Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Ţopăind printre insule - Stockholm


Mihail Călin

21.11.2011
Adevărul literar şi artistic, noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Stockholm i se înfăţişează vizitatorului ca un mare joc de şotron, ale cărui căsuţe sunt insulele pe care ajungi nu sărind, ci traversând poduri. 14 sunt insulele şi 30 podurile pe care ţi le oferă capitala Suediei pentru acest joc, căruia ajungi să-i acorzi entuziasmul şi atenţia copilului pentru liniile trase cu creta pe asfalt.
 

De pe fosta insulă-închisoare Langholm, pe care deţinuţii au transformat-o din stâncă seacă în grădină fertilă, ajungi în Södermalm, insula muncitorimii, a artiştilor şi a barurilor, şi treci după aceea în Gamla Stan, Oraşul Vechi, mergând pe vechiul caldarâm aprins cândva de focuri şi stins cu sânge, martor al gloriei şi decăderii marilor suverani din trecutul Suediei. Stai apoi cu un picior pe Helgeandsholmen, ocupată aproape în întregime de clădirea Parlamentului, şi cu un altul pe Riddarholmen, cu impunătoarea sa biserică-mormânt în care, printre mulţi alţi nobili, prinţi şi regi, îşi petrec veşnicia Gustav al II-lea, Carol al XII-lea sau Gustav al III-lea, niciunul mort de bătrâneţe, monarhi care cu secole-n urmă făceau istorie şi intrau în legendă.

Păşeşti apoi pe continent doar o clipă, cât să te hotărăşti dacă o iei spre est, către insulele-muzeu Skeppsholmen şi Kastellholmen sau insulele-parc Djurgården şi Beckholmen, ori mai bine către vest. Acolo te aşteaptă Kungsholmen, partea administrativă a Stockholmului şi locul unde s-au strâns să trăiască vârstnicii, nefamiliştii şi naturalizaţii, iar dincolo de ea, insulele-surori Lilla Essingen şi Stora Essingen. Şi, dacă în final constaţi că nu-ţi iese numărătoarea, o iei de la capăt, la fel de neastâmpărat ca-n copilărie.
 

Oraşul dintre ape

Marea Baltică şi Lacul Mälaren se întâlnesc printre aceste insule, dând tot farmecul unui oraş care parcă pluteşte pe ape. Localnici şi turişti se plimbă, fac jogging sau pedalează de-a lungul kilometrilor de cheiuri, pescarii sunt invitaţi să-şi arunce lansetele după somon şi păstrăv în vârtejurile de lângă Palatul Regal, tinerii se scaldă în zilele lungi de vară printre nuferi înfloriţi, iar bărcile ancorate se leagănă aşteptând cu răbdare următoarea zi, când proprietarii le vor scoate în larg. Fără ape, Stockholm n-ar exista, spun suedezii.
 

 

La fel ne zice şi ghidul nostru din primăria oraşului, arătându-ne marele mozaic din Sala Aurită, în care capitala este înfăţişată sub forma Reginei Lacului Mälaren, aşezată pe un tron în mijlocul valurilor, căreia i se închină Estul şi Vestul. În Sala Consiliului, după ce menţionează în treacăt că aleşii acestui organism au cariere stabile în alte domenii şi sunt plătiţi modic ca edili, acelaşi ghid ne povesteşte despre tradiţia vechilor vikingi de a se aduna la sfat sub corăbiile trase la mal şi întoarse cu susul în jos, după care ne invită să privim spre tavanul încăperii - acesta recreează tocmai interiorul unui vechi vas răsturnat. 
 

