, se pîrţîie de cîteva ori, rămîne o clipă neclintită cu ochii închişi într-o stare de beatitudine, apoi dă din nou repede, repede nisipul cu labele pînă-şi acoperă urma cu totul.

punct

de-atîtea blocuri
nu mai văd orizontul
lumea se-nalţă
cerul coboară
cine va ieşi învingător
poem de octombrie
venea pe străzi ocolite
venea încet subversiv mai ţin minte rochia
şi geanta ei roz

ca o fondantă uriaşă

sînt iremediabil îndrăgostită de mine
mirosul mănuşilor şi al ciorapilor de damă
seara printre clasoare şi monezi vechi
umbra aceea subţiratecă
magnetismul ei inefabil
octombrie tolănit pe frunze
octombrie cu albine pe geamuri
ea pasărea îşi trimite de dincolo
inelul de care încă m-agăţ
o bătrînă linge cu limba scămoasă
liniile de cărbune ale uşilor

desenate pe ziduri

pînă dispare orice speranţă
de a ajunge înapoi
în pantofii cu tocuri înalte

mărunte s-au făcut întîmplările doamne
liniştea chipului meu
culcată peste liniştea chipului mamei
o baltă în care nu mai arunci cu pietre
pentru că e gata încreţită
- pînă şi ironia ţi s-a ros la coate
şi băncile sînt ocupate de şcolari -
nu e un anotimp această toamnă
e însuşi patul tău
în care faci amor în gînd
ca într-o ceainărie chinezească
ca într-un autobuz cu cocoşaţi
ucigătoare penitenţă
cuţit înfipt în glanda dulce
unde se distila odinioară
un insidios parfum de tînără femeie

şi-acum
în seara asta cu lumina alterată
scoţi dintr-o ladă vechea rochie de sub liliacul
înflorit
nebuna obscena pufoasa
care-ţi întoarce mîngîierea-n degete
şi-n sînge ţi se varsă eufratul
şi s-a dus în aplauzele mulţimii
ca o capră în tîrg

sau ca un înger neprihănit

mărturisiţi voi cu neîncrederea şi sila voastră
dacă această gulie credulă
mai poate să prindă rădăcini în eden
spuneţi dacă acul prompt al trîntorului
mai poate trezi măceşul din agonia lui

maiestoase trec roţile trăsurilor
împodobite cu ghirlande
adio ruletă rusească
adio rîsete provocatoare
abia te mai zăresc cu cartea-n mînă
sau cu un mic licorn

pe coapsa stîngă

şi iată norii se resfiră
moartea se ameliorează
"ca orice lucru vulnerabil
şi spiritul a tremurat"

perdeaua se clatină

în vaze flori
în paturi copii
perdeaua se clatină
pasărea nu intră în casă
în mine se luminează treptat
ca prin lupă
ochiul meu vede eczema pămîntului
aş vrea un deşert liniştit
o imensă spinare de cal
în muşchiul lui dulce şi brun
să adorm


Nora Iuga, poetă, prozatoare şi traducătoare, este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Volume publicate: Vina nu e a mea (Editura Pentru Literatură, 1968); Captivitatea cercului (Editura Cartea Românească, 1970); Scrisori neexpediate (Editura Cartea Românească, 1978); Opinii despre durere (Editura Cartea Românească, 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Inima ca un pumn de boxeur (Editura Cartea Românească, 1982); Piaţa Cerului (Editura Cartea Românească, 1986); Cîntece (Editura Cartea Românească, 1989); Săpunul lui Leopold Bloom (ediţia I, Editura Cartea Românească, 1993; ediţia a II-a, Editura Polirom, 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Dactilografa de noapte (ediţia I, Editura Cartea Românească, 1996; ediţia a II-a, Casa de pariuri literare, 2010); Spitalul manechinelor (ediţia I, Editura Universal Dalsi, 1998; ediţia a II-a, Casa de pariuri literare, 2010); Capricii periculoase (Editura Vinea, 1998); Inima ca un pumn de boxeur (Antologie
Ediţii definitive, Editura Vinea, 2000); Sexagenara şi tânărul (ediţia I, Editura Albatros, 2000; ediţia a II-a, Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Fasanenstraße 23 - O vară la Berlin (Editura Vinea, 2001); Autobuzul cu cocoşaţi (ediţia I, Editura Vinea, 2001; ediţia a II-a, Editura Charmides, 2010); Lebăda cu două intrări (Editura Vinea, 2003); Fetiţa cu o mie de riduri (Editura Cartea Românească, 2005; Premiul revistei Cuvântul); Hai să furăm pepeni (Editura Polirom, 2009). În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă tuturor celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume. În perioada 15 mai 2009-15 mai 2010, a beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD).
A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Friedrich Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Jünger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi.
Blogul autoarei: http://noraiuga.wordpress.com.