Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Bibliopolis

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aveam sentimentul că pierd timp şi respir praf


Dan Lungu, în dialog cu Daniel Cristea-Enache

05.12.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
(foto: Michael Astner)
De la dreapta la stînga: Horaţiu Nimigean, O. Nimigean, Dan Lungu şi Viorel Ilişoi.
Iunie 1997

 
Aveam sentimentul că pierd timp şi respir praf
Dan Lungu în dialog cu Daniel Cristea-Enache (1)

Daniel Cristea-Enache: Dragă Dan Lungu, eşti probabil scriitorul român tînăr (încă tînăr) cu cel mai mare succes. Cărţile tale apar ritmic la cea mai puternică editură românească şi sînt apoi reeditate în colecţii populare. Ai fost tradus în numeroase limbi şi eşti o prezenţă aproape obligatorie la diferitele Tîrguri internaţionale de Carte. Ai avut mai multe burse şi rezidenţe artistice; şi ai intrat în diferite proiecte colective duse la bun sfîrşit. Eşti foarte aproape de a deveni un brand, fără să practici, pentru aceasta, activităţi colaterale precum publicistică politică, comentariu sportiv, emisiuni TV: tot atîtea portaluri de comunicare cu publicul larg.
Aş vrea însă, la începutul dialogului nostru, să evoci perioada în care Dan Lungu era o semnătură, dar nu încă un nume: anii tinereţii tale, ai debutului tău la o editură mică, în acea atmosferă ieşeană după care vei fi avînd amintiri nostalgice.
Ce se află în urma şi în spatele succesului tău de acum?

Dan Lungu: Încerc să rememorez şi îmi dau seama că e o perioadă densă şi încîlcită, care refuză să se ordoneze prea lesne. Din toate întîmplările iradiază mai degrabă o stare de spirit, plăcută şi sucită, un amestec de gratuită anarhie, euforie a lecturii, febrilitate a scrisului, plăcere a taifasului cu prieteni literari, tensiune a indignării şi provocării, seducţie a ludicului, fascinaţie a schimbării. A fost perioada în care lenea, atroce sau savurată, alterna cu dorinţa irepresibilă de a schimba lumea din temelii. Uneori aveam tot timpul din univers la dispoziţie, alteori trebuia să încep de urgenţă acum, alteori deja era prea tîrziu, nu-mi mai rămînea decît melancolia...
Voi lăsa deoparte perioada botoşăneană. Voi lăsa deoparte şi perioada ieşeană de pînă în 1996, cînd îmi apare, cumva neverosimil, volumul de versuri Muchii, debut. La cîteva luni de la apariţia cărţii, am recitit-o, cu o stranie luciditate: ceva cultură poetică, tehnică bună, un text sau două excelente, ceva mai multe izbutite, dar fără voce personală... Mi-am dat seama că nu sînt cu adevărat poet şi am suferit ca un cîine. Pentru mine şi pentru lumea în care trăiam scriitorul pursînge nu putea fi decît poet. Desigur, existau şi prozatorii - eu însumi scriam şi proză -, dar ca un fel de cetăţeni de rang doi ai Republicii Literelor. Faptul de a fi realizat cumva la timp că nu sînt un poet cu voce puternică şi de a-mi fi asumat, cu noduri, acest eşec mi-a dat şansa de a mă apuca serios de proză.
Tot în acea perioadă am avut primul puseu de revoltă împotriva vieţii literare din Iaşi. Mă exasperau cenaclurile cu veleitari plini de ifose, încurajaţi să vină pentru statistici birocratice sau să tămîieze optzecismul autohton, preocupaţi mai mult să se audă pe ei înşişi decît să discute literatură. Aveam sentimentul că pierd timp şi respir praf. În toamna lui '96 am hotărît să fac un cenaclu la mine acasă, la care să fac invitaţii nominale, adică "intră cine poate, rămîne cine vrea". L-am numit Cenaclul din Tătăraşi şi cred că prima şedinţă am făcut-o în iarna lui '96 sau primăvara lui '97. Nu mai ţin minte prea multe din acea perioadă, dar am găsit un caiet, în care scrie: "15 mai 1997 - şedinţa a IV-a. Au participat: Dan Lungu, Dana Lungu, Mihaela (cred că Gafiţescu), Cerasela Stosescu, Ionel Răducea, Adrian, Florentin Sorescu, Sorin Durdun, Dragoş Popescu, Liviu Măţăoanu, Bogdan, Mihai Ursachi. Au citit: Liviu Măţăoanu, Mihai Ursachi". A fost o şedinţă cu invitaţi de la Piteşti, de la cenaclul SIND. Deşi venea pentru prima dată, Mihai Ursachi la zece punct a sunat la uşă, cu o sticlă de coniac pentru noi, căci el era în perioadă de abstinenţă. A citit un poem amplu despre Iulius Cezar, pe care abia îl isprăvise şi era la prima lectură publică. Ne-a oferit o surpriză. Sorescu, teribilist ca de obicei, l-a cam ras pe Magistru. Mihai Ursachi, în schimb, l-a lăudat enorm pe Măţăoanu, comparîndu-l cu Mircea Ivănescu.
În fine, în toamna lui '97 Cenaclul din Tătăraşi se va transforma în Club 8, însă istoria e complicată. În acel timp, mă vizita des Viorel Ilişoi, care pe atunci lucra la revista "Timpul". Cum nu locuia în Iaşi, ci într-un sat apropiat, la socri, uneori rămînea peste noapte la mine. Ne ştiam încă de la Botoşani, de la cenaclul Poesis. Îl preţuiam ca poet şi discutam multă literatură împreună. Din vorbă în vorbă, am pus la cale un proiect care să incendieze liniştea tihnită a vieţii literare ieşene: o serie de interviuri cu oameni de la marginea sistemului, dispuşi să spună lucrurilor pe nume. Aşa s-a născut, în revista "Timpul", "Viaţa literară pe Bahlui", cu prim intervievat Dorin Spineanu, care a pus gaz pe foc din belşug. Întocmind lista posibililor intervievaţi, am ajuns la numele lui O. Nimigean. Îl citisem, însă nu-l cunoşteam personal. Era talentat şi marginal, genul care mă interesa foarte mult pentru Cenaclul din Tătăraşi, aşa că i-am propus lui Viorel să-l însoţesc la interviu. Ne-am întîlnit tustrei la Nimigean acasă şi am descoperit că avem o groază de idei în comun. După interviu, am trecut pe Cotnari. Lui Viorel i s-a făcut dor de cîntat la vioară, iar Ovidiu şi-a amintit că are una. Între timp, a apărut un ins mărunţel, o combinaţie stranie între taciturn şi arţăgos, care s-a prezentat Mick Astner şi a făcut o fotografie. O am şi acum. De multe ori am făcut eforturi să datez această întîlnire esenţială pentru Club 8, însă niciodată nu am fost prea sigur. După ani, într-o bună zi mi-a venit o idee genială: m-am uitat pe spatele fotografiei. Sasul de Astner notase scrupulos: "După interviu", iunie, 1997.
