Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Duhani dëmton... - în Albania


Iulia Popovici

18.02.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cuvîntul albanez care numeşte planta pe meleaguri valahe cunoscută drept anghinare seamănă în mod tulburător, am aflat din prima seară la Tirana, cu varianta lui românească, prilej cu care ne-am amintit toţi (adică eu, cei trei albanezi şi Marta, unguroaica originară din Transilvania) de rădăcinile ilire comune. Irina, moldoveanca, susţinea apăsat că nu vorbeşte româneşte, ea făcînd parte din comunitatea rusă - ceea ce, totuşi, n-o împiedica să ştie (şi-ncă prea bine) ce e aia "la botu' calului". Din păcate, cu anghinarea ni s-a cam terminat şi fondul lingvistic comun, asta dacă e să nu mai pun la socoteală fluturele descoperit ca prin minune la ultima masă, în mijlocul unei conversaţii anglo-franco-esperantistă despre utilizările în română şi bulgară ale balcanicului paparudă.

Dacă, într-adevăr, albaneza - numită la ea acasă shqiperise - iliră sau nu, nu seamănă, ca sonoritate, cu nici o limbă pe care s-o fi auzit vreodată (şi probabil n-aş recunoaşte-o altundeva decît în Albania), ţara ca atare îţi dă, ca paşnic cetăţean est-european postcomunist, un îngrijorător sentiment de familiaritate: aeroportul de la Rinas (vreo 30 km de Tirana), cu trei avioane pe pistă şi dotări de securitate primitive, aduce cu un Berevoieşti varianta internaţională, drumurile n-au mai fost reparate din juneţea lui Enver Hoxha (şi a lui Ceauşescu), iar cartierele rezidenţiale ale capitalei îţi aduc în minte un Voluntari expandat pînă la a adăposti 300.000 de oameni. Eram acolo în expediţie de jurnalism cultural (eu şi alţi 9 est-europeni), şi cred că tuturor, trăitori la Bucureşti, Sarajevo, Podgorica, Scopje, Split, Sofia, Ljubljana, Belgrad, Budapesta, Chişinău, Tirana ne-a făcut să ne simţim parte a aceleiaşi culturi a eternului nostru comunism. Minus, bine-nţeles diferenţele specifice, începînd cu celebrele foste adăposturi antiatomice ale lui Hoxha, cică buncăre, în realitate nişte ciuperci de beton sau fier făcute pe dimensiunile unui om şi maxim înc-o jumătate, neîngropate, care răsar unde nici nu te-aştepţi: în curtea Muzeului Naţional de Artă, pe cîmp (folosite de ţărani în diverse alte nobile scopuri, cum ar fi cel de vespasiană), printre blocuri. Că veni vorba de Hoxha, trebuie totuşi să recunosc că cel puţin încă o similitudine româno-albaneză m-a lovit: nu ştiu cum se face, dar Piramida - construită ca muzeu în memoria dictatorului - aduce frapant pe dinăuntru cu Teatrul Naţional din Craiova...

Albanezii deţin probabil recordul la numărul de Mercedes-uri şi antene parabolice pe cap de locuitor: primele sînt ieftine ca braga şi furate, mare parte, din Germania, ultimele sînt toate îndreptate spre Italia, multe încă de pe vremea fostului regim. Iar pentru felul de a circula al şoferilor şi pietonilor din Tirana nu există cuvinte în vocabular: aproape nici un semafor nu funcţionează, toate străzile sînt desfundate, nu există trecere de pietoni sau benzi de sens, iar în calea colapsului total nu stau decît norocul, bunul simţ şi, uneori, prioritatea de dreapta. Probabil că Dumnezeu are ceva de spus în treaba asta, într-o ţară care, la o aruncătură de băţ de ex-Iugoslavia cu problemele ei catolico-ortodoxo-musulmane, e un paradis al convieţuirii religioase. Căci nu ştiu unde-mi va mai fi dat să aud, în aceeaşi duminică dimineaţa, pe rînd, strigătul muezinului, clopotul bisericii catolice de peste drum şi apoi pe cele ale bisericii ortodoxe. Ciudat, deşi erau să mă jefuiască unii şi să mă calce vreo două maşini, cu amintirea unică şi reconfortantă a chemărilor reunite la rugăciune m-am întors, în acea duminică, la Bucureşti. Şi cu încă una, pe care o am şi acum la îndemînă: în Albania se găsesc probabil cele mai ieftine ţigări din Europa, într-o varietate care l-ar face pe fumătorul român (nu foarte rafinat, deşi împătimit) să i se strîngă inima; şi tocmai pachetele cu margini aurii de Rothmans, Dunhill şi Karelia de la plecare mi-au dat ultima ocazie de a constata moştenirea iliră a românei: Duhani dëmton rëndë shëndetin (Fumatul poate ucide) scria pe ele. Să duhăniţi sănătoşi!

(articol preluat din România Literară, februarie 2004)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer