Literatura şi viaţa reală

Monica Grad: Cum v-aţi apropiat de literatură?
Bogdan Suceavă: Citind volumele din seria de Poveşti nemuritoare cu o pasiune pe care apoi am căutat-o şi în alte cărţi. Fireşte, nu am regăsit-o întotdeauna. După ce basmele nu m-au mai atras, am citit şi recitit autori care produc dependenţă de jocurile imaginarului, precum Jules Verne, Karl May sau H.G. Wells. Când eram în clasa a VI-a, am citit Căpitanul Hatteras de patru ori, şi probabil de atunci am rămas cu o pasiune aparte pentru istoriile din extremul nord. Apoi, ceva s-a schimbat: mi-am dat seama că literatura nu e doar un joc, ci că poate fi o formă supremă de exprimare a unor experienţe fundamentale sau a unor reflecţii esenţiale. Din liceu am început să citesc sistematic, încercând să acopăr complet unii autori; în clasa a IX-a citeam Lucian Blaga (paginile de memorialistică), Marin Preda şi Zaharia Stancu, apoi lecturile mele s-au diversificat şi au ieşit din câmpul literaturii române. În clasa a XI-a am ajuns la Franz Kafka, John Fowles şi Mario Vargas Llosa, şi fiecare dintre ei a reprezentat o uriaşă descoperire. În vremea liceului nu m-au interesat decât fotbalul, literatura şi matematica, desigur, în perioadele în care nu eram atât de îndrăgostit încât mă mai puteam gândi şi la altceva.
 
M.G.: Ce rol credeţi că are şi ce rol merită literatură în viaţa unui tânăr în ziua de azi?
B.S.: Literatura are importanţa pe care i-o acordăm fiecare dintre noi. Cred că mulţi tineri inteligenţi de azi şi-au dat demult seama de catastrofalul sistem de valori pe care mass media contemporană îl propune, de faptul că industria de entertainment din România şi din spaţiul internaţional n-are prea multe de oferit, de faptul că televiziunile propun un discurs mort şi neinteresant. Literatura e singura alegere inteligentă în faţa unui asalt mediatic al anecdoticului, neesenţialului şi nimicului. Să te laşi distras din drumul tău de ştirile minore despre viaţa altora e un semn de evidentă slăbiciune. O slăbiciune a intelectului, dublată de o slăbiciune morală. Întoarcerea spre bibliotecă e singura salvare. Bineînţeles că ascult foarte multă muzică, că văd şi revăd multe filme, dar nimic nu egalează momentele de linişte şi reflecţie când pot să citesc ce mă interesează. Sunt convins că tinerii inteligenţi de azi vor descoperi şi ei asta. Fiecare lucru la timpul lui.
 
M.G.: Ce v-a motivat să abordaţi în romanul "Noaptea când cineva a murit pentru tine" tema Revoluţiei din 1989? Ce a însemnat pentru dumneavoastră momentul acesta al revoluţiei?
B.S.: Nu mi s-a părut că văd nicăieri redată tensiunea şi energia extraordinară din decembrie 1989 aşa cum mi-aş fi dorit eu. A fost un tumult de speranţe, iluzii, neînţelegeri şi răbufniri care a redefinit societatea românească pentru mai multe decenii. Am tot aşteptat să văd o carte scrisă despre acele zile, şi acea carte nu venea. Pentru multă vreme nu am ştiut cum aş fi putut s-o scriu: emoţia şi tensiunea ne pot împiedica să vedem structura potenţialei naraţiuni. Paradoxal e că pentru a reda tensiunea, avem nevoie să ne eliberăm de ea. Din punctul acesta de vedere, am avantajul de a nu mai trăi în România şi de a nu-mi mai face planuri de viitor legate de evoluţiile din societatea românească. Probabil că această îndepărtare mi-a permis să scriu. Pe de altă parte, îmi dau seama că am avut un noroc extraordinar, de a trăi în două lumi diferite în România, de a vedea la lucru două sisteme de valori diferite. Mi s-a părut că pot reda această schimbare dacă voi concentra povestea pe momentul schimbării, pe clipele când a devenit evident că are loc nu doar o schimbare de regim politic, ci şi o mutaţie a valorilor de amplitudine uriaşă.  Şi mai e ceva. Azi citesc multă istorie. Un moment de adevărată inspiraţie pentru mine a fost reprezentat de observaţia unui istoric britanic care a notat că nu rămân prea multe mărturii directe din momentele de turnură ale istoriei. Sunt relativ puţine elaborările literare clădite pe baza unor experienţe directe ale unor astfel de momente de tensiune. De pildă, nu a supravieţuit până la noi nici o mărturie despre prima devastare a Romei, în anul 410. Dar există cărţi ale unor supravieţuitori din primul sau al doilea război mondial. Din astfel de cărţi ne dăm seama cum gândesc oamenii în momentele de maximă tensiune, ce efecte are presiunea asupra opţiunilor noastre, cum ne marchează tensiunea şi cum ne determină acţiunile, şi, în ultimă instanţă, cât de tragică poate fi condiţia umană. Motivaţia mea literară poate fi sintetizată aşa: am realizat că ar fi catastrofal să lăsăm să cadă în uitare ceea ce gândeam în perioada cea mai intensă a revoluţiei din decembrie 1989. Sunt sigur că există mulţi alţi autori care ar avea mai multe de descris, şi cred că sunt datori să o facă. Cred că suntem datori cu acest efort, oricât de dureros ar fi pentru fiecare dintre noi.
 
M.G.: Protagonistul romanului "Noaptea când cineva a murit pentru tine" are sentimentul la un moment dat că participă la reconstrucţia lumii scriind statutul noii Ligi a Studenţilor, credeţi că în România de astăzi un tânăr poate reconstrui sau schimba ceva?
B.S.: Categoric da. În primul rând trebuie înlocuită această plagă nefericită reprezentată de actuala clasă politică, ai cărei reprezentanţi sunt în marea lor majoritate lipsiţi de viziune, de inteligenţă şi de spirit al comunităţii. Toate aceste personaje care au intrat în politică doar pentru a-şi căuta un profit personal trebuie înlocuiţi de oameni responsabili. Toţi cei care se laudă că au fost elevi slabi la şcoală trebuie să plece şi trebuie înlocuiţi cu oameni care chiar ştiu ce e de făcut. Abia atunci când mai multe cicluri electorale vor cerne valorile, vor ajunge în poziţii de decizie oamenii de care societatea are nevoie. E nevoie de profesionişti autentici în multe dintre domeniile esenţiale ale societăţii, începând cu învăţământul şi cu medicina. Societatea românească are nevoie de ingineri foarte buni, pentru că numai existenţa lor reprezintă o garanţie de dezvoltare economică sistematică şi constantă. E nevoie de educatori competenţi. E mare nevoie de medici inteligenţi şi cu spirit practic. Şi e nevoie ca dintre aceste categorii profesionale să se ridice şi oameni care să dedice câţiva ani din viaţă unei activităţi politice, văzute ca muncă în slujba comunităţii, nu ca o cale sigură spre îmbogăţire, dublată de oportunitatea unei imunităţi parlamentare.
 
M.G.: Ce valori, resurse consideraţi că îi sunt necesare unui tânăr azi - nu doar pentru reuşita lui profesională mai departe în viaţă, dar şi în plan personal?
B.S.: Întâi de toate, ambiţie de a reuşi, o determinare acerbă de a depăşi orice dificultate. Nimic nu poate sta în calea unui tânăr care-şi propune să devină ceva şi care are voinţa de a reuşi. Apoi, e absolut necesar un viu spirit critic, care să-l ajute să separe sfaturile inutile care-i vin din jur de experienţa valoroasă şi utilă a celor mai în vârstă, care ar putea să îi ofere ceva. Mai e nevoie şi de răbdare, de o uriaşă răbdare cu sine însuşi, pentru că răbdarea susţine orice efort de autoeducare. E nevoie de antrenament pentru orice abilitate bine însuşită, de la practica unei limbi străine, până la precizia raţionamentului, în matematică, fizică sau chimie. Aşadar, e nevoie de o răbdare dinamică, una care să susţină acţiunea. Toate acestea trebuie să înceapă din perioada liceului, iar acolo unde apar întârzieri, ele trebuie adresate prin sporit şi încăpăţânat exerciţiu. Ar fi bine dacă tinerii ar deprinde cât mai devreme faptul că trebuie neapărat evitată pierderea timpului. Orice activitate care ne produce plăcere fără să ne sporească e pierdere de vreme, şi acestea merită eliminate din program fără regret.
 
M.G.: Cum vedeţi viitorul literaturii româneşti?
B.S.: Am încredere că multe dintre dificultăţile de acum vor fi depăşite. Limba română reprezintă, în sens strict statistic, cel de-al 40-lea idiom de pe glob, dacă limbile sunt aşezate în ordinea populaţiei. E adevărat că foarte mulţi tineri părăsesc România, mulţi din cauze economice, alţii din vina acestei clase politice lipsite de pragmatism, inteligenţă, viziune, responsabilitate şi spirit al comunităţii. Dar cu toate acestea, pe termen lung, lucrurile se vor îndrepta. Printr-un astfel de exod al populaţiei, la o asemenea scară, a trecut şi Irlanda la mijlocul secolului XIX, au trecut şi ţările nordice la finele veacului XIX, la fel ca şi alte zone ale lumii în diverse intervale istorice. La un moment dat situaţia se va stabiliza, şi e posibil ca noi să fim bătrâni atunci, sau să fie un moment pe care noi nu-l vom mai apuca. Ştim cum va arăta acel moment de echilibru: tinerilor li se va părea la fel de dificil sau de uşor să reuşească în altă parte ca şi acasă. Apoi, acest proces va fi însoţit de o nevoie de reflecţie, de o formă de întoarcere spre sine, care va fi susţinut de interesul pentru textele autentice, produse în contextul firesc al culturii române. Cultura română a izbutit nişte cărţi extraordinare, Craii de Curtea-Veche, Cronica de familie, Levantul, Întoarcerea huliganului, pentru a menţiona doar câteva dintre ele. Şi n-am adăugat acestei liste culegerea de probleme de geometrie a lui Gheorghe Ţiţeica, care e o altă carte esenţială a culturii române, una ce poartă şi o lecţie de morală, nu doar una de factură matematică. Cred că atunci când reflectăm la raportul nostru cu aceste texte, ne aflăm locul nostru în lume şi aflăm ce avem de făcut. Atunci când recitim aceste cărţi regăsim în ele nu doar trecutul, dar aflăm şi ce va urma, pentru că ele expun prin raport direct lacunele vremii noastre, ale societăţii în care ne-am format, şi aduc claritate în aversa de informaţie neesenţială cu care ne aflăm în perpetuă confruntare.