Exerciţiu nomad, instantaneu apocrif

Jack Kerouac. Pagină de jurnal.

Imaginară.
Imaginară...
Plauzibilă.

Şi zdrang, telefonul. O altă voce căreia nu i-a plăcut Pe drum. Ochiul umflat, amintire de la San Remo Bar, clipeşte mut. Patru dimineaţa. Prima sticlă de whisky.

12.00. Sticle goale pe foaia mototolită de ziar. Aia în care i s-a făcut injecţia cu celebritate. Scrie violent, în carneţelul lui negru, în franceză. Iar telefonul.

16.00. Încă la poliţie. Interogatoriu. Cassady arestat. Plânge şi dă vina pe carte. Tăcere stridentă.

20.00. Maşină de scris. Spasmodic. Ea, în pragul uşii, cu "Unde-ai fost?". O altă sticlă.

00.13 Durere cruntă de cap. Dorinţa nebună de a lăsa totul baltă.

Două noaptea. Carneţelul negru în buzunarul de la spate. Două sticle pentru drum. Praf şi zgomot de motor.

Notă: În fapt, îl chema Jean-Louis. L-a pasionat fotbalul american. I-a adorat pe William Burroughs şi pe Allen Ginsberg. Era canadian. În anii '40, a cutreierat Statele Unite în compania prietenului său, Nick Cassady, arestat pentru trafic de stupefiante ca urmare a detaliilor destul de explicite din scrierile lui Kerouac. Din pribegia lor devenită un mit al generaţiei Beat s-a născut Pe drum, un roman capabil să genereze scandal şi 50 de ani mai târziu, la apariţia versiunii sale integrale, populate de personaje reale, toate cu câte-un păcat de ispăşit. Îi plăcea cafeaua. Ura să i se spună că e un beatnik. A divorţat des. Asculta Charlie Parker. Scria compulsiv, maniacal, până la epuizare. Spunea adesea că va sfârşi prin a găsi cuvintele potrivite şi că, atunci, când se va întâmpla, va fi uimit de cât de simple erau.