Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Aici sigur nu mai locuieşte nimeni


George Chiriac, pe marginea unei cărţi de Eva Precub

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

aici nu mai locuieşte nimeni
Eva Precub
Editura Casa de pariuri literare, 2010
Prefaţă de George Chiriac


 

Citiţi un fragment din această carte.
 

*****
Aici sigur "nu mai locuieşte nimeni"


Prima dată când am văzut volumul aici nu mai locuieşte nimeni, creierul m-a purtat la acele bobiţe de morfină de care amintea Miruna Vlada în volumul Pauza dintre vene - totul seamănă cu o dorinţă de moarte. Volumul de faţă reprezintă o deshumare a unor poeme strânse sub formă de mici capitole. De la primele pagini se poate observa cum mulţimea de stări ne introduce forţat în aceasta lume întunecată, lume în care autoarea şi-a propagat poemele cu o precizie de chirurg. Aceste poeme ascund o angoasă personală care se îmbibă pe tot parcursul cărţii şi tinde să te ţină în suspans. Datorită structurii fragmentare, cartea este atractivă şi hipnotică. Poezia are nerv, este expresivă, ingambamentul este abrupt, unele imagini te pot deruta, iar ficţiunea se confundă cu non-ficţiunea. Truman Capote spunea într-o frază că este mai uşor să iei un copil şi să-l împuşti în spatele casei decât să finalizezi o carte. În cazul Evei Precub s-au tras mai multe focuri de armă, au murit mai mulţi copii.

Încă din primele rânduri se identifică şocantul prin temele pe care autoarea le expune minuţios. Volumul are o gradaţie ascendentă, pornind de la sentimentele naive ale unei adolescente, apoi mergând cu toată forţa până la dramele emoţionale ale unei femei desăvârşite. Totul poate fi o lectură necesară spre o explorare a limitelor dintre inocent şi profan, un punct de vedere poate nu nou, dar inovativ prin expunerea sa de către o femeie. Nu există o catalogare a stărilor, nu există limite, nu există reguli. Sunt rădăcini înfipte adânc, invizibile sau nu, care leagă cele două lumi. Cartea este tulburătoare şi fascinantă în acelaşi timp, poate speria uşor minţile care nu au trecut prin traume. Poemele sunt pentru autoare ca o bulă de oxigen care nu se poate sparge.

Aerul pe care îl respiră Eva Precub seamănă foarte mult cu lumea fantasy & gotică a lui Tim Burton. Doar aici putem găsi o latură întunecată în care simţurile sunt singurele acte după care se conduc personajele. Chiar dacă pare un blestem, personajele îşi iubesc statutul şi nu se lasă influenţate de ceea ce este în lumea exterioară. Cine iese de aici, se duce ca un glonte spre exitus.

În ediţia românească a volumului Melancolica moarte a Băiatului-stridie de Tim Burton, traducătorul, Marius Chivu, spunea că personajele nu pot fi acceptate de ceilalţi doar pentru că sunt neobişnuite şi oamenilor nu le place ceea ce e diferit. Eva poate fi un conglomerat de personaje derutante din lumea lui Burton - ea inspiră aerul şi îl ţine în plămâni, nu poate ieşi din această situaţie captivantă. Pentru autoare, scriitura aceasta e ca un extaz, pentru cei din jur poate fi o dramă. Ea nu vrea să se sinucidă, doar notează cu precizia unui reporter aflat în teatrul de război ceea ce vede pe câmpul de luptă. Aici, câmpul este definiţia lumii interioare. Pe parcursul volumului am întâlnit elemente care fac parte dintr-o sferă morbidă, feministă, menstruală - elemente regăsite la Oana Ninu şi Miruna Vlada. Cred că are puţin şi din tragismul fastuos al Angelei Marinescu. Cu toate acestea, Eva Precub rămâne underground şi întotdeauna fără rezerve.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer