Dispariţia soarelui

Un om îşi trecu prin somn braţul pe după gîtul iubitei care dormea dezvelită,
apoi se ridică, o privi lung, în tăcere, ascultîndu-i răsuflarea aburită şi
adormi din nou.
Brusc, toate stelele se stinseră pe cer.
În clipa aceea, ca de obicei, ceasornicele din turnurile oraşului au
bătut şapte ore de dimineaţă.
Deşteptătoarele de pe noptierele funcţionarilor au sunat şi ele
aproape simultan, aceeaşi oră.
Pînă şi micile ceasornice de mînă sau cele de buzunar, rotunde şi
plate ca ochii de peşte, şi-au iuţit bătaia ca să ajungă la timp cu
minutele şi secundele lor, la orele şapte fix de dimineaţă.
A fost, în general, un consemn respectat de mai toate ceasornicele
oraşului, afară bineînţeles de cîteva rable sărăcăcioase sau de
puţinele pendule istorice care se deterioraseră cu totul între timp.
Atunci, un alt om aplecîndu-se cu tandreţe, sărută gura iubitei şi-i
muşcă buza de jos pînă la sînge (avea motivele lui, foarte
întemeiate, s-o facă).

Ca de obicei, la auzul soneriilor, al pendulelor şi al orologiilor publice,
Oamenii, pasările şi chiar animalele s-au trezit de dimineaţă
Dar, spre uimirea lor, soarele nu răsărise şi nici nu părea că ar avea
de gînd s-o facă;
Afară era o beznă mai mare ca la miezul nopţii, mai cu seamă dacă
nu uităm că serviciul de gaz şi electricitate întrerupsese încă de
la orele 6,30 luminile de pe străzi în virtutea obişnuitului
program şi a contractului încheiat cu municipiul.

Primii oameni, îndată ce s-au trezit, s-au frecat la ochi, şi-au
controlat ceasornicele şi - aproape la un gînd, printr-o
extraordinară coincidenţă - şi-au spus cam în acelaşi minut :
"Nu, desigur că ceasornicul meu s-a stricat",
Şi s-au uitat la alt ceasornic decît cel obişnuit.

Ciudat : ceasornicul din sufragerie şi cel din vestibul, ba chiar pînă şi
cel din bucătărie, arătau precis orele şapte şi cinci minute,
Era, evident, o francmasonerie a ceasornicelor.

Atunci, au început să sune telefoanele.
Dar pretutindeni, la toate receptoarele, se auzea invariabil acelaşi
răspuns : "La noi e şapte şi cinci".
Orele şapte şi cinci minute dimineaţa, în luna iunie, pe emisferul
boreal, la 45° latitudine şi 45° longitudine est GMT
Şi totuşi peste tot oraşul domnea cel mai profund şi negru întuneric.

Exasperaţi, oamenii s-au întrebat ce să fie şi au telefonat la
Institutul Meteorologic Central :
Era ocupat; alţii, mai versaţi în meteorologie, şi care se treziseră la
orele 6,30 telefonaseră ca să se informeze.

Într-adevăr, la Observator era mare zarvă :
Observatorul-şef în persoană se trezise şi se îmbrăcase în halatul său
de lucru, un splendid halat alb, de farmacist, cu un cordon
albastru de mătase,
Şi cu o agilitate de sportman urcase cîte două scările spre podul cu luneta.
Împreună cu ucenicii săi, fiecare observator se instală la tulumbe, dar
degeaba :
Soarele nu era nicăieri.
Au cercetat hărţile cereşti şi logaritmii
Dar nici o eclipsă nu fusese prevăzută pentru acea zi şi la acea oră :
(singura, de altfel, care avea să se producă după aproape cinci
ani, era anunţată de-abia peste şase luni).
În tot acest timp, ceasornicele înaintau, orele creşteau şi arătau pe
cadrane şapte şi jumătate.
Orologiile din turnurile oraşului bătură odată, profund,
Bărbaţii şi femeile s-au cutremurat, iar preoţii începură să se închine
repede, repede.
Observatorul astronomic cercetă cu atenţie tot hemisferul ceresc dar
nicăieri nu s-a putut constata, cu toate aparatele foarte
perfecţionate, nici o urmă de soare.

Atunci, într-un suprem efort, astronomii au hotărît să telefoneze (cu
răspuns plătit, bineînţeles), observatorului din Port-Darwin,
tocmai de pe celălalt hemisfer şi unde, eventual, ar fi putut să
se mai afle soarele întîrziat;
În felul acesta, se elucida odată pentru totdeauna şi problema de a şti
dacă ceasornicele din oraş mergeau sau nu cum trebuie.
Dar cînd observatorii meteorologici s-au adresat la poştă cu
cablograma, au găsit toate ghişeele ocupate;
Prefectura, Poliţia, Siguranţa, Ministerul de Interne şi Preşedenţia de
Consiliu telegrafiau în acelaşi timp la centrele din provincie ca
să afle dacă şi acolo erau orele şapte şi jumătate dimineaţa şi
dacă soarele nu se arătase cumva.
Totodată, instrucţiuni severe erau date pentru organizarea unor slujbe
religioase cu coruri, chetă pentru răniţi şi manifestaţii
patriotice de simpatie pentru guvern.
Un ministru mai abil redactase şi o telegramă circulară de
îmbărbătare a naţiunii, iar o proclamaţie a Şefului de Stat era
anunţată pentru orele 12 fix.

