Quizz Lit

Dacă-ţi place Salinger, eşti înclinat spre introspecţie. Aşa cum un cititor de Shakespeare e, obligatoriu, un tip inteligent şi avangardist. Fanii lui Mary Shelley sunt ciudăţei, macabri, dar plini de imaginaţie. Recomandarea mea e ca în public să-l citeşti numai pe Fitzgerald - se va spune despre tine că eşti rafinat şi că ai simţ estetic.

Ştiu că sună destul de facil, în genul testelor care-ţi decriptează personalitatea în culoarea ochilor sau gradul de aderenţă la restul capului al lobului urechii, dar pe cuvânt că nu e opera mea. E un link (http://www.huffingtonpost.com/2011/07/22/favorite-authors_n_906287.html) peste care am dat din întâmplare şi care-mi propunea să aflu ce spune autorul meu favorit (unul singur trebuie să fie, cred), despre mine. De ales, nu aveam decât între douăsprezece nume. Cum nu am votat cu J.K. Rowling, nu a ieşit că aş fi cu capul în nori. Ceea ce, sinceră să fiu, e destul de bizar. Nu sunt nici un spirit eminamente urban, pare-se, că nu l-am prea citit pe Richard Price. Mă rog, la asta mă aşteptam. Cu Shakespeare m-am făcut trendsetteriţă, cu Fitzgerald, cum spuneam, destul de pusă la patru ace. Cu Faulkner nu prea înţeleg unde ajung. Quizz-ul spune că am spirit de observaţie şi că sunt meditativă... Probabil că meditez la lucrurile pe care le-am observat. În sfârşit...

Jane Austen m-ar fi făcut o eternă îndrăgostită. Dacă-mi plăcea şi Mary Shelley, eram ciudăţica etern îndrăgostită (oare ce poate fi mai şarmant?). Edgar Allan Poe = emo. Quizz-ul dixit. Dacă stai să te gândeşti... nu e chiar o afirmaţie hazardată. La Vonnegut, în schimb, se complică lucrurile. Cititorul lui e original şi absurd. Ceea ce, până acum, ţinând cont de lista scurtă a favoriţilor mei, mă face o trendsetteriţă rafinată, emo, meditativă şi absurdă. Să mai zică lumea că nu afli lucruri interesante de pe net... Astea sunt atât de interesante că aproape mă bucur că nu pot să-i bifez pe Oscar Wilde, Márquez, Rushdie, Foer, Hesse... nu de alta, dar trăim vremuri imprevizibile (ca şi când ar fi fost ele vreodată altfel) şi cine ştie ce drepturi civile mi-aş pierde în doi-trei ani.

Partea ludică îmi place. Mi se pare firească şi, cum n-am avut niciodată scrobeli elitiste, mă şifonez cu plăcere declarându-mi literatura din bibliotecă online. Cu simplismul nu mă prea împac, dar îl tolerez. În fond şi la urma urmei, cine-i perfect pe lumea asta e liber să ridice două degeţele campioane. Eu, care nu sunt decât o rafinată ciudăţică emo, prefer să fac galerie de pe margine.

Ce mă face să zâmbesc, însă, e ideea. Principiul de bază. Faptul că ne căutăm în cărţi, că încercăm să ne desluşim printre rânduri în democratica epocă a interactivităţii aşa cum au făcut-o cititorii dintotdeauna, de dinaintea oricărei reţele şi a oricărui adevăr magistral, pitit în rezultatul unui quizz.

Sunt, încă, şi ceea ce citesc. Nu doar ce mănânc, cum mă îmbrac, cât câştig şi cu cine votez. Sau nu votez. E destul de cool. Suficient cât să-ţi permiţi să-ţi placă şi Jane Austen.