De ţinut minte tot anul

În ultimii ani, am decis să exhib următoarele dovezi de maturitate în politica mea personală cu privire la Revelion: nu-mi mai pun dorinţe noaptea, la 12 şi nu-mi mai propun să fac şi să dreg cu începere de mâine, mai exact cu 1 ale lunii (ianuarie!). E mai sănătos aşa. Vorba lui Doris Day, ce-o fi o fi.

Sunt chitită pe fatalitate câteva zile bune, după care, invariabil, încep să fac "planuri". Nevinovate. Din cele cu am să merg, am să fac, n-am să mai fac, am să văd, am să schimb, am să iau o decizie... acum sunt la lista cu "am să citesc". E printre listele 100% benigne. Strict orientativă. Necizelată. O serie de propuneri ale mele pentru mine. Nu ştiu dacă sunt rezoluţii. Sunt mai mult dorinţe, probabil similare cu ale multora. Sună cam aşa.

1. Mi-ar plăcea să citesc mai mult. Mai legat. Nu prea am cum să fac rost de mai mult timp şi, cum de întinerit nu întineresc, e puţin probabil să capăt, brusc, mai multă disponibilitate, dar ar fi frumos să reuşesc să fur o pagină, două în plus, măcar. Hai, poate zece. Pe săptămână.

2. Un lucru care mi-a lipsit în 2010 (ca şi în 2009, de altfel - şi mă opresc aici...) e o relaţie mai strânsă cu ce se scrie la noi. Pe majoritatea autorilor români actuali îi ştiu mai mult din interviuri, din apariţii publice, din gesturi pe care le asociez sau nu unor... câteva pagini. Nu e vina lor, e numai a mea. Şi nu-mi propun să-i citesc atât din patriotism local, cât din nevoia de a-i raporta la ceilalţi, pe care-i văd mai puţin la televizor şi-i iau mai des de pe raft. Poate aşa am să reuşesc să mă democratizez beletristic şi, cine ştie, o să termin anul mai bogată cu câţiva favoriţi. Dacă nu, voi putea, măcar, să spun că am încercat şi să-i vizitez mai departe în reviste şi pe posturile de televiziune unde şi de unde îmi vorbesc des şi, de cele mai multe ori, non-ficţional.

3. Există câteva nume pe care le pun pe lista intersecţiilor (sau revizitărilor) frumoase, importante, cu miez şi farmec din 2010. Oameni pe care i-am citit cu plăcere. J.M. Coetzee, Herta Müller, Aldous Huxley, Guillermo Arriaga, Alain de Botton, Carole Martinez, Nicole Krauss, Roberto Bolaño. Nu sunt toţi, dar sunt cei care-mi vin acum în minte. Mi-ar plăcea să ne mai întâlnim. Mult.

4. Am şi o listă scurtă, de cărţi care nu mă aşteaptă, ci pe care le aştept, pentru că simt că o să ne împrietenim. Muzeul inocenţei, de Orhan Pamuk, Luka şi focul sacru, de Salman Rushdie, Cimitirul din Praga, de Umberto Eco. Deocamdată o menţin la trei titluri. Listele prea lungi mi-au amintit întotdeauna de bibliografiile şcolare, cu care am avut o relaţie constantă, de-a lungul timpului, dar niciodată amicală.

5. Am să încerc să nu mai abandonez cărţi citite până la jumătate. În traducere, am să încerc să evit cărţile pe care le bănuiesc a fi plictisitoare. De promis, îmi promit mie însămi să nu abdic de la principiul meu că nu are rost să-ţi pierzi vremea cu scrieri care nu-ţi spun nimic - sunt atâtea cărţi bune de citit într-o viaţă că e păcat să iroseşti timpul aiurea. Părerea mea.

6. Există texte bune peste tot. Caietul cu scrierile pentru blog ale lui Saramago e un exemplu în acest sens. Ideea e, însă, că şi dacă autorul nu e un nume sonor, şi dacă produsul imaginaţiei lui nu te aşteaptă, gata cartonat, într-o librărie, cu preţ şi sub ţiplă, asta nu înseamnă că nu se nasc în fiecare zi poveşti proaspete, de multe ori exilate în anonimat, în marginal, în note scrise pe site-uri de socializare, în postări de pe blogurile personale, în pagini de revistă online. Sigur, virtualul e o piaţă de desfacere imensă, de multe ori invadată de produse ieftine, de serie. Printre ele există şi lucruri frumoase, fără preţ şi fără copertă. Eu mă bucur când le găsesc. Şi-mi propun să mă bucur de ele în continuare, în ciuda faptului că sunt o cititoare snoabă, de felul meu, adică uşor de sedus de brand-ul marilor nume în ale literaturii.

7. Sunt şi câteva cărţi pe care mi-ar plăcea mult să le recitesc anul acesta. Prima e una din preferatele copilăriei mele. John Barth, unul din marii ei fani, spunea că e cartea care l-a făcut să priceapă că atunci când încetezi să spui poveşti,... mori. Am iubit-o cu mult înainte să ştiu asemenea detalii - se numeşte O mie şi una de nopţi, poate una din cele mai frumoase poveşti în ramă la care am ajuns până acum. Cealaltă carte pe care vreau să o recitesc e Ciuma lui Camus. Ca exerciţiu de umanitate. E un roman care te face mai iertător, o vreme, mai puţin încrâncenat. De mult îmi spun că ar trebui să mă întorc la el mai des.

8. Philip Roth, Michael Cunningham, Pascal Bruckner. Nu, nu i-am citit până acum şi nu, nu aş vrea să închei 2011 fără ei.

9. Fac parte dintre oamenii cărora le place să vorbească despre lucrurile pe care le citesc. Nu despre toate şi nu cu oricine. Câteodată, însă, simt nevoia să le împart repede, înainte ca emoţia sau ideea să se distileze. Înainte să se fi pus altceva peste ea. Inclusiv opinia altcuiva. Îmi place să scriu despre cărţi. A devenit parte din felul meu de a citi, de a înţelege şi de a vorbi despre evadări, aventuri, reflecţii şi trăiri care mă schimbă. E o plăcere pe care aş vrea să o păstrez cât mai mult, un ritual fără de care mi-e greu să mă închipui. Mă bucur că e aşa.

10. Mi-ar plăcea să citesc mai mult. Da, ştiu că am mai spus asta. Şi nu, nu sunt neapărat un om superstiţios. Mi-ar plăcea, însă, într-adevăr, să citesc mai mult. Şi, poate că dacă o spun de mai multe ori, chiar o să mi se întâmple. Cine ştie...