Lumi paralele

Sunt o specie rară. Interesantă. Aproape anonimă.

O combinaţie de bibliofili înrăiţi şi comercianţi de plăcere, de idealişti rataţi şi de căutători de aur, de vânători de himere şi iubitori de vrăjitoare. Un agent literar adevărat, din cei care fac istorie numai în cercurile literare, deşi în mâinile lor stau tiraje fabuloase şi compendii antologice, are puţin din toate calităţile şi puţin din toate viciile. Şi mai are ceva, un atribut aproape poliţienesc, de care depind cariera lui şi... canonul occidental. Are nas. Fler.

Unii joacă pe mize mari şi pierd. Caz celebru: Aravind Adiga şi-a concediat agenţia, pe faimoşii William Morris, imediat după ce romanul lui, Tigrul alb, a câştigat Booker-ul. Lovitură sub centură pentru Cathryn Summerhayes, agenta care a pledat cauza romanului în faţa a opt editori diferiţi şi care a şi reuşit să-l publice la prestigioasa Atlantic Books.

Unii joacă pe mize mari şi câştigă. Una din agenţiile cele mai bine cotate din lume, cu exces de staruri pe lista de clienţi este The Wylie Agency. În lumea literară ei sunt un fel de magnaţi ai petrolului, blindaţi cu nume ca Martin Amis (subiectul şi obiectul unui celebru "furt de client", în anii '90), Norman Manea, Alessandro Baricco, Norman Mailer Estate, John Barth, W.S. Merwin, Roberto Bolaño Estate, Jorge Luis Borges Estate, V.S. Naipaul, Orhan Pamuk, Kiran Desai, Salman Rushdie, Royal Shakespeare Company şi multe, multe, MULTE altele. Andrew Wylie, o veritabilă eminenţă cenuşie a lumii filologilor cu abilităţi de businessman, stăpân peste această uzină de autori de bestseller, este, de altfel, supranumit "Şacalul", în societăţile avizate.

Unii devin legende. Ca A.D. Peters, Andrew Neil, Lindy King. Oameni care au stat în spatele unor agenţii-vectori, ca United Agents.

Textul acesta trebuia să fie despre Julian Barnes. Despre drumul lui până la Booker-ul pe care l-a încondeiat ca pe un strugure acru până să recunoască, vizibil flatat de distincţie, fie ea şi târzie, că şi l-a dorit cu patimă.

Numai că m-am trezit scriind despre ea. Despre Pat Kavanagh. Ani de zile managerul lui Barnes, cititorul lui cel mai fidel, criticul cel mai dur, umărul, soţia şi agentul lui literar. A construit carierele unor Martin Amis (iniţial clientul ei, vreme de 23 de ani!) şi Tom Wolfe. A fost venerată în branşa ei, unde a reuşit performanţa (unică, se pare) de a se muta de la o agenţie la alta cu absolut toţi clienţii pe care îi impresaria. Există o fotografie cu ea, alături de Kingsley Amis, la National Portrait Gallery, din Londra. Mi-ar plăcea să o văd, cândva. O femeie cu trăsături fine şi cu un simţ extraordinar al cuvântului. O diplomată cu talent de broker, de copywriter, de muză şi de... cititoare. O colecţionară de imaginaţii. Şi ea avea o poreclă. Micul Rechin.

Pat Kavanagh a murit în 2008. Paginile de proză pe care le-au scris despre ea scriitorii, nu puţini, pe care i-a marcat surprind un om elegant, frumos, subtil, ocazional extravagant. Sunt o specie rară.

Unii rămân în umbră.