Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Destine încrustate. Ţara Lăpuşului


Răzvan Voiculescu, cu un cuvânt înainte de Grigore Leşe, prezentare de Florina Pîrjol

01.12.2010
Editura Q-T-RAZ
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Răzvan Voiculescu
Destine încrustate. Ţara Lăpuşului
Editura Q-T-RAZ, 2010




*****
Cuvânt înainte
de Grigore Leşe

Pentru mine, Ţara Lăpuşului nu e un loc, e o stare; nu e un spaţiu mărginit de hotar, e o hore fără de sfârşit; nu e o imagine, e un sentiment. E dorul.

Mi-e dor de Ţara Lăpuşului în fiecare zi, dar cel mai dor îmi e când merg prin satele ei, mi-e dor de lăpuşeni în fiecare zi, dar cel mai dor îmi e când sunt cu ei, mi-e dor de horea în grumaz în fiecare zi, dar cel mai dor îmi e când horesc.

Pentru mine, fotografiile lui Răzvan Voiculescu sunt leac de dor de Ţara Lăpuşului. De Lăpuşul pierdut demult şi regăsit acum, uşor de înţeles când crezi că îl cunoşti şi misterios când îl descoperi, sălbatic când nu te aştepţi şi îmblânzit când vrea el, păgân câteodată şi mântuit pentru totdeauna.

***

Exerciţii de admiraţie: Ţara Lăpuşului văzută de Răzvan Voiculescu
de Florina Pîrjol

Din timp în timp, descopăr câte un loc unde pot să uit de timp. Lăpuşul a fost o astfel de întâlnire, în care tot ce îmi trecea prin faţa ochilor înceta să mai fie fugar şi îmi persista mai mult pe retină. Cât am hoinărit acolo, privirea mi s-a convertit la un alt ritm, în care eram lăsat să stărui, să înţeleg, să mă confund cu ce vad, să văd... Să ajung până la fibra culorilor, a cutelor, a brazdelor, a tăcerilor." (Răzvan Voiculescu)

Răzvan Voiculescu e un căutător de locuri speciale: le descoperă şi (ni) le traduce vizual prin lentila lui originală, crudă, onestă. Destine încrustate. Ţara Lăpuşului nu e încă un album idealizant şi dulceag despre Maramureş, ci o anatomie a unui loc, cu toată splendoarea, dar şi cu cariile şi imperfecţiunile lui. Un album viu şi autentic, fără photoshop nesincer şi cu o lumină de legendă, care îmbracă Lăpuşul într-un aer firesc, natural.

Departe de autenticul de muzeu, albumul lui Răzvan Voiculescu recuperează un topos românesc sufocat de clişee şi-i redă frumuseţea, care vine tocmai din adunarea acestor ipostaze hibride ale tradiţiei, brăzdate de inserţii de modernitate, de kitsch, de plastic. Destine încrustate. Ţara Lăpuşului conţine "pasaje" absolut mitologice, obiceiuri care încă se păstrează nealterate, costume, tradiţia fabuloasă a uşilor neîncuiate, dar are şi curajul demitizărilor. Alăturarea candidă a lânei ţesute la război cu florile de plastic şi transformarea ca prin farmec a definiţiei autenticului. A naturilor moarte cu cârpele de bucătărie şi cu furculiţele ruginite, a gablonz-ului şi gadget-ului religios (brăţara cu mătănii), a carpetei de perete cu ghiveciul de plastic.

Să laşi imaginea să conţină şi traista tradiţională, dar şi pufoaica, şi adidaşii. Şi chimirul, dar şi geaca de fâş şi ceasul electronic. Şi baticul, dar şi pantalonii de trening. Şi coasa, dar şi tricoul pe care scrie "gin tonic". Şi baticul înflorat, dar şi tricoul marinăresc purtate împreună la strânsul fânului. Să te bucuri de această uluitoare mixtură de imagini, celebrând eliberarea de norma de muzeu, de imaginea-canon, de şabloanele percepţiei idealizante. Să accepţi că tradiţia e un organism viu care se dezvoltă, se modifică, evoluează.


Răzvan Voiculescu este un descoperitor de locuri speciale. Le descoperă şi apoi stăruie asupra lor, le priveşte şi le "descoase" până ajunge la fibra lor.

Cel mai recent ţinut asupra căruia s-a oprit este Ţara Lăpuşului, partea dinspre sud a Maramureşului. Un spaţiu aproape necunoscut, în care timpul îşi mai răreşte din asprime şi se lasă trăit, parcă, după liniile domoale în care lăpuşenii îşi încrustează lemnul.

În albumul de fotografie dedicat Ţării Lăpuşului, Răzvan Voiculescu creează o anatomie vizuală a acestui loc, adunând în acelaşi loc ipostaze diverse din viaţa unui ţinut savuros, fără însă a cosmetiza nimic din ceea ce "vede".

Toate cele 300 de pagini ale albumului se parcurg intens, străbătând chipuri, poveşti de iubire, obiceiuri vechi, dar şi obiceiuri noi, tristeţi, fragmente de viaţă, viaţă... Chiar dacă albumul vă va ispiti să-l răsfoiţi pe nerăsuflate, e bine să-i rezistaţi. Şi să vă acordaţi timp, pentru a-i descoperi toate poveştile dintre falduri.
















Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer