Activism şi expertiză urbană

La Cluj 17-18 iunie 2011 Ciprian Mihali şi cu subsemnatul am organizat două mese rotunde pe tema Identităţile oraşelor contemporane, ca parte din proiectul de cercetare IDEI/CNCSIS eponim.
 
Care a fost baza noastră de întâlnire cu ONG-uri implicate în configurarea urbelor româneşti de astăzi? Observaţiile noastre sunt următoarele: există un număr de entităţi colective implicate şi / sau implicabile în soarta urbei. Prima este comunitatea însăşi. Dimensiunea socială a proiectelor de dezvoltare contemporane ignoră complet vocea, oricum ne-articulată, a acestei comunităţi.
 
A doua este zona de business, câştigătoare aproape întotdeauna, mai cu seamă datorită complicităţii autorităţilor de orice fel, care se declară pe faţă pro-business ca şi când aceasta ar fi menirea ei şi pentru asemenea mariaje ar fi fost aleasă de cetăţeni.
 
A treia parte este cea a diferitelor corpuri de experţi implicate în avizarea variilor politici urbane. Comisiile de urbanism şi de patrimoniu sunt cele mai vizibile. Ele sunt practic ataşate autorităţii, care îi plăteşte. Sub umbrela autorităţii, aceste corpuri de experţi se simt nemotivate pentru poziţii nuanţate şi transformă maximalismul în virtute, blocând adeseori procesele de avizare sau, prin menţinerea pe poziţii inflexibile şi nerealiste, împingând business-ul în spaţiile obscure ale corupţiei şi / sau traficului de influenţă, care, de fapt, înlătură experţii din decizie. Rezultatul: distrugeri urbanistice fără precedent şi cantonarea discursului expert în zona propriei impotenţe şi a culturii văicărelii, care îi caracterizează prezenţa în media de douăzeci de ani încoace. Un moment recent, de la discuţia pe tema Legii Capitalei, pe care am organizat-o la UAUIM împreună cu Fundaţia Creştin Democrată, m-a lămurit asupra autismului nostru, al specialiştilor, să ne spunem aşa. Am adus, aşadar, cu mult timp înainte anunţând evenimentul tuturor celor ce ar fi putut spune ceva articulat dintre colegi, trimiţând inclusiv formatul digital al proiectului de lege, câţiva parlamentari apropiaţi grupului celor care îl propuseseră. Se puteau formula direct propuneri, care să ajungă direct pe agenda legislatorilor. Desigur, asta nu garanta că vor deveni parte din lege. Dar asigura o mai directă vizibilitate a propunerilor, scurtcircuitând lanţul obişnuit al propunerilor acestora. Rezultatul? Nicio propunere concretă din partea arhitecţilor şi urbaniştilor de faţă. Doar comentarii impresioniste. Dimpotrivă, s-a reproşat că trebuia organizată o discuţie profesională pe lege. Dar cine ne împiedica să fim profesionişti chiar atunci, dinaintea legiuitorilor şi politicienilor prezenţi? Rezultatul: un fiasco cu văicărelile obişnuite. Şi comentarii autiste la sfârşit. Dar vei aduce şi alte orientări politice, nu? Desigur, iată, am făcut asta la Cluj, unde stânga a fost cel mai bine reprezentată. Dar să revin:
 
Pe acest fond al corupţiei, incompetenţei sau impotenţei, o parte din discursul ong-ist s-a radicalizat, trecând la activism şi rezistenţă urbană, dar parcă fără a propune alternative viabile la postura reactivă în care s-a cantonat. Obţinerea unei hotărâri de oprire a demolărilor din zona Uranus pare să fi descumpănit activismul civic, întrucât acum, când acesta a câştigat prima luptă, e vizibilă absenţa propunerilor constructive, alternative, la proiectul eronat şi violent de chirurgie urbană măcelărească, a dlui Oprescu.
 
Pe scurt. Experţii şi-au vândut puterii (politice sau financiare, nu importă) vocea şi cunoştinţele. Cei din comisii sunt radicali în a interzice, iar cei din zona business-ului s-au radicalizat în a dovedi dinaintea clienţilor cât de wired sunt şi cât de mult pot încălca regulamentele existente.
 
Activismul nu are cauze formulate cu sprijinul experţilor. Comunitatea nu are niciun fel de voce. Business-ul (capitalul, s-a spus de la stânga întîlnirii de la Cluj) nu se sinchiseşte de propria imagine gangsterească, spre care, însă, este împins chiar de către experţii subordonaţi puterii, care nu ştiu ce şi cum să negocieze.
 
Ce lipseşte, deci? Zone de expertiză freelance (think-tanks, experţi individuali de tipul celor care informează urbanismul participativ american sau asistă comunităţile, pro bono acolo unde nu se pot găsi finanţări); Definiri ale interesului public, pe baza căruia, pe parcursul mandatului, să existe forme de accountability prin care comunitatea să poată controla activitatea autorităţilor; comunităţi articulate împrejurul unor teritorii urbane cu identitate proprie, al unor instituţii cu caracter comunitar şi social. Lipsesc atât de multe, încât nu ştiam de unde să începem. Şi totuşi, cele două mese rotunde au fost suficient de diverse ca participare pentru ca să formulăm măcar o parte dintre probleme, dacă de soluţii nu am avut timp şi nici vigoare să ne ocupăm. Pe mine unul m-a bucurat că am reuşit să aducem împrejurul mesei oameni de diferite orientări politice şi din diferite zone ale  pluralităţii de puteri şi contra-puteri descrise mai sus (mai puţin vreo formă de autoritate publică).
 
Măcar şi atâta lucru şi a meritat să ne vedem faţă către faţă, mai ales că la Cluj există, parcă ceva mai articulată decât la Bucureşti, o cultură a activismului civic urban.