Prefaţă la Agatha Christie: Misterul celor 11 zile

Citiţi un fragment din această carte.


La 3 decembrie 1926, o femeie îndurerată a dispărut în mod misterios de la reşedinţa sa din Berkshire, Anglia. Descoperirea maşinii acesteia abandonate în Surrey a provocat îngrijorare cu privire la siguranţa ei. A fost găsită o săptămână şi jumătate mai târziu, la un hotel luxos din Harrogate, Yorkshire, citind relatările din ziare despre căutarea iniţiată la nivel naţional pentru descoperirea ei. Când a fost interogată în legătură cu comportarea sa ieşită din comun, soţul ei a intervenit, pretinzând că femeia suferea de amnezie. Acea femeie era Agatha Christie, iar evenimentele din cele unsprezece zile de absenţă aveau să o bântuie pentru tot restul vieţii.

Dispariţia avea să se dovedească un punct de cotitură în viaţa Agathei, iar reţinerea sa neîntreruptă cu privire la acest subiect a ridicat un număr de întrebări foarte interesante: Cum s-a putut ca o femeie care şi-a văzut poza pe prima pagină a ziarelor să nu-şi dea seama că este cea mai mediatizată femeie din Marea Britanie? Care era semnificaţia şirului de scrisori pe care le-a lăsat în urma sa? Şi ce l-a îndemnat pe soţul ei să dezvăluie faptul că Agatha discutase anterior posibilitatea de a dispărea şi, atunci când a fost găsită, de ce i s-a solicitat acestuia să plătească costul căutărilor iniţiate de poliţie?

Deşi dispariţia a făcut-o faimoasă, până acum nici o relatare despre viaţa Agathei nu a explicat pe deplin extraordinarele circumstanţe din spatele dispariţiei şi nici de ce scriitoarea a acţionat astfel. Am descoperit chiar din primele stadii ale cercetării mele că majoritatea cărţilor scrise despre autoare nu erau mai mult decât lucrări de critică literară. Toţi autorii au concluzionat că Agatha a suferit un fel de cădere nervoasă şi că notorietatea adusă de dispariţie a transformat-o într-o persoană foarte retrasă. În Marea Britanie au fost publicate doar două biografii pentru care s-au făcut cercetări directe şi, în relatările lor despre lunga viaţă a Agathei, ambele scriitoare au recunoscut că au întâmpinat dificultăţi în găsirea martorilor. O biografie neautorizată publicată de Gwen Robyns în 1978 a contrazis explicaţia oficială a familiei, în vreme ce biografia autorizată publicată de Janet Morgan a aruncat, din bună-cuviinţă, un văl peste dispariţie, dând vina pentru majoritatea celor întâmplate pe amestecul agresiv al presei.

Ambele biografe susţin că Agatha nu a discutat niciodată despre incident după ce a fost găsită. În fapt, această afirmaţie este greşită. Agatha a vorbit în cele din urmă despre dispariţie, dar motivul pentru care a rupt tăcerea a fost la fel de revelator ca şi cele care au determinat-o să nu mai aducă niciodată vorba despre aceasta în mod public.

Intrigat de întreaga poveste, aveam o bănuială că explicaţiile formulate anterior cu privire la cel mai faimos incident din viaţa autoarei conţineau prea multe inadvertenţe pentru a fi pe deplin credibile. Refăcând călătoria sa, s-a dovedit că aceasta nu s-ar fi putut desfăşura în circumstanţele descrise de ea însăşi sau de teoreticienii de mai târziu. Deci ce s-a petrecut în realitate? Împins de curiozitate faţă de multele întrebări fără răspuns, am pornit într-un pelerinaj prin Anglia pentru a afla mai multe despre această personalitate retrasă care a jucat rolul principal într-o întâmplare bizară, dar reală, demnă de un roman poliţist.

Copil fiind, Agatha fusese încântată de Alice în Ţara Minunilor şi Alice în Ţara Oglinzilor, dar a devenit repede evident că muşamalizarea pe care familia sa, precum şi alţii au pus-o la cale imediat după dispariţia ei presupunea din partea publicului un proces de "suspendare a neîncrederii" mult mai puternic decât ar fi cerut orice scriere de-a lui Lewis Carroll. Explicaţiile familiei Christie au lăsat numeroase întrebări fără răspuns şi zeci de lucruri care nu se leagă între ele. De pildă, care era semnificaţia identităţii pe care Agatha şi-a creat-o în timpul dispariţiei şi de ce presa a făcut aluzii evidente la un comportament deliberat? Având în vedere că poliţia îi blocase conturile bancare, cum a reuşit să supravieţuiască din punct de vedere financiar? De asemenea, care era semnificaţia curioasă a dedicaţiei făcute unei prietene pe forzaţul uneia dintre cărţile sale, la trei ani de la dispariţie?

Pentru a descoperi răspunsul la aceste întrebări, precum şi la altele, propria mea călătorie nu a fost cu nimic mai puţin labirintică decât cea a Agathei, dar am reuşit să localizez mai multe persoane care cunoscuseră în mod direct detaliile dispariţiei. Adevărul a ieşit la iveală dintr-o sursă fără cusur, după o inevitabilă erodare a zidurilor de tăcere pe care scriitoarea le-a ridicat în jurul său în timpul vieţii, deoarece propriile sale previziuni cum că lumea o va uita în zece ani după moartea sa nu s-au adeverit.

Nan Watts a fost cumnata Agathei şi prietena sa de-o viaţă, iar fiica şi ginerele acesteia, Judith şi Graham Gardner, au confirmat adevărul despre dispariţie, precum şi alte detalii până atunci nedezvăluite despre viaţa personală a Agathei. Judith şi Graham au cunoscut-o personal pe Agatha, iar relaţia lor cu aceasta, cumulată, se întinde de-a lungul a mai mult de optzeci şi cinci de ani. Motivul pentru care cei doi mi-au acordat încrederea lor, şi-au deschis albumele de fotografii şi mi-au arătat scrisorile personale este faptul că am citit întreaga operă a Agathei, fiindcă, după cum spun ei: "Nu există scurtături către cunoaşterea Agathei. Trebuie să citeşti cărţile." Cuplul a rupt zeci de ani de tăcere şi a susţinut oficial această lucrare biografică pentru a oferi admiratorilor o perspectivă asupra relaţiei Agathei cu rudele din partea familiei Watts. Le datorez o recunoştinţă imensă, alături de numeroşii iubitori ai Agathei.

Decizia de a scrie această carte s-a născut din interesul de-o viaţă pe care l-am avut pentru femeia din spatele uneia dintre cele mai convingătoare literaturi poliţiste moralizatoare ale vremii noastre. Refuzul său de discuta a despre aspectele mai dureroase din viaţa personală i-a determinat pe unii critici să o considere o pustnică neinteresantă şi să nu-i mai acorde atenţie. Totuşi, evenimentele prin care a trecut în cea mai traumatizantă noapte din viaţa sa au făcut-o să sublimeze o mare parte din experienţa sa în ficţiune: de pildă, scriitoarea a reconstruit o dată cu exactitate plecarea din noaptea dispariţiei, însă numai cunoscătorii şi-au dat seama.

Misterul din jurul dispariţiei fascinează oamenii chiar şi în ziua de azi. Ceea ce rezultă de aici este povestea irezistibilă a unei femei aduse de o suferinţă personală la marginea disperării, dar care a reuşit să se salveze şi să devină una dintre cele mai iubite povestitoare ale secolului XX.