Un document de istorie personală

Am descoperit pe internet această mărturie a lui Cătălin Berescu cu privire la cele ce le-a spus în apărarea proiectului meu pentru Catedrala Patriarhală. Uitasem unele dintre argumentele pe care le adusesem acolo, aşa că, măcar în ordinea istoriei personale, textul lui Cătălin, în care pare să transcrie spusele mele, este un document. Îi mulţumesc şi public aici rândurile sale.

"A doua parte a concursului Catedrala Patriarhală 2002 a dat concurenţilor ocazia de a-şi prezenta direct juriului lucrările. Din cele trei prezentări vă prezentăm extrase din cea a lui Augustin Ioan. Prezentarea a avut o pondere importantă în economia concursului şi se poate spune chiar că a făcut diferenţa între echipele participante. Domnii arhitecţi Nicolae Vlădescu şi Florin Biciuşcă au ales să se prezinte singuri în vreme ce Augustin Ioan a fost înconjurat de o numeroasă echipă de tineri arhitecţi şi studenţi. Aceasta a întărit ideea de capacitate a acestui colectiv de a răspunde solicitărilor care pot apărea pe parcurs în mod creativ şi flexibil. În contrapartidă proiectele Vlădescu şi Biciuşcă au evoluat mai puţin faţă de faza iniţială menţinîndu-şi tipul de abordare şi imagine propus în prima etapă. Juriul a exprimat mulţumiri tuturor participanţilor aceştia fiind chiar aplaudaţi pentru efortul depus. Putem conchide că a fost preferat proiectul care propunea o sinteză creativă a unor elemente tradiţionale şi contemporane. Prima parte a prezentării lui Augustin Ioan s-a concentrat asupra naturii simbolice a ansamblului, a doua s-a referit la volumetrie şi la modul în care echipa a răspuns solicitărilor juriului iar a treia la iluminare - care a fost unul dintre punctele cele mai importante ale proiectului. În final a fost prezentat şi un film.

Augustin Ioan: În momentul în care am citit tema şi ne-am pus problema unei biserici naţionale ne-am gîndit că acest ansamblu ar trebui să fie un fel de nod în jurul istoriei Bisericii Ortodoxe Române în sensul în care ea trebuie să prezinte atît trecutul de pînă acum - cu originile sale inclusiv - cît şi să tragă după sine în viitor tot ce se va întîmpla de acum încolo. Am pornit în procesiune către est cu această curte a Sf. Apostol Andrei - a fost primul lucru pe care l-am proiectat, înainte de a proiecta biserica propriu-zisă - gîndindu-ne că un asemenea loc public poate spune cîteva cuvinte despre originea creştinismului în România. Pe mare, simbolizată de o oglindă de apă care amplifică imaginea dinspre centrul oraşului se desfăşoară această procesiune de cruci ale Sfîntului Andrei. Ne-am gîndit ca un astfel de element să fie îmbrăcat în piatră de Dobrogea. În spate avem de asemenea o referinţă la Sf. Apostol Andrei, un fel de panteon al neamului care se află în umbra altarului Catedralei Patriarhalei, de data aceasta tratată în metal. A treia piaţă face legătura la modul propriu, ca un cordon ombilical cu clădirea administrativă. Piaţa aceasta este închisă, ca o incintă de mănăstire, şi aparţine clădirii administrative care, la rîndul ei, dă seama despre prezenţa catedralei. Ceea ce este convex la clădirea catedralei se află aici concav.

Am închis volumul catedralei cu această ramă albă de marmură supralustruită, ca o referire şi la Brîncuşi, care folosea acest procedeu, astfel încît acest cadru să devină ca un pod şi ca un perete de informaţii pentru care aş vrea să vă ofer şi cîteva variante posibile de dezvoltare. Într-o primă instanţă ne-am gîndit la această alternanţă de asize de piatră şi cărămidă atît de proprie bisericilor medievale româneşti. În multe bisericile restaurate de Balş de exemplu găsim acest lucru. Noi încercăm să facem în acestă a doua fază o referinţă cît se poate de explicită la un moment auroral al istoriei BOR atunci cînd şi Athosul ne stătea aproape, prin grija voievozilor români. De asemenea ne-am gîndit că această biserică trebuie să dea seama despre atributul naţional. Există un mod brutal de a face asta şi anume cel de a face colaj. L-am refuzat din start! Sînt însă cîteva elemente care să trimită în mod ceva mai subtil sper la această componentă naţională. Este vorba despre referinţa la Sf. Nicolae Domnesc. Întîmplarea face să ne aflăm în proximitatea reinaugurării acestui locaş de cult foarte preţios pentru istoria noastră naţională. Este o primă catedrală şi are plan de cruce greacă. Planul de cruce greacă este după opinia noastră cel care va asigura monumentalitatea spaţiului liturgic propriu-zis, a locului în care se desfăşoară slujbele, a naosului bisericii. Balcoanele pe care le-am propus accentuează centralitatea naosului. Este un joc pe care l-am imaginat ţinînd cont de această axialitate accentuată, această înşiruire a spaţiilor şi a faptului că atunci cînd ajungi în naos trebuie să te opreşti.

În al doilea rînd ne-am gîndit să facem o referinţă, o închinare către arhitectura Moldovei. Şi acest exonartex, pe care l-am prezentat şi la prima fază, este o referinţă la o Voroneţ. Ne-am pus problema de a arăta că este o biserică românească. Şi una dintre contribuţiile noastre importante, în modestia depărtării faţă de Bizanţ a fost ceea a icoanei pe sticlă. Este un moment în care putem să ridicăm la demnitatea monumentalului icoana pe sticlă. Aceste porţi care sînt chiar icoane de hram se deschid la marile sărbători lăsînd vizibilă icoana Maicii Domnului, la fel de importantă pentru tradiţie şi anume o icoană în mozaic de aur. Astfel că, la marile sărbători, biserica îşi arată dubla sa tradiţie, cea bizantină şi cea locală. Acest perete lateral care este orientat către piaţa de sud, cea în care se vor desfăşura marile ceremonii vrea să informeze despre natura spaţiului. El poate fi inscripţionat cu text biblic - săpat în piatră pe faţada catedralei - transmiţînd astfel cuvîntul Scripturii către mulţimea adunată în piaţă. La prima fază noi am aşezat, în mod simbolic, prin inscripţionarea postamentului, Catedrala pe Biblie. De asemenea acest perete poate fi transformat într-o uriaşă expoziţie de icoane sau poate fi îmbrăcat în mozaic de aur. Am modificat şi turlele Catedralei pentru a-i da o demnitate monumentală ceva mai accentuată.

Dacă vă uitaţi la machetă veţi observa probabil un lucru straniu. Este vorba despre clopotniţă. Nu am nici un merit în proiectarea acestui obiect. Şi de ce l-am pus acolo totuşi? Este ultima referinţă exactă pe care o avem despre proiectul Catedralei Patriarhale din 1937. Este turnul-campanilă proiectat de autorul acestei clădiri - arh. Simotta (Palatul Patriarhal nn), un obiect pe care în momentul în care l-am găsit, m-a făcut să realizez că nu mai are rost să proiectez o clopotniţă din moment ce ea a fost proiectată de un mare arhitect. Această clopotniţă este pe post de declanşator al poveştii acestei catedrale. Poveste care începe cu primul patriarh Miron Cristea şi cu primii români care au vrut să facă o Catedrală Patriarhală. Ne aşezăm într-un loc din care a fost ştearsă istoria iar această înrămare pe care o propunem poate să capete o dezvoltare ulterioară.

Ne-am pus în continuare problema cu care am şi început proiectarea acestei catedrale şi anume cea a luminii interioare. Lumina este aceea care ne sugerează natura spaţiului unei biserici. Cum va fi lumina în interiorul unei asemenea construcţii? Nu va fi lumină naturală, n-am ferit de ferestre pentru că n-am gîndit că ele aduc vitralii, şi ne-am spus că avem o referinţă în interiorul culturii bizantine şi anume lumina care trece prin piatră. Bisericile bizantine de la Ravena au în cadrul ferestrei lespezi de marmura sau alabastru atît de subţiri încît lasă lumina să treacă. Am făcut mai multe planşe de lumină pentru această etapă pentru a arăta două lucruri: poziţia acestor pereţi de lumină în turle şi dinspre altar. Bineînţeles că noi nu putem conta numai pe lumina naturală mai ales că ea va veni numai dinspre latura sudică. Aş mai spune un lucru extrem de important şi anume acela că noaptea biserica străluminează către oraş. De la această înălţime în sus ea este vizibilă, fiind mai înaltă decît orice altă clădire din jur şi biserica devine astfel un fel de far al oraşului."

(Cătălin Berescu, în revista OAR Ordinul 4 / 2002)