Eseurile lui Vlad Zografi

Citiţi un fragment din această carte.

Înainte de a se afirma ca scriitor, Vlad Zografi a fost fizician, şi nu unul oarecare. După un doctorat în fizică atomică la Paris, a publicat, sub numele de Vlad Djamo, ca prim autor, cîteva articole în reviste foarte bune (Physical Review B, Physical Review Letters, Surface Science). Articolele acestea au, pînă acum, 104 citări ISI, deşi fizicianul Djamo şi-a încetat activitatea în 1997, anul apariţiei ultimului articol, de nu chiar mai înainte. Nu e puţin, mai ales în condiţiile în care citările au devenit valută forte şi mulţi citează ca să fie citaţi. Abandonînd fizica şi metamorfozîndu-se în scriitor - de teatru, cum îi place să precizeze -, Vlad Zografi a păstrat, totuşi, foarte mult din formaţia sa de om de ştiinţă, lucru vizibil nu doar în felul cum organizează editarea de carte ştiinţifică, dar şi în publicistica sa şi, foarte recent, în volumul de eseuri Infinitul dinăuntru (Editura Humanitas, 2012).

Infinitul dinăuntru e o colecţie de şase eseuri (povestiri le numeşte autorul), deloc disparate, despre "om, societate şi istorie". Ceea ce nu lămureşte mare lucru - la ce altceva s-ar putea referi orice scriere? Să zicem că elimină natura... De fapt, Vlad Zografi pleacă de la cîteva situaţii sau teme din literatură şi, prin ele, făcînd un fel de critică de text (şi de spectacol virtual), ajunge să vorbească despre chestiuni foarte profunde, care ies din sfera literaturii. Sau nu ies? Aici e dificultatea şi miza acestei cărţi. Vorbim despre lume pornind de la sau trecînd prin literatură, adică de la un construct secund, sau interpretăm literatura pe baza a ce ştim despre obiectul ei? Zografi se amuză să nu răspundă explicit şi împleteşte pînă la topire domeniile.

Asemenea lui Kundera, şi Zografi crede că există o zonă a umanului la care omul nu poate ajunge decît prin intermediul literaturii. Am spus "literatură" deşi punctele de pornire sînt, cu doar două excepţii (Don Quijote şi Demonii), texte pentru teatru - din tragicii greci, Shakespeare, Molière, Beckett, Ionesco. Pentru Zografi, teatrul e o specie literară, aşadar cuvîntul e esenţial în teatru - purtător şi creator de sens. E un punct de vedere explicit polemic cu unele direcţii din regia contemporană. Demonstraţia lui Zografi din primul eseu, intitulat chiar "Cuvîntul", mi se pare extrem de convingătoare. În lipsa cuvîntului, nuanţele pier şi teatrul nu-şi mai poate îndeplini una dintre funcţiile esenţiale: dinamitarea clişeelor cu care operăm. Omorîrea clişeului se face, potrivit lui Zografi, prin contradicţia dintre cuvînt şi gest sau atitudine. Am văzut exact aşa ceva în 2008, la Paris, în spectacolul lui Toshiki Okada, Five days in March: trei tineri povestesc, ca pe o litanie, nişte întîmplări anodine, în timpul acesta făcînd mişcări incongruente şi nefireşti, foarte lente, şi adoptînd posturi fără nici o legătură cu ceea ce spun. E o confirmare excelentă a intuiţiilor lui Zografi.

În mod implicit, Zografi afirmă că în marile opere literare se află aproape tot ce contează. Esenţializată, orice situaţie actuală sau trecută îşi găseşte un model într-una dintre aceste opere. În paranteză fie spus, dacă acceptăm acest punct de vedere, înţelegem şi cît de groteşti şi inutile sînt încercările de "actualizare" a clasicilor... Şi situaţiile viitoare? Încă nu ni le putem imagina, dar putem fi siguri că, atunci cînd se vor produce, ele îşi vor găsi corespondent în literatura trecută a lumii. Zografi face şi cîteva speculaţii în direcţia asta, în ultimul eseu, "Istoria" - mai puţin reuşit, după mine. Dar afirmaţia implicită a lui Zografi e de altă natură decît cea a lui Borges.

Anulînd clişeele, ieşind din "filmul exterior" şi concentrîndu-ne asupra "filmului interior", asupra inepuizabilului dialog pe care fiecare îl poartă încontinuu cu sine făcînd să tindă la zero distanţa dintre emiţător şi receptor şi, astfel, aruncînd spre infinit mărimea interacţiunii dintre sine şi sine (acesta este infinitul dinăuntru, explicat în al doilea eseu), ajungem, spune Zografi, la ceea ce constituie diferenţa noastră specifică, la esenţa condiţiei umane. Tulburător şi, deopotrivă, spectaculos e că Zografi reuşeşte să ajungă la descrierea infinitului dinăuntru pe calea criticii literare. În acest proces, la capătul drumului, nu avem cum să nu sesizăm inadvertenţa, inadaptarea, absurdul existenţei - asta ne învaţă orice carte bună. Ce rămîne, atunci? Rămîne, spune Zografi, nostalgia după sens.

Temele de care se ocupă cartea aceasta (pe lîngă cele de mai sus, "Nebunia", "Scena lumii", "Bufoni şi knuki") s-ar fi pretat, cu siguranţă, unei abordări în cheie filozofică, folosind limbajul şi modul de expunere academice. Nimic de felul acesta la Zografi care se fereşte cu grijă de orice morgă şi de preţiozitate. Scrisul lui e viu, plin de umor, cultivă paradoxul, e simplu, cu fraze limpezi - deşi citatele şi referinţele dintre cele mai variate abundă. Aş zice şi că stilul său păstrează ceva din cel ştiinţific - expunerea problemei, descrierea soluţiei şi sau, măcar, a metodei, contrargumente posibile, concluzie finală. Textele au rigoare şi pentru că autorul evită afirmaţiile tranşante atunci cînd nu le poate susţine cu suficiente argumente, nu se jenează să spună foarte des "eu cred că" şi "nu ştiu".

Tot de formaţia de om de ştiinţă cred că ţine şi o altă caracteristică a eseisticii sale: plăcerea căutării legăturilor ascunse dintre domenii care par străine de orice apropiere. În totul, cartea oferă spectacolul pasionant al unei inteligenţe excepţionale, dublate de o cultură ieşită din comun şi de un remarcabil talent de scriitor. Zografi, însă, se defineşte ca autor dramatic, cartea de faţă fiind, cum singur povesteşte în prefaţă, doar o paranteză conjuncturală. Ba chiar, spre nedumerirea lui Gabriel Liiceanu, Zografi afirmă că piesele sale de teatru sînt obiective, în timp ce eseurile - nu. Cred că Zografi are dreptate: teatrul său e obiectiv în măsura în care el, autorul, resimte ca pe o necesitate scrierea unui text dramatic, în timp ce eseurile sînt o întîmplare iscată din exterior. Eu, unul, îi doresc mai multe asemenea întîmplări.