De balul arhitecţilor, ne-am luat raţia de perdaf!

În preambulul Balului Arhitecţilor de la Sinaia, OAR s-a gândit să dea niţel de lucru şi minţii membrilor săi, invitând felurime de lume de succes în spaţiul cultural de astăzi să spună oarece vorbe de duh despre Arhitectura spaţiului public. Majoritatea prezentărilor au fost deja postate, fie şi parţial. Sunt două categorii de prezentări: ale celor care se aflau în treabă pe-acolo (http://www.modernism.ro/2011/03/12/cristi-puiu-despre-arhitectura-spatiului-public/), fără să aducă vreo brumă de perspectivă proprie asupra temei, că nimeni nu-i invitase acolo pentru pregătirea lor în profesiunea de arhitect şi care şi-au ostilizat sala dintru bun început, mai ales că prezentările au fost plătite şi nu tocmai zgârcit (las la o parte adusul cu limuzina Mercedes, care era, oricum, mult prea sfidătoare pentru vremurile de criză pe care le traversează şi arhitecţii); şi ale celor care au venit cu seriozitate, cu prezentări elegante, strânse ca argumentare, aici excelând Dan Perjovski şi Ciprian Mihali. Mircea Cărtărescu a vorbit seducător, ca de obicei, cum tot ca de obicei seducător a fost şi Andrei Pleşu, care a găsit cu cale să mai domolească o parte dintre vorbele prea tăioase ale dlui G. Liiceanu.

L-am mai ascultat pe dl. Liiceanu probozindu-i pe arhitecţi la lansarea volumului A51. Acolo era prezent în calitate de intervievat şi ne-a certat aspru pe cei prezenţi, adică, ai zice, dată fiind prezenţa într-un volum dedicat excelenţei pe care l-a girat şi prin prezenţa dumisale, pe cei care nu sunt dintre cei pe care îi considera, la Sinaia, spânzurabili (dreptu-i că la neinspirata sugestie a moderatorului). Cum foarte multe dintre motivele pentru care dl. Liiceanu este supărat pe breasla arhitecţilor sunt pur şi simplu nedrepte, sau derivate dintr-o flagrantă neinţelegere a rosturilor acestei bresle, mă rezum să spun că, uneori, rar, domnia sa avea dreptate, dar pentru motive pe care nu le invocă şi, dimpotrivă, se afla în simplă eroare atunci când argumenta. Repet: nimeni nu cerea interlocutorilor-vedete, de pe scena cazino-ului sinaiot, să fie arhitecţi. De ce unii dintre domniile lor au ţinut să se considere arhitecţi onorifici, sau barem instanţe morale ale OAR, mi-e greu să spun: modul în care s-au pronunţat în unele chestiuni de strictă specialitate pur şi simplu descalifică alte puncte de vedere, unde au dreptate, dar unde nu mai pot fi urmaţi cu seriozitate, după ce au stârnit zâmbete condescendente. Nu insist mai mult. Interdisciplinaritatea este bună, dar, când îi judecăm pe alţii cel puţin, este preferabil să judecăm lucruri în domeniul cărora suntem experţi, nu novici.

Altfel, mi s-a părut corectă intervenţia didactică a profesorului Borţun în chestiunea spaţiului public (vă mulţumesc, domnule profesor, pentru citare) şi, pe de cu totul altă parte, mi s-a părut prea sfioasă contribuţia moderatorilor Costantin Goagea şi Kovacs Kazimir, care păreau mult prea doborâţi de prestigiul - real, nu-i vorbă! - al interlocutorilor domniilor lor. Una peste alta, cu toate nemulţumirile pentru lipsa de densitate şi, pe alocuri, de seriozitate, a contribuţiilor celor invitaţi, care, cu două-trei excepţii, au venit pur şi simplu la o cozerie la aer curat şi nu la o dezbatere serioasă, spectacolul a fost pasabil (http://oarsbvl.files.wordpress.com/2011/03/arhitectura-spac89biului-public.pdf) şi vinul foarte bun, la pauze. Mi se pare, însă, că arhitecţii, pe banii lor, merită să audă mai mult (http://www.totpal.ro/spatiul-public). Şi mai aspru să ne certe, cu buzduganul din capul scărilor, dacă e cazul, dar în cunoştinţă de cauză şi la chestiune. Altfel, avem de-a face doar cu, vorba unei sintagme a unuia dintre participanţi, virtuţi prost plasate.