Cei care au avut curajul de a înfrunta gerul de afară şi a renunţa la alt tip de distracţii propuse de comerciala "Zi a îndrăgostiţilor", au avut ocazia să participe şi în luna februarie la primul concert educativ al formaţiilor muzicale ale Radiodifuziunii rezervat unei noi teme - Conexiuni pop, rock, blues, jazz - I, un al doilea eveniment similar fiind programat pe 3 aprilie. Animatorul şi prezentatorul acestei ore de muzică a fost inepuizabilul Horia Moculescu, vorbitor dăruit care a reuşit să capteze atenţia publicului foarte tânăr prezent în sală. Deşi noţiunile prezentate nu au fost dintre cele mai uşor de înţeles, Horia Moculescu a reuşit să facă foarte dinamic tot ceea ce s-a întâmplat pe scenă. Începând cu prezentarea instrumentelor unui big band de jazz, prezentatorul i-a familiarizat pe copii cu elementele muzicii de jazz-blues, fără îndoială un gen pe care copiii anului 2004 nu-l ascultă prea des.
Mobilitatea instrumentiştilor Big Band-ului radio, capacitatea lor improvizatorică, plăcerea de a exemplifica în tot felul de stiluri au crescut atractivitatea concertului, mai ales atunci când unii muzicieni, precum saxofonistul Cristian Soleanu, s-au gândit că o temă cum este cea a cunoscutei serii de desene animate Pantera roz va stârni cu siguranţă entuziasmul publicului.
Pentru cei care nu ştiau sau poate uitaseră că există în Bucureşti o astfel de formaţie profesionistă, poate este util să amintim că ansamblul a fost înfiinţat în 1949, timp de patru decenii fiind condus de dirijorul şi compozitorul Sile Dinicu, urmat la pupitru de Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi, mai recent, Ionel Tudor. Trecând de-a lungul acestei perioade prin faze (şi denumiri) diverse, Big Band-ul radio are la activ numeroase concerte, dar mai ales înregistrări de referinţă, majoritatea realizate în ceea ce s-ar putea numi "epoca Sile Dinicu". Printre muzicienii care au trecut prin această formaţie, amintim numele lui Dan Mândrilă, Bebe Prisada, M. Ampoiţan, Peter Wertheimer, Alin Constanţiu, Cristian Soleanu (saxofon), Nelu Marinescu, Petre Căplescu, Emil Bâzgă (trompetă), Corneliu Meraru, Nicu Farcaş (trombon), Sile Dinicu, George Natsis, Ionel Tudor, Mircea Tiberian (pian), Sandu Avramovici, Florin Ochescu (chitară), Dan Dimitriu, Eugen Tegu (bas), Doru Danciu, Ion Cristinoiu, Marian Toroimac (percuţie), unii dintre ei fiind şi în acest moment membri ai formaţiei. Ipostaza în care s-au prezentat muzicienii Big Band-ului radio cu Ionel Tudor la pupitru, în faţa copiilor a fost neobişnuită pentru ei şi această premieră reuşită ne face să sperăm într-o continuare pe măsură.
Fac parte dintre cei care refuză să creadă că actuala generaţie de adolescenţi este înrobită genurilor marginale, simplismului şi vulgarităţii în muzică. Dar nevoia unei educaţii se simte şi în acest sens şi este chiar acută. Horia Moculescu a reuşit să demonstreze în faţa unei săli de concerte că educaţia muzicală în direcţia pop, rock, blues sau jazz poate fi făcută cu fluenţă şi căldură, cu o doză de interactivitate firească şi nicidecum forţată, explicând unui copil la ce trebuie să se gândească atunci când spune că îi place un anumit tip de muzică. Nu aş vrea să fiu prea entuziastă, dar cred că o serie de televiziune pentru popularizarea şi înţelegerea muzicii de divertisment în maniera celei realizate odată de Leonard Bernstein pentru muzica simfonică ar trebui să-l aibă ca animator pe Horia Moculescu.