În sfîrşit, observatorul-şef se putu pune în legătură cu Australia,
Institutul Meteorologic Port-Darwin, şi cît ai zice Melbourne
răspunsul australian sosi, foarte clar :
"Aici, noapte stop. Soarele a părăsit hemisferul austral acum 2 ore şi
37' stop."
Era adevărat: acum două ore şi treizeci şi şapte de minute, era
prevăzut şi răsăritul lui pe emisferul boreal.

Dar în timp ce (timp e aici un eufemism) membrii guvernului şi
observatorii meteorologici se agitau astfel, oamenii ceilalţi
care nu ştiau nimic de aceste demersuri şi care, din pricinile
arătate mai sus, nici nu putuseră să comunice cu provincia ori
cu străinătatea,
Au invadat cabinetele oculiştilor.
Oculiştii sînt nişte medici foarte ursuzi, dar de data aceasta ei au
cercetat atenţi pe fiecare om în parte şi le-au dat un diagnostic
precis şi reconfortant : în genere, toţi pacienţii aveau privirea
bună, iar faptul că nu puteau vedea soarele era exclusiv din
vina acestuia, iar nu a ochilor lor.
Oamenii nu mai ştiau ce să facă. Animalele nu mai ştiau ce să facă.
Cocoşii nu mai ştiau ce să facă. Pisicile nu mai ştiau ce să
facă. Tramvaiele nu mai ştiau ce să facă. Pomii nu mai ştiau ce
să facă. Factorii, lăptarii, oltenii, şoferii, găzarii, pescarii,
 telalii, brutarii, toţi cei cu profesiuni matinale nu mai ştiau ce
să facă.
O imensă beznă plutea peste oraş, cu toate că, în ultimă instanţă (deşi
neprevăzut în contractul cu municipiul), societatea de gaz şi
electricitate aprinsese din nou luminile pe străzi.
De data asta însă, lumea mergea privind pe cer.
Pe cerul gol, negru, opac, fără stele, lună sau soare, pe cerul negru de
noapte, mai negru decît noaptea.
... Şi toate ceasornicele continuau să arate impasibile orele 7,45; 8;
8,30; 9; 9,10; 10 dimineaţa,
Şi orologiile din turnuri continuau să bată regulat, sferturi, jumătăţi şi
trei sferturi de ore
Şi oamenii se băteau cu capul de pereţi, îşi scoteau ochii privind la
zare, îşi înţepeneau grumajii privind pe cerul unde soarele
părea că nici gînd n-are să se ivească.

Dar lucrurile astfel nu mai puteau dura. Nu, lucrurile nu mai puteau
dura prea mult.
Toţi îşi dădeau seama, toţi presimţeau că lucrurile nu mai puteau
dura.

Atunci, un alt om îşi înfundă capul în părul despletit al femeii care
dormea răvăşită şi caldă lîngă el
Şi-i spuse şoptit: "Te iubesc !"
Iar femeia zîmbi în somn.

La orele 10,55 într-un consens aproape unanim,
Tocmai cînd marele orologiu din piaţa oraşului bătea trei lovituri (cu
întîrziere)
Mulţimea scoase un furios răcnet colectiv şi se năpusti pe scări în
sus, asupra orologiilor din turnuri.
Cei mai repezi ajunseră îndată
Şi - cu topoare, tirbuşoane, bricege, cleşti şi ciocane -
Începură să lovească în măruntaiele orologiilor din care săreau
scîrţîind (erau piese vechi, istorice, de sute de ani) roţi, arcuri
şi şuruburi.
Apoi un geamăt profund se auzi din fundul orologiului cel mare care
nu mai putea bate de acum înainte nici măcar sferturile,
În timp ce mulţimea satisfăcută cobora în grabă scările turnurilor, şi
fiecare purta în mînă o bucăţică de limbă, un minutar, un dinte
de rotiţă, o cifră din cadran.
Toţi erau în sfîrşit mulţumiţi că maşinăria nu mai avea secrete pentru ei
Şi totul recăzu în starea calmă şi paşnică dinainte,
Fiecare ducîndu-se la casele lor unde
Procedară la fel cu deşteptătoarele, ceasornicele de buzunar, de mînă
şi de perete
Şi, din mii şi milioane de piepturi, se ridică un suspin de uşurare şi mulţumire
Care cuprinse pămîntul ce se odihnea
În ultima lui noapte capitală.

Singuri, amanţii, goi,
Asudaţi în paturile lor, răvăşite şi albe,
Rămîneau netulburaţi de această întîmplare.