Muzee de citit

Un muzeu, o carte şi o cafea. Una într-alta. Cu alta. Obligatoriu cu grijă, să nu se lase cu pete.
 
Tiţian, Tintoretto, Veronese... Rivalităţi la Veneţia. Paris, Luvru. Zi de toamnă molatecă îmbrăcată în catifele grele, tivite cu auriu. Mă plimb de la Venus în Oglindă, de Tiţian, de la Washington, la superbul Autoportret al lui Tintoretto, de la Philadelphia. De la Sfântul Ieronim, de Veronese, de la Veneţia, la austera autoreprezentare a lui Tiţian, de la Madrid.
 
Cred că amintirea zilei aceleia are, în mintea mea, alura magică a gestului prin care combini, vara, mai multe gusturi în acelaşi cornet de îngheţată. Era Parisul, cu mirosul lui îmbibat de Rue Moufettard, în zori. Era Luvrul, cu opulenţa lui de palat în care dormitează monştri sacri. Era Veneţia, voluptoasă şi trufaşă ca-ntotdeauna, adusă aici de la Prado, de la Galeriile Academiei, de la Kunsthistorisches Museum, de la Metropolitan, de la Fitzwilliam, de la Thyseen Bornemisza, de la Ermitaj... Un muzeu într-un muzeu. Într-un album. Într-un singur album.


Muzeul Muzeelor e un conglomerat de reproduceri extrase din sălile unde plăteşti bilet, de sub genericul marilor expoziţii unde călătoresc asigurate şi para-asigurate şi presărate pe parcursul a câteva pagini, care te invită într-o struţocămilă muzeală.
 
Mi s-a părut (şi încă mi se pare!) o idee extravagant de frumoasă. Să răsfoieşti, într-o sâmbătă dimineaţa, muzeu după muzeu. Din amintiri. Din expoziţii. Din reproduceri pe care nu le-am văzut decât în cărţi. Din fotografii care sunt şi ale mele. Din etichete. Din poveştile altora. Muzee mari şi muzee mici. Capodopere şi lucrări incredibile, mult prea puţin cunoscute. Răsfoiesc muzee, colând tablouri care mă fascinează pe aceeaşi pagină mentală. Şi-mi place. Îmi place enorm. E cam ca atunci când fac tururi virtuale, pe net, în muzee pe care mi le aduc aminte şi muzee pe care nu am avut ocazia să le uit. Unul din motivele pentru care genul acesta de traseu, fie el print sau utopie în reţea, te repune în contact cu arta pe care o scoate din ramă e foarte simplu: îţi implică imaginaţia. Îţi dă voie să fii, în acelaşi timp, curator, vizitator, investitor, amator de artă şi cititor. Mix-ul acesta de identităţi e cel care te ţine în pagină, tocmai pentru că e atât de propriu secolului nostru: plurivalent, hibridizat, predispus transgresărilor de tot felul.
 
Muzeul Muzeelor e un album care mă provoacă să intru într-un muzeu... al meu. Unul în care contemporaneitatea dansează nestingherită cu trecutul. Unul în care am voie să mă teleportez din Renaşterea italiană în glorie într-un palat florentin direct la portretul lui Cindy Crawford în chip de Venus, de la Londra, care-mi zâmbea deloc discret într-o expoziţie de fotografie la National Portrait Gallery, acum câţiva ani. Îmi aduc aminte de ea poate şi pentru că principiul muzeal era, cumva, acelaşi.

Undeva, la etaj, am văzut, mult după ce chipul lui Leonardo di Caprio în alb-negru trecuse în plan secund, celebrul portret al lui Shakespeare cu un cercel de perlă în ureche. Şi aşa, de la podoaba banal de tipică în Renaştere a scriitorului meu favorit, am călătorit mental, înainte să o fac concret, în faţa unui alt portret - Fata cu cercel de perlă, de Vermeer, Mauritshuis, Amsterdam.

E un exerciţiu pe care mintea îl face spontan, prefigurând experienţa vizuală propriu-zisă sau, invers, revigorând o amintire care se cerea restaurată.
 
Cam aşa fac şi acum, când citesc muzee. Fără ghilimele. De la Grădina Desfătărilor a lui Bosch o văd, tot imaginativ, pe Maja desnuda, de Goya. Văd Meninele lui Velázquez. Văd La Perla. Originalul şi nu copia, de Rafael. Şi, brusc, sunt la Prado. Primul muzeu de care m-am îndrăgostit.
 
Când nu ai la dispoziţie decât o oră, de exemplu, albumul compendiu în care capodoperele se reorganizează în numai câteva pagini e un punct de plecare excelent. E ca o hartă a tablourilor lumii, ca o cronologie a epocilor traversate de marii creatori, ca un memory card extras din aparatul de fotografiat pe care l-ai plimbat în vreo cinci vacanţe.
 
Dacă ar fi după mine, cu siguranţă că aş adăuga nişte pagini. Poate chiar capitole. Rijksmuseum, de la Amsterdam, Spitalul Sfântului Ioan din Bruges. Muzeele Vaticanului. Muzeul Ciocolatei de la Barcelona şi pandantul lui de la Bruxelles. Palazzo Barberini, de la Roma şi Galeria Borghese. Palazzo Ducale, de la Veneţia. Capodimonte, de la Napoli. Kunsthistorisches Museum, de la Viena. Peggy Guggenheim, tot din braţele Serenissimei. Topkapi de la Istanbul. Czartoryski, de la Cracovia. Muzeul Instrumentelor Muzicale, de la Bruxelles, Muzeul Gulbenkian de la Lisabona... sau poate că nu. Poate că aş aduna câte-o imagine din toate muzeele pe care nu le-am văzut. Pentru o altă dimineaţă exclusive bibliofilă. Sunt sigură că ar ieşi o carte minunată.