Formula primului concert din serie a fost reuşită, iar apariţia Monicăi Anghel în final - pentru a adăuga şi vocea umană unei povestiri cu multe instrumente - a fost bine aleasă. Totuşi, cred că ar fi potrivit ca implicarea, grija şi atenţia de care au dat dovadă unii dintre membrii orchestrei - şi nu ştiu dacă era vorba tocmai despre cei care au copii - atunci când şi-au pregătit solo-urile să se extindă la nivelul întregului ansamblu. Un alt element ce trebuie păstrat cu orice preţ este, precum spuneam, Horia Moculescu. Competenţa evidentă, faptul că poate cu uşurinţă să cânte şi să improvizeze (bine!) la pian şi vocal, discursul verbal captivant sunt argumente pentru păstrarea lui ca moderator al unor astfel de concerte. Poate mobilizarea elevilor ar trebui să fie mai hotărâtă şi implicarea profesorilor cel puţin la fel de mare ca în cazul concertelor educative cu muzică simfonică. Vorbeam mai de mult cu directorul formaţiilor radio, Nicolae Costin, despre aceste concerte educative pentru elevi, organizate împreună cu Inspectoratul municipal. "O dată pe lună, când avem aceste producţii, avem plăcerea de a vedea Sala Radio arhiplină; este o bucurie pentru noi, pentru că în acest mod - şi aceasta a fost ideea preşedintelui radioului, Dragoş Şeuleanu - putem contribui la formarea viitorului public al concertelor radio." Iar această deschidere şi către alte genuri de muzică de calitate (moderatorul nu a pierdut ocazia de a-l parafraza pe George Enescu, care afirma că muzica este doar de două feluri: bună şi proastă) este de bun augur şi poate începe să compenseze fenomenul invers (susţinut de televiziunile şi radiourile mai mult sau mai puţin comerciale) de intoxicare cu banalităţi în numele audienţei...
Magia concertelor educative
de Virgil Oprina
Fără exagerare, este vorba despre o atmosferă cu totul specială atunci când o sală plină de de copii ascultă fascinată explicaţiile dirijorului, exemplificările instrumentiştilor sau ale întregii orchestre. Iar reacţiile spontane şi fără echivoc ale copiilor, aplauzele lor necondiţionate, bucuria nedisimulată a receptării şi înţelegerii actului artistic ar trebui să constituie pentru orice artist forma cea mai dorită de răsplată a talentului şi a muncii depuse de-a lungul a nenumărate ore de studiu. În faţa copiilor, a bucuriei lor, toţi cei aflaţi pe scenă sunt cei mai mari solişti, ale căror performanţe (dacă sunt expresii ale afectului) sunt plasate în mod automat în atât de jinduita zonă a perfecţiunii.
Aşa stau întotdeauna lucrurile atunci cînd vorbim despre acest binom magic: copii - sală de concert. De aici şi bucuria de a semnala reluarea acestui atât de necesar gen de manifestări, atât la Ateneu cât şi în Studioul de concerte "Mihail Jora" al Radiodifuziunii Române, unde această stagiune găzduieşte nouă serie de concerte, dedicată pe lângă muzica clasică şi genurilor pop, blues, jazz sau rock.
Pe lângă potenţialul genurilor mai sus amintite de a atrage cu adevărat copiii către muzica de calitate nu doar pe durata concertului-şcoală, nu trebuie să ignorăm realitatea că, dat fiind nivelul general de cultură din ce în ce mai scăzut în primul rând al părinţilor, la ora actuală saltul de la "muzica înconjurătoare" la cea clasică poate fi făcut mult mai uşor prin intermediul genurilor pop, rock sau jazz, explicate şi exemplificate cu competenţă. În consecinţă, aceste concerte ar trebui să constituie pentru toţi cei implicaţi adevărate vârfuri ale stagiunii în ceea ce priveşte satisfacţia şi responsabilitatea artistică şi nicidecum expresii ale unui chin matinal de weekend.
Fără a intra de această dată în prea multe amănunte pe care, altminteri, sensibilitatea nealterată a copiilor le sesizează fără discernământ, să aplaudăm şi noi necondiţionat în primul rând prestaţia maestrului Horia Moculescu, un ghid plin de har în lumea sonorităţilor big-band-ului de jazz, ale cărui calităţi de animator ar putea să ducă foarte departe succesul întregului ciclu de concerte, poate chiar în ce priveşte muzica simfonică, pentru că la aceste concerte nu complexitatea explicaţiilor, ci puterea de fixare şi convingere prin noţiuni pe cât de simple pe atât de importante ar trebui să primeze. Aşa cum a dovedit-o şi concertul oferit de big band-ul Radio dirijat de Ionel Tudor ce a avut-o ca invitată specială pe Monica Anghel, "modelul Bernstein" nu este nici pe de parte unicul posibil, rolul de ghid al celor mici putând fi preluat nu doar de dirijor, ci şi de altă/e persoană/e. Important este ca atenţia micilor viitori melomani să fie cucerită de farmecul explicaţiilor oferite, ştiut fiind faptul că în multe cazuri muzica predată în şcoli reprezintă o "materie sperietoare".
Concertul din februarie dedicat jazz-ului s-a încheiat cu exemplificarea importanţei orchestraţiei şi a armoniei asupra melodiei "Lalele, lalele", un şlagăr cu care maestrul Temistocle Popa a cucerit inimile românilor în anii '60. După concert, la ieşirea din sală, o parte dintre copiii veniţi fredonau: "Manele, manele". Doar că de această dată, graţie unui singur concert educativ, pe o melodie adevărată.