Cînd am luat la facultate, tata m-a întrebat ce cadou vreau să-mi facă. Eu i-am spus că tot ceea ce-mi doresc este să nu mai fumeze. Din ziua aceea n-a mai fumat.
Cînd am văzut pompierii la scara blocului în care locuiesc, m-am gîndit că s-ar putea ca apartamentul meu să fi luat foc. Care sunt lucrurile pe care regret că le pierd?, m-am întrebat atunci. Şi într-o clipă mi-am dat seama că nu mi-ar părea rău pentru nimic cu excepţia afişului original de la filmul pe care-l iubesc cel mai mult.
Cînd aflu despre tineri sau adulţi (adultescenţi - cum îi numesc eu pe cei care sunt adulţi şi au suflet de adolescent) care au pasiuni (pentru mine, nebuneşti) pentru un actor, un muzician sau un sportiv, mă apucă invidia. Eu nu am timp pentru o astfel de iubire.
Cînd mă gîndesc la oamenii din jurul meu îmi dau seama că pe unii îi iubesc astăzi pentru un gest, un gînd, o reacţie frumoasă, ca să uit, din cine ştie ce motiv, să-i mai iubesc mîine.
Cînd mă gîndesc la oamenii / cărţile / filmele / întîmplările pe care pur şi simplu îi (le) iubesc, îmi vine să fac o listă lungă lungă ca să nu uit să le spun tuturor gîndurile mele bune. S-ar putea ca mîine să nu mai am aceleaşi sentimente.
Cînd m-au întrebat cei de la Unica cît durează dragostea, le-am spus că nu-mi pasă. Nu contează cît durează, dacă e DRAGOSTE. Dar mie, pentru mine adică, mi-ar plăcea să dureze o viaţă. Mai mult de o viaţă.
Cînd mă gîndesc în cîte feluri iubesc îmi vine să te întreb: te-ai uitat în jurul tău în căutarea micilor amănunte care arată dragoste?! CÎND?
***
18 personaje şi poveştile lor de dragoste. De la cea a unui văduv pentru fiul său adoptiv pînă la cea a premierului pentru menajera sa. De la povestea nemărturisită şi neîmpărtăşită a unui tînăr pentru soţia prietenului lui pînă la cea adulterină a unui şef pentru secretara sa.
18 personaje creionate delicat şi surprinzător de amănunţit în condiţiile în care pentru fiecare, scenaristul n-a avut la dispoziţie mai mult de 7-8 minute.
O poveste amuzantă şi emoţionantă care mai rulează încă în cinematografe şi pe care ar trebui să o vedeţi: Love actually.
***
Cînd mă gîndesc că sunt oameni care se iubesc din toată inima şi care nu s-au văzut niciodată, îmi imaginez că există printre noi cineva care ar putea să-i ajute.
Fila de jurnal de astăzi e un mesaj de dragoste pentru voi toţi. Dacă dai, primeşti.
Vă mai rog încă o dată să daţi; nu bani, nu daruri costisitoare, ci ATENŢIE.
Să dăm atenţie unui cuplu care impresionează prin povestea sa extraordinară, care nu-şi poate duce la capăt istoria din cauza birocraţiei. S-ar putea să găsim împreună o soluţie şi-atunci sunt sigură că ne vom umple sufletele de bucurie, gîndindu-ne cît de bine le va fi eroilor mei de astăzi.
Love actually e o poveste cu multe personaje. Ca să respect ideea filmului, pînă la eroii mei de astăzi, iată cîteva personaje simpatice şi poveştile lor de dragoste... Dragoste în toate felurile, vorba lui Bănică Jr.
Personajul nr 1
În Love actually Liam Neeson este un văduv care nu ştie să administreze criza emoţională a fiului său vitreg. El crede că tînărul suferă pentru dispariţia mamei sale, dar puştiul are alte probleme.
Am descoperit zilele trecute un domn preocupat cu furie / disperare / perseverenţă / deznădejde / neputinţă de înţelegerea sentimentelor, reacţiilor şi gîndurilor fiului său. Un domn care atunci cînd a aflat că fiul său este autist şi-a imaginat pentru o clipă că singura soluţie pentru a-l proteja în faţa greutăţilor vieţii este o călugărire în doi: tată şi fiu.
"Era fantasma unei duble cvasi-sinucideri [...] pentru un copil iubit cu disperare şi cu care vroiam să mă identific fără să mă pot identifica", scrie Matei Călinescu în Portretul lui M (editura Polirom, 2003), o carte tulburătoare despre dragostea fără limită (în cel mai exact sens al expresiei) a unui părinte pentru copilul său. O carte scrisă în 40 de zile, cele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricărei persoane, imediat după decesul lui M.
Personajul nr 2
Love Actually vă arată o tînără domnişoară, un fel de Winona Ryder mai tînără şi un pic mai sexy, care trezeşte pasiuni ascunse. Tînăra - Keira Knightly are 17 ani şi a fost numită de Newsweek la sfîrşitul anului trecut drept actriţa viitorului - e în film fidelă domnului cu care s-a căsătorit.
Ştiu o tînără domnişoară care seamănă teribil de tare cu tînăra din film. E la fel de frumoasă, e manechin, o puteţi vedea în reclame, pe coperţi de reviste, în calendare. Zilele acestea şi-a povestit cu multă gingăşie povestea de iubire. N-a mai povestit niciodată amănuntele iubirii ei cu un domn la fel de frumos, actor pe care l-aţi văzut şi pe marile, dar şi pe micile ecrane, dar şi-a făcut curaj scriind cu graţie, feminitate, uneori naivitate, alteori emoţie o poveste de dragoste frumoasă şi emoţionantă.
Personajul nr 3
Cu ironie şi mult umor, Love actually vorbeşte despre iubirile celebrităţilor, alegînd drept exemplu pe primul ministru al Marii Britanii.
Cînd nu sunt pe ecrane, poveştile de dragoste ale celebrităţilor sunt motive de publicitate. Tocmai de aceea, pentru a nu vă arată exemple deja ştiute, m-am oprit la două cupluri mai puţin mediatizate.
Primul Frederic şi Aurore, el muzician , ea scriitoare. Amîndoi au locul lor în cultura universală, dar au şi o poveste de dragoste ieşită din tipare: la început pasională, apoi platonică în ciuda aparenţelor de cuplu de vis. Povestea lor de acum două secole e şi ea aici pe Liternet.ro în ediţia specială a istoriilor de dragoste.
Cel de-al doilea cuplu are "aromă" de Cenuşăreasă, doar că rolurile sunt inversate. Ea e prinţesă pur-sînge, iar el e un actor, frumos, dar nu foarte celebru. Numele lui e şi cel al unui fruct care pătează teribil şi e una din surse pentru "lichidul naţional" - ţuică. Habar n-am cum s-au cunoscut şi cum a început iubirea lor, dar am citit cea mai recentă dintre cărţile lui şi mi-a plăcut teribil de tare duioşia cu care vorbeşte despre ea, soţia şi Alteţa sa regală, dar şi stîngăcia şi sinceritatea omului simplu cu care povesteşte trecerea de la statutul de moldovean la protocoalele regale. (Şapte, Radu - Principe de Hohenzollern-Vertigen, Editura Nemira, 2003)
Eroii mei de astăzi sunt însă necunoscuţi. Nu le ştiţi numele şi dacă n-aţi citit revista Avantaje din octombrie trecut, nu le ştiţi nici povestea. Istoria lor o ştiu de la Daniela Palade Teodorescu, redactor şef Avantaje, care impresionată de solidaritatea cititorilor Jurnalului de cinefil şi de reacţiile voastre frumoase la povestea Cameliei Csiki, s-a gîndit că există o şansă să găsim împreună un final fericit la o poveste de iubire care în acest moment pare imposibilă.
Sunt doi tineri care nu s-au văzut niciodată faţă în faţă. Ea poartă pe deget un inel simplu care ţine loc de adevăratul inel de logodnă pe care el îl va pune atunci cînd vor reuşi să se vadă.
E absolventă a facultăţilor de Matematică şi ASE (Marketing) şi lucrează ca programator la Alro Slatina. O despart de EL un ocean şi un continent, dar o unesc un destin asemănător şi un foc.
Nu e "focul dragostei", deşi există şi acesta în inimile lor, ci un foc care i-a distrus lui casa. Se întîmpla în 19 septembrie 2003. La vremea respectivă jurnalele de ştiri din lumea întreagă vorbeau de Uraganul Isabel care a lovit coasta de est a Statelor Unite.
Pe o stradă din Richmond, pe nume Price Edward a izbucnit un foc uriaş; prezentat şi el la ştiri. Era strada LUI, iar focul a ajuns şi la apartamentul său. I-a distrus casa şi l-a adus aproape de faliment. A stat trei zile închis într-o cameră, în fum şi teroare pînă cînd a fost salvat de echipele de pompieri. Iar ea l-a căutat tot timpul telefonînd din Slatina la spitale, pompieri, echipe de intervenţie specială.
Imaginaţi-vă o tînără care stă la Slatina şi care caută numere de telefon ale instituţiilor medicale din Richmond, Statele Unite. Care sună la Poliţia din Richmond şi întreabă dacă cei de acolo ştiu de Larry Evenson. "Pentru ce e arestat?, întreabă poliţistul. Şi femeia răspunde "Nu mai ştiu nimic despre el de trei zile, locuieşte pe strada Prince Edward acolo unde a avut loc incendiul".
"Căutaţi-l la spital", răspunde poliţistul şi îi închide telefonul. Iar ea se află la mii de km distanţă şi n-are cum altcumva să-l găsească. Insistă, convinge pompierii să-l mai caute şi astfel îi salvează viaţa. De la mii de km distanţă.
S-au cunoscut pe net, discutînd pe un forum care are legătură cu preocupările lor comune. S-au împrietenit, şi-au dat seama că au multe lucruri în comun şi el, după ceva vreme, a cerut-o de soţie. Ea a vrut să plece în America, dar n-a obţinut viza.
Acum vrea el să se mute în România dar...
Amîndoi trăiesc în scaune cu rotile. N-am vrut să vă spun acest lucru de la începutul poveştii pentru că nu este ceea ce-i defineşte. Amîndoi vor (şi reuşesc) să trăiască normal şi nu fac caz de problemele lor locomotorii şi distrofiile musculare.
Larry vrea să se stabilească în România, dar viitoarea lui soţie ştie că el nu poate trăi aici pentru că în Slatina nu există nici un mijloc de transport adaptat pentru cei care se deplasează în scaune cu rotile. Nu există intrări in magazine pentru accesul cărucioarelor şi nici măcar trotuarul nu are bordura înclinată ca să fie accesibilă şi roţilor. Aici ar avea de înfruntat nu doar problemele de deplasare ci şi multe altele legate de viaţa de zi cu zi.
Cînd Maria, căci aşa se numeşte eroina mea de astăzi, vrea să-şi cumpere ceva dintr-un magazin, e nevoită să-şi aleagă de afară, prin geam, ceea ce-şi doreşte. Apoi fata care o ajută să se deplaseze o lăsă în faţa magazinului în cărucior, intră şi îi roagă pe vînzători să-i permită să ia pînă afară respectivul obiect. Maria îl probează în stradă, iar fata care o îngrijeşte intră din nou în magazin şi-l cumpără.
Maria nu vrea să-i facă viaţa şi mai grea lui Larry şi ştie că apartamentul ei nu poate fi modificat pentru a fi funcţional pentru două cărucioare. Aşa că încearcă să ajungă ea în America, unde Larry - aşteptînd-o - i-a cumpărat deja un scaun electric care să-i uşureze viaţa.
Cum n-au obţinut viza şi nu ştiu ce soluţie să găsească şi-au făcut un site pe net în care spun povestea lor emoţionantă. S-au gîndit că poate în lumea aceasta mare, pe jumătate virtuală pe jumătate reală, cineva ar putea găsi o soluţie pentru ei.
În cîteva luni au avut doar 80 de vizitatori, pentru că n-au resursele de a-şi face publicitate. Dintre vizitatori nimeni nu a avut curajul / inspiraţia / timpul necesar să le scrie cîteva cuvinte de încurajare în pagina specială pe care au deschis-o.
Prin urmare, acum cînd suntem între Valentine's Day şi Dragobete, vă rog să mergeţi pentru două clipe pe site-ul Mariei şi al lui Larry şi să-i încurajaţi. Apoi vă rog să trimiteţi linkul la povestea aceasta tuturor prietenilor voştri. S-ar putea să existe cineva care să o poată ajuta pe Maria să obţină viza pentru America. Vă costă doar cîteva secunde şi un click pe mouse-ul computerului.
Gîndiţi-vă că aveţi în faţă o femeie care a reuşit să se lupte cu soarta şi, în ciuda faptului că nimeni nu i-a dat nici o şansă, a făcut două facultăţi. Trăieşte pe picioarele ei deşi se deplasează folosindu-se de un cărucior. S-a lovit de multe ori de birocraţia românească, cînd era în facultate sau cînd mergea la interviurile de angajare. Mulţi s-au speriat că au în faţă o femeie infirmă, dar ea s-a luptat cu toţi pentru a avea o viaţă normală.
Dacă aţi fi în locul ei, aţi putea suporta gîndul că iubirea voastră ? acea iubire pe care ai aşteptat-o o viaţă ? e neîmplinită pentru că o informaţie nu a ajuns la cineva care v-ar putea ajuta ?!