Era demult uscat şi mă enerva îngrozitor. Mărul pădureţ din curte, de sub balconul meu, adică. Aşa că într-o bună zi de vară am decis să-l tai şi din crengile lui uscate să fac grătare în neştire. Zis şi făcut. M-am dus drept la magazin şi am cumpărat Ferăstrăul (e corect conform DEX, dar se poate spune şi cu ie), fără să mă uit măcar la restul ofertei. Am venit acasă, am tăiat mărul, apoi am făcut mici şi grătare o după-amiază întreagă. Ferăstrăul mergea într-adevăr ca uns, iar acum zimţii îi sticleau de poftă, lângă grill.
"Nu, nu, nu", i-am zis cu blândeţe Ferăstrăului îndemânatic pe nume Skill. "Chestiile astea grobiene şi pline de colesterol nu sunt de nasul tău. Sunt pentru români. Din banii care mi-au rămas, pe tine o să te scot la o cină romantică, exact aşa cum scrie în reclamă". Ferăstrăul tăcea în colţul lui, înghiţindu-şi cu demnitate nerăbdarea pe undeva printre firele de la bobina electromotorului.
Într-o seară, m-am îmbrăcat frumos şi m-am decis să-l scot la cină. Am pornit, bălăngănindu-l în mâna dreaptă, către o terasă de fiţe din mall. Chelneriţa s-a uitat mirată la mine, întrebându-se mai mult ca sigur oare ce căuta drujbiţa aia pe masă, în dreptul scaunului. S-a uitat şi mai ciudat când am comandat şampanie, două porţii de mâncare şi un trandafir roşu. Toţi cei 2000 de waţi din faţa mea salivau de poftă.
Apoi, ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat. Ferăstrăul s-a pornit dintr-o dată, vibrând furios. A făcut trandafirul ferfeniţă odată cu mâncarea, farfuria şi masa. Chelneriţa a ţipat sărind peste balustradă, iar terasa s-a golit instantaneu de toţi cocalarii. Degeaba i-am vorbit frumos şi i-am reamintit că fusese vorba de o cină romantică, conform reclamei. În cele din urmă, l-am oprit din buton şi, cu inima frântă, l-am predat oamenilor spăimoşi de la compania de securitate Scutul negru. Apoi am băut singur restul şampaniei, printre suspine, întrebându-mă cine m-a pus. Adio Skill.
Morala: Nu cumpăraţi ferăstraie electrice care trebuie scoase la cine romantice!