Occupy the Left. Checking / Changing Democracy

Textul care urmează e o reacţie, şi aşa trebuie folosit: ca denunţarea unui rău banalizat, aparent minor, prin izolarea unui simptom pasager, dar revelator. Personajele citate contează, deci, doar în măsura în care susţin şi întreţin acest rău de fond, reflex, ca pe o stare normală, de sănătate a vieţii publice, în care totul, deci nimic, nu mai scandalizează, în profunzime, pe nimeni. Într-o versiune anterioară, acest text a putut fi citit, pentru foarte scurt timp, pe CriticAtac. Îl republic uşor modificat deoarece cred că merită o atenţie mai susţinută, cu atît mai mult la intrarea într-un an îndesat, antasat, înghesuit (ca în vagoane de vite) electoral: alegeri deportate, democraţie expediată. Şi cu atît mai mult cu cît, de multă vreme deja, această rubrică de pe LiterNet este arhiva şi laboratorul mea public, din care îmi extrag cărţile şi proiectele.

Personajul prezentei depeşe este Victor Ponta, preşedintele PSD, partid care se pretinde de stînga, şi co-preşedinte al USL, alianţă care se pretinde de opoziţie. Altfel spus, speranţa la alternanţă a României democratice, campionul (de juniori deocamdată) la democratizarea vieţii politice româneşti.

La sfîrşitul anului 2011, imediat după ieşirea de la nişte discuţii cu preşedintele Traian Băsescu pe marginea angajării şi a alinierii financiar-disciplinare a României întru salvarea UE în starea în care e, încă tînărul politician a ţinut să relateze "la cald", în direct la o televiziune de ştiri, cît de şmecher a reuşit să fie pe lîngă / în faţa lui Traian Băsescu, lăudîndu-se, altfel spus, public cu minabila performanţă a unei rivalităţi mimetice comportamental-antidemocratice care nu poate să nu dea de gîndit, care trebuie denunţată, fiind structurantă nu doar pentru clasa politică de la noi.

Mai precis, Victor Ponta a ţinut să spună publicului, cu gura mare şi plină, cum a reuşit să-l pună pe gînduri pe Traian Băsescu atrăgîndu-i atenţia că, dacă ar fi să se organizeze un referendum, adică o consultare populară privind noua auto-colonizare a României, s-ar putea să nu vină lumea şi atunci, dezastru, ce facem: "ieşim din Europa?"

Preşedintele unui partid aşa-zis de stînga se fereşte, deci, de popor, de consultarea poporului. Şi ţine să se evidenţieze în faţa Maestrului prin dibăcia politică de a decide în numele poporului, dar fără popor.

Mai are ceva comun o astfel de "stratagemă" cu ideea de stînga? Mai putem să ne facem vreo iluzie în ceea ce priveşte complicitatea structurală şi înrudirea de habitus anti-democratic care omogenizează clasa politică (nu numai de la noi) mult mai puternic (căci orientată doar spre putere) decît mai izbutesc principiile declarate s-o diferenţieze şi s-o conflictualizeze, s-o dinamizeze politic?

Evident că nu.

Şi atunci cred că, mai înainte, şi pentru a putea ocupa spaţiul public şi a retroceda avuţia publică, ar trebui să verificăm, să schimbăm şi chiar să ocupăm falsa stîngă, parlamentară dar nu numai, care se preface a lupta pentru binele poporului.

Cred că este de datoria platformei CriticAtac ca, înaintea unui an electoral deja "scos din joint", să cheme în primul rînd stînga românească, în frunte cu Victor Ponta, la verificări publice amănunţite.

Adversarii şi duşmanii ni-i ştim. Să ne cercetăm însă şi aparenţii "aliaţi" şi "prieteni" (cel puţin obiectivi).