Următorul racolat a fost Radu Andriescu şi apoi s-a format toată gaşca - pe lîngă care au gravitat mulţi alţii -, aşa cum e enumerată în Manifestul monguz, publicat iniţial în suplimentul "Vineri" al revistei "Dilema", nr. 21, iulie, 1999. Povestea în continuare este foarte lungă, căci lucrurile au tot evoluat, aşa că sînt nevoit să simplific. În 1998, în pagina dedicată artelor din cotidianul "Monitorul", pe care o coordonam, a izbucnit o polemică de mare ecou, Re-formele fără fond. Ţintele erau cam aceleaşi: coteria literară din zona instituţională a optzecismului de provincie, tradiţionalismul prăfuit şi lipsa de proiect cultural a autorităţilor, filiala ieşeană a USR, mediocritatea "Convorbirilor Literare", parastasele săptămînale de la Casa Pogor. Multe idei fuseseră şi în ancheta lui Ilişoi, dar acum erau condensate, formulate acid şi cu impact mult mai mare, dat fiind tirajul ziarului. Au intrat multe nume ale vieţii literare în dezbatere, chiar unele care preferaseră să tacă pînă atunci. În paralel cu Club 8, mai exista la Iaşi o grupare literară, mai degrabă studenţească, OuTopos, unii din ea au intrat şi ei în polemică. În timp, cele două grupări s-au împrietenit, asta şi graţie prozatorului Şerban Alexandru care a mediat mereu între ele. Aşa se face că în 1999, la editura OuTopos, în colecţia "Noua literatură", vor apărea mulţi cluboptişti, printre care şi subsemnatul, cu volumul de debut în proză Cheta la flegmă, titlu care a făcut carieră în felul său. Numărul micilor edituri independente a crescut, întărind alternativa. În 2000, la Editura T, a revistei "Timpul", apare o antologie coordonată de O. Nimigean, cu un titlu (după un poem al lui Dan Sociu) grăitor: oZone Friendly. Iaşi. Reconfigurări literare, iar în 2001, în engleză, volumul CLUB 8: poetry (trad. de A.J. Sorkin şi Radu Andriescu). În 2003, Clubul s-a transformat în asociaţie culturală şi şi-a făcut şi propria editură, Versus, unde vor apărea, printre altele, primul roman al lui O. Nimigean, Mortido, volumul colectiv Cartea roz a comunismului, coordonat de Gabriel H. Decuble, şi, în germană, antologia de club Hat Jemand etwas gefragt? Lyrikanthologie CLUB 8 - Jassy, Rumaenien. Aşadar, în Iaşi era o atmosferă efervescentă, cu polemici, lecturi, dezbateri, edituri independente şi multe întîlniri literare informale, iar Clubul era în miezul evenimentelor, dacă nu chiar motorul. A fost o perioadă incredibil de vie şi proaspătă. La un moment dat, au început să vină semne neaşteptate de simpatie şi recunoaştere. Dincolo de multe mesaje private, aş pomeni articolul din 2003 din "Revista 22" al lui Mircea Iorgulescu, Un grup literar ieşean: Club 8 (http://www.revista22.ro/un-grup-literar-iesean-club-8-521.html) şi absolut năucitorul articol al lui Markus Bauer (http://www.nzz.ch/2005/11/30/fe/articleDCEYL.html) din 2005 din Neue Züricher Zeitung.
Privind retrospectiv, remarc la Club 8 cîteva trăsături speciale: nu avea un program estetic comun membrilor săi, deşi era centrat pe valoare literară; nu era constituit după un criteriu generaţionist (de la Corina Bernic, Dan Sociu şi Constantin Acosmei la Radu Părpăuţă, Mariana Codruţ şi Emil Brumaru ecartul e generos), ceea ce e o raritate, mai ales după obsesia generaţiilor din comunism; era alternativ, în sensul că nu s-a sprijinit pe instituţiile statului şi avea un discurs critic la adresa acestora; s-a născut şi s-a dezvoltat ex-centric, departe de capitală; era sensibil la ceea ce acum numim politici culturale; avea mai degrabă o politică de promovare în Occident decât de "cucerire" a Bucureştiului.
În definitiv, o creatură destul de ciudată în peisajul cultural românesc...

(va urma)

***

De ce un monguz vorbitor să fie mai prejos decît o pisică, sau ciorna unui Manifest
(manifestul Clubului 8)

"Dacă nu vin oamenii la Club 8,
măcar să meargă Club 8 la oameni."
(Radu Andriescu)

în. întru (?!). între. dinspre. spre. pre. pe. de. la. de la. sub. peste.
(că tot trăim - vorba filozofului - în epoca prepoziţiilor)

Club 8 este o organizaţie nomadă (pe traseul Teatrul "Luceafărul", colţ cu tribunalul, bar subsol "Cupola", restaurantul chinezesc - "spaţiu desacralizat", ca să-l cităm pe Codrin -, biblioteca Liceului "Naţional", la Benny, Centre Culturel Français, American Library, Terasa Pojărniciei 12, Râpei 15, G 4), compusă din cel puţin 8 membri + cîinii Tobiţă, Fetiţa, Coca şi Pinot Noir.

Club 8 a fost obligat să apară:
pentru că spiritul critic autentic trebuie să vaporizeze cîrdăşia de breaslă;
pentru că izolarea trebuie înlocuită cu deschiderea orizonturilor culturale[1];
pentru că suficienţa trufaşă trebuie să lase loc simţului valorii;
pentru că blazarea trebuie să se schimbe în curiozitate, precum broasca în prinţ, hidoasa omidă în fluture, leul în dolar la un curs convenabil[2];
pentru că tradiţia nu trebuie formolizată, ci continuu cucerită[3];
pentru că ipocrizia tălîmbă trebuie înlocuită cu onestitatea dezgheţată;
pentru că Nicolae Manolescu...;
pentru că Gabriel Liiceanu...;
pentru că Alex Ştefănescu... (de fapt Alex Ştefănescu nu ne interesează);
pentru că pasiunea pentru statui, monumente, medalioane trebuie să lase loc omului (indiferent cum sună acest cuvînt);
pentru că trocul cu lauri îndoielnici trebuie abandonat în favoarea unor criterii de omologare credibile[4];
pentru că anestezicul insidios al florii de tei trebuie vitriolat cu vitrionul tare al realităţii crude, cum ar zice Rică Venturiano;
mai cu seamă pentru că domnii Dan Lungu[5], Gabriel H. Decuble[6], Radu Andriescu[7], O. Nimigean[8], Radu Părpăuţă, Constantin Acosmei[9], Antonio Patraş[10], Dan Sociu[11], Lucian Dan Teodorovici[12], Mick Astner voiau să schimbe idei, opinii etc. cu domnişoarele Ada Tănase[13], Otilia Vieru[14], Miruna Cîmpeanu, Daniela Vistiernicu, Cerasela Stoşescu, Noami Campbell, maica Tereza, Julia Kristeva, Dana International etc.;
pentru că, de fapt, domnii enumeraţi mai sus şi o parte din doamne şi domnişoare consideră că au vocaţie literară şi culturală.

Club 8 a apărut şi:
nămolosul Bahlui prinde să se limpezească;
Luca Piţu s-a exilat la Strasbourg, via Focşani;
Emil Brumaru s-a adîncit în Tamara;
Mihai Ursachi s-a mutat sub pălăria cu boruri largi şi deambulează prin tîrg în mustăţi;
Liviu Antonesei şi-a dat iarăşi demisia şi visează la Cracovia, să fie cu iertare;
Dorin încă se mai războieşte cu Spineanu;
Mariana Codruţ e cu noi;
Al. Călinescu scrie din nou;
Nichita Danilov se caută la obîrşii;
NATO bombardează Iugoslavia (nec sit terris Ultima Thule)

Club 8 îşi asumă Tezele din aprilie elaborate de domnul Dan Lungu:
"Club 8 nu-şi trage vigoarea din instituţiile culturale ale statului, nu-şi construieşte identitatea prin poziţia birocratică a membrilor săi, utilizează surse alternative de venituri, face o critică sistematică a establishment-ului cultural. Prin aceasta se constituie ca o alternativă la cultura oficială dominantă care perpetuează valorile statului centralist şi dirijist." Also sprach Dan Lungu, I § 12 bis; cf. şi următoarele capitole:
Cap. I Club 8 ca alternativă culturală
Cap. II Club 8 şi reinventarea normalităţii
Cap. V Club 8 şi revigorarea spiritului critic
Cap. XXIX Club 8 ca nod al societăţii civile (vezi şi Anexa XIV, Club 8 şi tradiţiile gastronomice moldoveneşti: între plăcintele cu poale'-n brîu şi Vîrful Retezat; Anexa XXXVIII, Hanul "Trei sarmale". Mistica numărului)

O primă încercare, anterioară "tezelor", a fost Manifestul programatist, care s--a virusat în împrejurări neelucidate. Cînd am văzut ce s-a ales de muncuşoara noastră, cum ar zice ţăranul din Povestea... , ne-am pus mînili-n cap. Vai, vai, vai, săracă tristan tzara Moldovei! Iacătă, drăgăliţă Doamne (cît mi ţi-i melianul!) ce-a mai rămas:

Poezia scrisă e preistorie! Cartea de poezie (obiectul carte) e preistorie! Poetul (şaizecist, şaptezecist, optzecist, nouăzecist, himerist) e un urangutan copleşit de melancolii şi ambiţii. Ne provoacă mila creierul său impotent...
A început era poeziei programatiste! Instituim infinirea actualizării! Salutăm poetul-reţea!
Conectează-te!
Amplifică-te!
Ubicuizează-te!
Eternizează-te!
Generaţia ta este generaţia PC-ului tău, absorbind informaţia prin miriade de terminale!
Memoria ta ordonează, pe invariantele-i proprii, memoria universală. Determină-ţi programul! Introdu regulile de generare!
Nu vei mai scrie cartea săracă a unei vîrste: vei virtualiza universul fiinţei tale! Vei concepe şi vei naşte în dureri programul textului potenţial!
Nu le vei mai oferi cititorilor sastisiţi pachetul de celuloză, pagina înţepenită, configuratul definitiv, precipitatul fatal. Aruncă-le discheta! Dă-le prilejul să se aventureze în geografia vie, pulsatorie, a poeziei!
A poeziei TALE! Pentru că de-abia acolo eşti TU proiectat şi învăluit, scînteiere epifanică, hologramă constitutivă, întreg şi parte, măsură a lucrurilor!
Defineşte-ţi programul: urmează-ţi Calea! Va trebui să te supui, fără nici o concesie, încercărilor memoriei pe toate cele patru dimensiuni:

I Deus (confruntînd arhe-textele; a nu se confunda cu arhi-textul lui Gérard Genette);
II Ars (absorbind ereditatea genurilor);
III Mundus (recuperînd referinţa);
IV Ens (scanînd bio-psihotopul individual).
Codifică apoi opţiunile de traseu, ca tot atîtea posibilităţi stilistice. Nu mai poţi rămîne omul unei singure cărţi, unei singure direcţii, unei singure limbi, unui singur trup! Vei deveni, în schimb, omul unui singur creier, CYBERBIOS, al tău şi al tuturor! [...]

Intenţiile generoase, de faţadă, ale Clubului 8 camuflează neortodoxele (aproape protestantele) ambiţii ariviste nutrite de membrii clubului şi acoliţii lor:
se vor ocupa poziţiile cheie în structura piramidală a administraţiei locale şi, funcţie de posibilităţi şi conjuncturi, şi centrale;
conform algoritmului, posturile vor fi împărţite între membrii fondatori (O. Nimigean, de exemplu, va lua locul lui O. Nimigean, Dan Lungu - locul lui Dan Lungu, Radu Andriescu - locul lui Goran Bregovici);
se va face un intens trafic de influenţă;
se va intra în AGA;
vor fi spălaţi bani negri;
se va lua legătura cu Mafia rusească (via "Contrafort");
se vor face eforturi masonice pentru mutarea capitalei României la Iaşi, unde îi este locul, proiect urmat de construirea canalului Bahlui - Marea Neagră;
se vor face demersuri pentru devierea paralelei 45 (cu tot cu editura ce îi poartă numele) prin Iaşi (Braşovului i se oferă, la schimb, Ed. "Junimea");
membrii Clubului 8 se vor umple de bani prin orice mijloace.

După cum rezultă din cele de mai sus, Club 8 nu funcţionează ca o grupare dogmatică, supusă unor norme rigide, ci încearcă să rămînă un promotor al dialogului, al acceptării alterităţii, al discuţiilor libere, al polemicii. Club 8 încurajează diferenţa, respectă individualitatea membrilor săi, refuză reducerea la un alt numitor comun decît acela al vocaţiei literare, culturii, bunului simţ (evident, ca paradox), amiciţiei...

(Burs, adormit în hamac, ascultîndu-l la nesfîrşit pe Moustaki; Ovidiu,
scanînd tîrgul prin filtre de cretă
şi catran; Dan, desprins
dintr-o gazetă interbelică, pregătit să pună ordine în
zăpăcelile noastre; Ada, "fata de foc", strîngînd tăcut şi fierbinte la piept
punga cu scrum şi resturi de pîine; Oti, "fata de gheaţă", picurînd boabe de mercur peste ore; Mariana, răstignită între zîmbet
şi disperare; Horaţiu, prins în bolduri
pe cartonul realităţii; Daniela, punînd zăbală metafizică aceleiaşi
realităţi; Mick, ghemuit ca un prunc în capcana amintirilor; Adam,
intraductibil; rîsul viu al lui Nancy; uriaşa Maike şi dosarele ei; piruetele
nebunatice ale lui Joan din Barcelona; Josephine Baker
într-o buclă de-a Ceraselei; lumea Waldorf a Catrinei
şi a nenumăraţilor săi plozi; căderea veşnică a lui Radu; Rîmnicu Sărat,
văzut de Mike; sîngele klingonian
al lui Doroftei; chinul tăcerii lui Costică; Tony, anii '70, vifor lucid prins
în proiect; traiectoria ireală a Codruţei; veselia marţiană
a căţelului Tico; pălăria de pai a celuilat
Costică... Francezu...

Eu şi cîţiva prieteni. Vîrtejul de rafie împletită în care
credem că ne întîlnim;
că devenim una şi aceeaşi poveste...)

..., la fel de importantă ca şi excelenţa literară. În Iaşii "Junimii", Club 8 vrea să reînvie visul inteligenţei libere. Punct.
Şi virgulă.

Note:
[1] Epifonem: depăşirea mentalităţilor proprii societăţilor închise, cultivînd valoarea, diferenţa, individualitatea, libertatea de expresie - adică despărţirea de comunism şi reinventarea normalităţii.
[2] Epifonem: crearea unei alternative culturale - instituţional, ideatic, cît şi la nivelul proiectelor culturale.
[3] Epifonem: intrarea pe piaţa actuală a ideilor, detaşarea de tradiţia încremenită şi de cultivarea obsesională a trecutului, care marchează acum Iaşul.
[4] Epifonem: contribuţia la o viaţă literară efervescentă, eliberată de constrîngeri extraestetice, prin resuscitarea spiritului critic şi reconsiderarea moralităţii.
[5] Programul său nu este atît de complex precum cel al domnului Radu Andriescu, dar nici atît de simplu (după vorbă, după port: accent ardelenesc, blugi veşnici) ca programul nimigenian, dimpotrivă. Îşi propune o întîlnire de gradul 3 cu sine însuşi. (Sau, după cum comentează fiica Ilincuţa: "Co-co-co! Mama!"
[6] Misia sa subversivă, pentru care este plătit de agenţia occidentală Walther & Neidhart, este să devoaleze caracterul postcron şi de epifenomen al culturii române. Într-o expresiune lirică: De cînd m-ai părăsit, Amaterasu, / număr boabe de orez. / nesfîrşite-s holdele patriei.
[7] Un adevărat Houdini, magician şi escapologist, al ghiersului românesc, care doreşte să fie inserat, precum o proteză, între un prefix şi un sufix ("post-" şi "-ism"), fără a ţine cont, după cum zice druidul, de morfologia vieţii şi sintaxa limbii române.
[8] Se raliază la programul Manifestului, ţinînd să precizeze că intenţia sa este de a locui poetic pe acest pămînt ("Ei, nici chiar atît de poetic, Eugen!...") şi, în plus, de a mai şi scrie (eventual publica) nişte poezie. Eminescu nu îl lasă rece.
[9] Fiind taciturn, ne-am permis să extrapolăm un vers programatic: "Plecînd, mă scarpin liniştit la sex."
[10] ... care zice că da printre nu-uri.
[11] ... încă îl sună pe Popescu.
[12] "Sper, din toată inima, ca acest Club 8 să fie, cu adevărat, alternativa culturală pe care mi-o doresc şi pe care o aştept de mult timp."
[13] "Mă gîndesc la Club 8 ca la o posibilă întîlnire cu textele mele nescrise."
[14] "Cred în Club 8, la fel cum Noe a crezut în a sa Arcă, fiind oricînd gata să militez împotriva eventualilor potrivnici (precum Lady Di împotriva minelor anti-persoană), fără a aspira neapărat la o medalie post-mortem."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Manifestul Clubului 8
    Dan Lungu, 05.12.2011, 11:12

    E cumva de la sine inteles, insa vreau sa fie chiar explicit faptul ca Manifestul Clublui 8 e scris colectiv si nu e doar creatia mea.

Spacer Spacer