Maşina timpului
 

Cu o asemenea tradiţie de navigatori, nu-i de mirare că cel mai original obiectiv turistic al oraşului e Muzeul Vasa, ce poartă numele corabiei scufundate în 1628, chiar la călătoria inaugurală şi recuperată aproape intactă, 333 de ani mai târziu. Pe lângă povestea a ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai impresionantă navă a flotei lui Gustav al II-lea, muzeul o spune şi pe cea a perseverenţei unui popor. De cinci ani a fost nevoie ca, din momentul în care a fost descoperită la 32 de metri adâncime, Vasa să fie adusă, încetul cu încetul, la suprafaţă; timp de alţi 17, nava a fost pulverizată cu substanţe chimice care să înlocuiască în lemn tonele de apă care altfel ar fi distrus-o; iar de 20 de ani încoace, de când este expusă în clădirea de pe Djurgården, se caută soluţii la mereu noile probleme care tind să degradeze această comoară naţională. Toate astea, pentru a oferi publicului o adevărată maşină a timpului către secolul al XVII-lea şi în ciuda faptului că - o admit zâmbind trist chiar şi ghizii muzeului - se ştie că Vasa nu va rezista la nesfârşit. Venind dintr-o ţară în care patrimoniul e fie distrus, fie abandonat, lupta aceasta sisifică m-a impresionat şi ruşinat deopotrivă.
 

Preţul normalităţii
 

De-abia după ce părăseşti cel mai vizitat muzeu scandinav remarci parcă atenţia cu care oraşul îşi îngrijeşte moştenirea. Pe maluri vezi şi vechile căsuţe din lemn cu grădini de legume, şi noile blocuri de apartamente, în centru găseşti şi clădiri medievale, şi magazine, teatre sau ansambluri de birouri moderne - noul Stockholm s-a ridicat completându-l şi îmbunătăţindu-l pe cel vechi, nu distrugându-l. Iar respectul pentru mediu îl observi la tot pasul, de la curăţenia de pe străzi şi colectarea selectivă a gunoiului în restaurant sau camera de hotel, la autobuzele pe bază de etanol şi numărul mare de biciclete - deseori constaţi că la un stop aşteaptă mai multe biciclete decât maşini. Tot Stockholm a înfiinţat, în 1994, singurul parc naţional urban din lume, o semilună colţuroasă de parcuri şi păduri, întinsă de la insulele din centru până la 6 kilometri în nordul oraşului. Un plămân de 27 kilometri pătraţi pe care oamenii veniţi la picnic sau călărie îl împart cu vulpile, bursucii şi căprioarele.
 

Până şi Stockholm trebuia totuşi să aibă un dezavantaj: este într-adevăr un oraş foarte scump. Dacă nu vrei să ajungi să nu-ţi mai cumperi nimic, e mai bine să nu transformi în gând coroanele în euro sau lei; în şapte zile aici am cheltuit cât în zece la Paris. Dar, dacă acesta-i preţul unei săptămâni în care te simţi mai tânăr, mai sănătos şi mai fericit decât oriunde altundeva, eu unul cred că merită.
 

 

La Stockholm cu Mihail Călin
 

Mihail Călin s-a născut într-o familie de medici şi a crescut să devină medic. Numai că, la facultate, pe când învăţa cum să vindece oameni, s-a îmbolnăvit de boala cititului şi a scrisului, aşa că n-a profesat niciodată. În 2009 câştiga secţiunea "Talentul Anului" la Premiile Ioan Chirilă iar de anul acesta colaborează cu redacţia Sport de la Adevărul Holding, scriind pentru Adevărul, Click! şi Historia.
 

Nu  rataţi!
 

Cele două situri din patrimoniul UNESCO: Palatul Drottningholm, reşedinţa privată a familiei regale, un adevărat Versailles în miniatură, şi Skogskyrkogården, cimitirul din pădure unde e înmormântată Greta Garbo şi în care veşnicia nu mai pare atât de apăsătoare.

Muzeul Nobel, unde veţi afla mai multe despre creatorul vestitelor premii, veţi vedea obiecte donate de-a lungul timpului de câştigătorii distincţiilor sau puteţi bea o cafea stând pe scaunele care poartă fiecare câte un autograf al laureaţilor.

Muzeul Skansen de pe Djurgården, primul în aer liber din Suedia, deopotrivă grădină zoologică şi muzeu al satului, ale cărui case, ateliere şi biserici autentice rememorează felul de viaţă suedez de dinaintea Revoluţiei Industriale.

 

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer