Corespondenţă

Citiţi prefaţa acestei cărţi.

Un volum care pătrunde în intimitatea lui James Joyce, "cel mai închis dintre oameni" (după cum spune Henri Michaux), derulând o confesiune când candidă şi plină de afecţiune, când reticentă şi sinuoasă sau rece şi ceremonioasă.
Scrisori emoţionante despre cum s-a chinuit Joyce să-şi scrie cărţile pentru "acel cititor ideal suferind de o insomnie ideală".
"Aşa că mă întreb: cine dracu' mai e şi Joyce ăsta care-mi cere atât de multe ore de veghe din cele câteva mii pe care le mai am de trăit, ca să-i apreciez cum se cuvine glumele şi închipuirile şi expresiile fulgurante?"
"Am început Ulise în 1914 şi cred că îl voi termina în 1921. Această locuinţă este, cred, a douăsprezecea în care l-am scris - şi cea mai friguroasă. Toate notele umplu o mică valiză..."
"Am făcut un calcul şi probabil că am cheltuit aproape 20.000 de ore cu Ulise."
"Ieri am scris două pagini - primele de la Da-ul final al lui Ulise."
"Fratele meu spune că, după ce am creat cea mai lungă zi a literaturii, acum trezesc la viaţă cea mai întunecată noapte."
De la WILLIAM ARCHER
23 aprilie 1900

Cred că v-ar interesa să ştiţi că Henrik Ibsen îmi spune într-o scrisoare primită acum o zi sau două: "Am citit, sau mai degrabă am descifrat o cronică foarte binevoitoare ("velvillig") a d-lui James Joyce, publicată în «The Fortnightly Review», şi pentru care aş dori foarte mult să-i mulţumesc autorului, dacă aş cunoaşte limba îndeajuns de bine". Către WILLIAM ARCHER
28 aprilie 1900

Aş vrea să vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care mi-aţi scris. Sunt un tânăr irlandez de optsprezece ani şi cuvintele lui Ibsen le voi păstra în suflet toată viaţa mea.
Către HENRIK IBSEN
Martie 1901
Vă scriu pentru a vă saluta cu prilejul împlinirii vârstei de şaptezeci şi trei de ani şi pentru a-mi uni glasul cu al acelora care, de pretutindeni, vă doresc binele. Vă amintiţi poate că la puţin timp după publicarea ultimei dvs. piese, Când ne vom trezi din morţi, a apărut într-una din revistele engleze, «The Fortnightly Review», un comentariu asupra piesei, semnat de mine. Ştiu că l-aţi văzut deoarece, la puţin timp după aceea, d-l William Archer mi-a scris şi mi-a spus că i-aţi scris înainte cu câteva zile: "Am citit, sau mai degrabă am descifrat o cronică foarte binevoitoare a d-lui James Joyce publicată în «The Fortnightly Review» şi pentru care aş dori foarte mult să-i mulţumesc autorului, dacă aş cunoaşte limba îndeajuns de bine". Cunoaşterea de către mine a limbii dvs. nu este, după cum vedeţi, prea mare, dar sunt convins că veţi putea înţelege ceea ce spun. Abia găsesc cuvinte pentru a vă arăta cât de mişcat am fost de mesajul dvs. Sunt tânăr, un om foarte tânăr, şi poate faptul că vă spun asemenea lucruri o să vă facă să zâmbiţi. Dar sunt sigur că întorcându-vă în timp înspre vremea când eraţi student la universitate, aşa cum sunt eu, şi vă gândiţi ce-ar fi însemnat pentru dvs. să primiţi un cuvânt din partea cuiva care ar fi avut un asemenea loc în stima mea aşa cum îl aveţi dvs., veţi înţelege simţămintele mele. Un singur lucru regret, şi anume că v-au căzut ochii pe un articol nematur şi grăbit în loc de ceva mai bun şi mai demn de lauda dvs. Poate că în articol nu a fost nici o prostie intenţionată, dar n-aş putea spune altceva.

S-ar putea să vă supere faptul că operele dvs. sunt la discreţia unor băieţandri dar, sunt sigur că preferaţi înfierbântarea lipsei de nerv şi paradoxurilor "cultivate".

Ce-aş putea să vă mai spun? V-am rostit sfidător numele în colegiu unde era fie necunoscut, fie vag şi abia ştiut. Am reclamat pentru dvs. locul care vi se cuvine în istoria dramaturgiei. Am scos în evidenţă, aşa cum am crezut, calitatea dvs. cea mai de seamă - impersonalitatea mândrei dvs. puteri. Şi calităţile dvs. mai mărunte: satira, tehnica, armonia orchestrală - şi pe acestea le-am proclamat. Nu mă consideraţi doar un admirator zelos - ceea ce nu sunt, deoarece când am luat cuvântul în cercurile de dezbateri şi în alte locuri, am câştigat atenţia nu prin vorbe goale. Dar cele mai dragi lucruri le păstrăm întotdeauna pentru noi. Nu le-am spus ce mă leagă cel mai mult de dvs. Nu le-am spus că am fost mândru de ce am putut desprinde din viaţa dvs., că bătăliile date de dvs. m-au inspirat, nu bătăliile materiale şi vizibile, ci acelea care au fost date şi câştigate îndărătul frunţii dvs., că hotărârea dvs. fermă de a smulge secretul vieţii mi-a dat curaj şi că indiferenţa dvs. totală faţă de canoanele publice ale artei, faţă de prieteni şi de lozinci a pus în lumină eroismul dvs. lăuntric. Şi despre aceasta vă scriu acum. Opera dvs. pe pământ se apropie de sfârşit şi dvs. vă apropiaţi de marea linişte. Pentru dvs. lumea se întunecă. Mulţi scriu despre aceste lucruri fără să ştie ceva. Dvs. aţi deschis doar calea - deşi aţi mers pe acest drum cât de departe v-a fost cu putinţă - până la capătul lui John Gabriel Borkman şi al adevărului său spiritual - dar ultima dvs. piesă cred că e deosebită. Sunt sigur că o mai înaltă şi mai sfântă iluminare aşteaptă... mai departe. Ca unul din tânăra generaţie în numele căreia aţi vorbit, vă salut - nu cu umilitate, fiindcă sunt un necunoscut şi dvs. în strălucirea gloriei, nu cu tristeţe, fiindcă sunteţi un om bătrân iar eu sunt tânăr, nu cu suficienţă sau cu sentimentalism, ci cu bucurie, cu speranţă şi dragoste, vă adresez urările mele.

De la George Russel către W. B. Yeats
Luni, 11 august? 1902

Am fost atât de ocupat pe aici, încât nici nu ştiu ce altceva mai fac fraţii Fay în afară de repetiţii foarte susţinute. Sper să-l văd pe W. Fay într-o zi, două, şi să-i vorbesc despre chestiunile la care te referi în scrisoarea ta şi cu care sunt de acord...

Aş dori foarte mult să cunoşti un tânăr pe numele de Joyce despre care i-am scris lui Lady Gregory mai mult în glumă. E un băiat extrem de inteligent care e mai degrabă unul de-al tău decât de-al meu şi mult mai mult al lui însuşi. Are însă înzestrarea intelectuală, cultura şi educaţia care le lipsesc tuturor celorlalţi prieteni inteligenţi de-ai noştri. Şi cred că scrie uluitor de bine în proză, deşi bănuiesc că scrie şi versuri şi s-a apucat să scrie o comedie care-l va ocupa după părerea lui cinci ani, sau cam aşa ceva, deoarece scrie încet. Moore, care a văzut un articol al băiatului ăsta, spune că e ridicol de inteligent. În orice caz, cred că acest tânăr de 21 de ani, sigur şi plin de încredere în el, ţi se va părea interesant. Cred că e cu certitudine mai promiţător decât Magee.

De la W. B. Yeats (Fragment dintr-o scrisoare dictată)
octombrie? 1902

... dar nu pot spune mai mult decât atât. Adu-ţi aminte ce spunea Dr. Johnson despre cineva: "să aşteptăm până vom vedea dacă e o fântână sau o cisternă". Lucrarea pe care ai realizat-o este deosebit de remarcabilă pentru un om de vârsta d-tale care a trăit departe de centrele intelectuale vitale. Tehnica versurilor d-tale este mult mai bună decât tehnica oricărui tânăr din Dublin pe care să-l fi cunoscut la vremea mea. Versurile ar putea fi considerate opera unui tânăr care a trăit într-un mediu literar de la Oxford. Totuşi, au fost oameni care au pornit cu promisiuni tot atât de bune ca ale d-tale şi au eşuat şi oameni care au pornit cu mai puţin şi au reuşit. Calităţile care-l fac pe un om să reuşească nu se arată în munca lui, adeseori, vreme îndelungată. Ele sunt mult mai puţin trăsături ale talentului cât trăsături de caracter - credinţă (probabil că asta ai de-ajuns), răbdare, adaptabilitate (fără aceasta nu înveţi nimic) şi darul de a creşte ca rezultat al experienţei - şi aceasta e probabil cea mai rară.

Voi face orice pentru d-ta, dar mi-e teamă că nu va fi prea mult. Lucrul cel mai important în care-ţi pot fi de folos, deşi probabil nu vei crede asta, va fi să te prezint altor câtorva scriitori care sunt la început ca şi d-ta; întotdeauna înveţi meserie de la colegii tăi scriitori, mai cu seamă de la cei care sunt îndeajuns de apropiaţi ca vârstă ca să-ţi înţeleagă greutăţile. Către Lady Gregory
Noiembrie 1902

Am întrerupt aici studiile mele medicale şi vă deranjez cu o problemă. Am diploma de absolvent al lui Royal University şi plănuisem să studiez medicina aici. Dar autorităţile colegiului sunt hotărâte să nu mă lase s-o fac, voind, îndrăznesc a spune, să mă împiedice de a câştiga o situaţie mai bună care să-mi permită să vorbesc aşa cum doresc. Ca să fiu foarte sincer, nu am mijloace să-mi plătesc taxele la medicină şi ei refuză să-mi acorde ore de studiu sau de pregătire pentru examene - pretinzând că nu e cazul -, deşi au făcut şi fac asta pentru studenţii care sunt înglodaţi în examene pe care eu le-am trecut. Vreau să-mi fac studiile la medicină deoarece în acest fel voi putea să-mi văd de lucru în linişte. Vreau să mă împlinesc - mic sau mare cum oi fi - fiindcă ştiu că nu există nici o erezie sau filozofie care să fie atât de detestabilă pentru credinţa bisericii din care fac parte ca fiinţa umană, aşadar mă voi duce la Paris. Intenţionez să studiez medicina la Universitatea din Paris şi mă voi întreţine acolo dând lecţii de limba engleză. Plec singur şi fără prieteni - cunosc pe cineva care locuia undeva lângă Montmartre, dar nu l-am întâlnit niciodată - într-o altă ţară şi vă scriu ca să ştiu dacă mă puteţi ajuta în vreun fel. Nu ştiu ce mi se va întâmpla la Paris, dar situaţia mea nu cred că poate fi mai rea decât e aici. Plec din Dublin, luni, 1 decembrie, cu vaporul de noapte, şi de la Victoria Station cu trenul, în aceeaşi noapte, la Newhaven. Totuşi, nu sunt descurajat, deoarece sunt convins că dacă n-o să izbutesc să-mi fac un drum, un asemenea eşec înseamnă foarte puţin. Voi încerca să înfrunt puterile acestei lumi. Toate lucrurile sunt trecătoare în afară de credinţa din sufletul meu care schimbă toate lucrurile şi dăruie lumină trecerii lor. Şi deşi s-ar părea că am fost izgonit de aici, din ţara mea, ca un necredincios, nu am întâlnit până acum vreun om care să dovedească o credinţă asemănătoare cu a mea.
Către familia din Dublin
6 decembrie 1902

D-l Yeats a fost la Londra ca să-l întâlnească pe redactorul şef al lui "The Speaker" care era bolnav, şi aştept dintr-un moment într-altul o scrisoare din partea lui. D-l Yeats se va duce şi la redactorul şef al revistei "Academy". El a scris d-rei Gonne o scrisoare pe care o trimit alăturat şi m-a prezentat lui Arthur Symons şi vrea să scriu o recenzie a unei cărţi a lui Symons pentru "The Speaker", o traducere din Francesca da Rimini. Am luat micul dejun, prânzul şi cina cu d-l Yeats care a plătit toate drumurile cu birja şi cu autobuzul. Am trimis recenziile mele ziarului "Express" acum o zi sau două, aşa că să le căutaţi în ziar la începutul săptămânii. Am căpătat o seamă de informaţii mai precise cu privire la studiile medicale. În primul rând trebuie să ai bacalaureatul francez, dar cei care şi-au făcut studiile în străinătate pot fi scutiţi de către Ministrul Învăţământului Public. Am scris ministrului şi azi-dimineaţă m-am dus la minister şi mi s-a spus că scutirea îmi va fi acordată, probabil, în câteva zile. După care m-am dus la Secretarul Facultăţii de Ştiinţe de la Sorbona, care mi-a dat un permis provizoriu de admitere la cursurile pentru obţinerea certificatului de studii în fizică, biologie şi chimie (un an întreg). Nu se plătesc taxe pentru audierea cursurilor, care încep la ora 9 dimineaţa şi durează o oră-două; lucrările practice încep după-amiază la 1,30 şi ţin două-trei ore. Examenele nu se dau în scris: toate examenele sunt orale şi durează cam un sfert de ceas. În iulie viitor urmează să dau examenul de obţinere a certificatului. Am venit oarecum mai târziu, întrucât ultimul termen pentru trimiterea cererilor către Ministru era 1 decembrie, dar fiind străin voi fi scuzat. Voi avea aşadar vreo două săptămâni de studiu până la Crăciun. Mi-am cumpărat un ceas deşteptător (4 franci) ca să mă trezească dimineaţa la vreme, deoarece facultatea e la o oarecare depărtare. Mi-am făcut o baie caldă (7 1/2). Pot lua micul dejun pentru 3 penny, dejunul (supă, carne, desert, cafea) pentru 8 sau 9 penny şi cina (supă, peşte, carne cu legume, desert, cafea) pentru 1 şiling. Dar trebuie să beau cafea mereu, toată ziua. Cafeaua se bea aici în timpul zilei fără lapte, dar cu zahăr. E pe placul meu, fiindcă vremea e foarte aspră, temperatura coborând uneori până la 7-9 grade sub zero. Vântul e tăios, dar nu e nici ceaţă şi nici nu plouă. Spuneţi-i lui Stannie să se ducă la Eason's din Abbey Str. cărora le-am comandat o cantitate de hârtie şi să le spună să mi-o expedieze. O vor face dacă li se plăteşte expediţia. Am uitat s-o fac în graba plecării. N-am avut nici vreme să obţin scrisori de recomandare - doar câteva -, dar o să încerc să le capăt în timpul săptămânii. Trebuie să-mi iau neapărat un şorţ şi mâneci şi o trusă de disecţie dacă voi începe studiile luni şi banii nu-mi vor ajunge la Paris prin Lloyd decât joi. Totuşi cred că o să o scot la capăt. Săptămâna viitoare vreau să-mi caut o cameră cu vreo 7-8 lire pe an - 35 şilingi pe trei luni - şi să o închiriez de la 1 ianuarie, luna mea aici la hotel sfârşindu-se la 3 ianuarie, iar cursurile cred că se vor relua pe 4 ianuarie. Am văzut aici într-un magazin o splendidă mobilă normandă - dulapuri grele din lemn, cu uşi în panel - 5 lire unul, cam de vreo două ori mai mare ca garderobul nostru, şi deşi nu le pot cumpăra încă pentru camera mea, când mă voi stabili definitiv la Paris pentru studiile mele medicale, cu siguranţă că o să le iau. Nu daţi nici o informaţie despre mine nimănui, în afară de: "O, foarte frumos, vă mulţumesc". Spuneţi-i lui Stannie să-mi trimită numărul pe decembrie al lui "St. Stephen's" şi să scrie la Unicorn Press şi să aibă grijă de cărţile din camera mea.
Către d-na John Stanislaus Joyce
20 martie 1903

N-am nici o ştire de la ziarul căruia îi spui "Men and Women", dar o să le scriu la începutul lunii viitoare - poate săptămâna viitoare. Voi continua cu M. Douce şi M. Auvergniat, dar nu văd nici o posibilitate de a mai căpăta vreo meditaţie. Am cheltuit din banii de meditaţie şi M. Douce mi-a plătit până la 27 martie, iar M. Auvergniat până la 16 martie. Aşa că, atunci când va fi scadenţa plăţii pentru hotel, n-o să o pot respecta aşa cum am crezut. Totuşi, noaptea trecută mi-am făcut socotelile celei de a doua luni şi mi-am redus cheltuielile de la 161 de franci la 106 franci (inclusiv nota de hotel) - o reducere de 56 franci -, cam 2 lire şi 3 şilingi. Chiar şi în acest fel, datoria mea de aici va fi de 19 franci, la sfârşitul lunii trecute era de 18 franci. Din asta am plătit 7 franci, aşa cum ţi-am spus, şi am împrumutat iar tot atât. Reducerea cheltuielilor, totuşi, e însoţită de lipsa rufelor curate -, am folosit o singură batistă vreme de trei săptămâni - dar am o cravată gri, lungă de aproape o milă - care flutură în jurul meu, şi aşa le e greu oamenilor să vadă în ce hal mi-e cămaşa. O gheată a început să mă cam lase, eram sigur că n-o să le facă din piele cizmarul. Am luat la purtare costumul negru "cel bun" întrucât "celălalt" nu mai poate fi purtat. Nasturii de la pantalonii costumului "bun" au căzut unul după celălalt - totuşi i-am prins cu două ace de siguranţă şi voi coase nasturii, acum că am bani ca să-i cumpăr. Cât despre mâncare - nu prea mănânc întotdeauna, ci numai când se poate. Uneori mănânc o dată pe zi şi cumpăr pe stradă cartofi prăjiţi şi pâine. Nu ştiu dacă am slăbit sau nu. Dar pot să te asigur că mi-e o foame îngrozitoare. Azi am mers pe Boulevard Saint Michel râzând singur şi cântând fără de griji, fiindcă am ştiut că voi lua cina - prima mea cină (cu adevărat cină) din ultimele trei zile. Asta arată cât de proşti suntem cu toţii. Am trimis recenzia la cartea lui Lady Gregory acum o săptămână. Nu ştiu dacă Longworth a tipărit-o aşa cum i-am trimis-o - recenzia era foarte severă. Îi voi scrie lui Lady Gregory zilele astea. Celelalte două recenzii le trimit odată cu scrisoarea asta. Nu m-am bărbierit şi nici n-am intenţia s-o fac. Când mă va plăti "Speaker", am să fac o baie... În fiecare duminică încerc să mă duc la ţară. Duminica trecută m-am dus la Clamart în pădure şi am mers până la Sèvres - m-am întors cu vaporaşul. În fiecare zi citesc la Bibliotheque Naţionale şi în fiecare seară la Bibliothèque Sainte Geneviève. Adesea mă duc la vecernie la Notre Dame sau la Saint Germain d'Auxerrois. Nu merg niciodată la teatru - neavând bani. N-am bani nici să-mi cumpăr cărţi. Synge a fost pe aici şi mi-a dat să-i citesc piesa - o piesă ce urmează să fie jucată de Irish Literary Theatre. Am criticat-o. Synge spune că am o minte ca a lui Spinoza! (Spinoza a fost un mare filozof evreu). Sunt cufundat până peste cap în Metafizica lui Aristotel şi-l citesc numai pe el şi pe Ben Jonson (autor de piese şi cântece). Gogarty mi-a scris acum o zi sau două şi mi-a spus că Eglinton i-a zis mai ieri (Stannie o să-ţi spună cine e): "E ceva sublim în felul în care Joyce trăieşte singur". Cartea mea de poeme va fi publicată în primăvara lui 1907. Prima mea comedie cam la vreo cinci ani după aceea. Estetica mea iar la vreo cinci ani după aceea. (Asta trebuie să te intereseze!). Yeats (care e impresionabil) spunea că mă cunoaşte de puţină vreme şi că şi atunci am izbucnit în râs când a pomenit de Balzac, Swinburne etc. Am scos din sărite de multe ori o întreagă cafenea franceză râzând. O bătrână m-a ameninţat cu umbrela o dată în Dublin - pentru că râdeam aşa de tare. Fie ce-o fi, o să mănânc mâine la prânz. O să-mi facă o mare plăcere dacă-mi vei scrie şi-mi vei spune ce crezi despre mine. Voi citi scrisoarea ta cu multă încordare. Către d-na John Stanislaus Joyce
8 martie? 1903
Duminică 2.30 d. a.

Nu pot încasa astăzi mandatul tău. Nu înţeleg deloc ce-mi scrii despre Gaze. Dacă-ţi pierzi doar trei minute cu scrisoarea, ce să-nţelegi din ea. În orice caz, Gaze era închis. Aşa că o să iau masa abia mâine dimineaţă la 11 (luni): ultima mea masă a fost aseară la 7 (sâmbătă). Deci o să postesc din nou 40 de ore. Nu, nu chiar post, fiindcă am mâncat de un penny pâine uscată. Cealaltă masă a fost cu 20 de ore înaintea ultimei. 20+40=60. Două mese în 60 de ore, cred că nu e rău. Întrucât posturile astea m-au cam slăbit, o să mă duc în camera mea şi o să stau acolo până la culcare. Mandatul tău o să mă ţină până marţi dimineaţă, fiindcă mâine voi fi foarte flămând. Douce mi-a şi plătit - altfel cum crezi că aş fi dus-o -, aşa că singurii bani care-i voi avea aici sunt 5 franci de la noul meu elev, Auvergniat.
De la Arthur Symons
4 mai 1904
Poemele mi se par remarcabile. Fără îndoială, trebuie publicate. Nu ştiu dacă pot face ceva, dar voi încerca. Vă voi scrie de îndată ce voi afla ceva.

Către Constantine P. Curran
Ploaia, vineri
De nepreţuit! O mie de mulţumiri feudale. Am terminat capitolul acela groaznic - 102 pagini - şi Russel (A. E.) are volumul acuma. Îţi trimit capitolul într-o săptămână. Scriu o serie de: epiclete - zece - pentru un ziar. Am scris unul.
Seriei o să-i spun Oameni din Dublin pentru a dezvălui spiritul acelei hemiplegii sau paralizii pe care mulţi o consideră a fi un oraş. Aşteaptă-te la o foarte apropiată ediţie de lux a tuturor limericks-urilor mele.
Către Nora Barnacle
15 iunie 1904
Probabil că sunt orb. M-am uitat îndelung la un cap cu părul castaniu-roşcat, dar mi-am spus că nu e al d-tale. M-am întors acasă foarte abătut. Aş dori să ne vedem, dar nu ştiu când ţi-ar conveni. Sper că vei binevoi să accepţi să te întâlneşti cu mine - dacă nu m-ai uitat! Către Nora Barnacle
15 august 1904

A bătut ora unu. Am venit acasă la unsprezece jumătate. De atunci stau ca un nebun într-un fotoliu. N-am putut face nimic. Nu aud altceva decât glasul tău. Stau ca un nebun ascultându-te spunându-mi "dragă". Azi am ofensat doi oameni lăsându-i să vorbească în vânt. Voiam să aud glasul tău, nu al lor.

Când sunt cu tine nu mai sunt neîncrezător, aşa cum îmi este firea. Aş dori acum să simt capul tău pe umărul meu. Cred că o să mă duc la culcare.
De o jumătate de ceas scriu lucrurile astea. Tu ai să-mi scrii? Cum să mă semnez? N-o să semnez deloc, fiindcă nu ştiu cum să mă semnez.
Către Nora Barnacle
29 august 1904

Chiar acum am terminat cu masa de la miezul nopţii de care n-am avut nici o poftă. Pe la jumătatea ei mi-am dat seama că abia atingeam mâncarea. Nu m-am simţit bine, ca şi aseară. Sunt foarte abătut. Iartă-mi condeiul acesta groaznic şi hârtia asta oribilă.

Poate că te-am necăjit în seara asta prin ce ţi-am spus, dar e bine, desigur, să ştii care sunt gândurile mele despre mai toate. Gândurile mele resping ordinea socială actuală şi creştinismul - căminul, virtuţile recunoscute, clasele din viaţă şi doctrinele religioase. Cum ar putea să-mi placă ideea unui cămin? Căminul meu a fost o simplă afacere mic burgheză ruinată de risipitoarele deprinderi pe care le-am moştenit. Maică-mea a fost omorâtă cu încetul, cred, de purtarea mizerabilă a tatălui meu faţă de ea, de ani de necazuri şi de sinceritatea cinică a purtării mele. Când m-am uitat la obrazul ei pe când zăcea în coşciug - un obraz cenuşiu şi vlăguit de cancer -, am înţeles că priveam obrazul unei victime şi am blestemat sistemul care a făcut din ea o victimă. În familia mea eram şaptesprezece persoane. Surorile şi fraţii mei nu înseamnă nimic pentru mine. Doar unul din fraţii mei e în stare să mă înţeleagă. Acum şase ani am părăsit biserica catolică, urând-o din toate puterile. Mi-a fost imposibil să rămân la această credinţă ţinând seama de înclinaţiile firii mele. Când am fost student am dus un război secret împotriva ei şi am refuzat să primesc situaţia pe care mi-a oferit-o. Făcând acest lucru am devenit un cerşetor, dar mi-am păstrat demnitatea. Acum duc un război deschis împotriva ei prin ceea ce scriu, spun şi fac. Nu pot face parte din această orânduire socială decât ca vagabond. De trei ori am început să studiez medicina, apoi dreptul şi apoi muzica.

Acum o săptămână mă pregăteam să plec ca actor ambulant. N-am apucat să-mi realizez această intenţie fiindcă mă trăgeai de braţ. Greutăţile actuale ale vieţii mele sunt de necrezut, dar le dispreţuiesc.

În seara asta când te-ai dus acasă, am hoinărit înspre Grafton Street unde am stat multă vreme sprijinit de un felinar, fumând. Strada palpita de o viaţă asupra căreia s-a revărsat o parte a tinereţii mele. Cât am stat acolo m-am gândit la câteva fraze pe care le-am scris acum câţiva ani când am fost la Paris - frazele sunt acestea: "Trec câte două şi câte trei printre cei de pe bulevard, păşind ca nişte fiinţe ce merg în voie printr-un loc luminat anume pentru ele. Stau în cofetărie, flecărind, ronţăind mărunte cofeturi sau tac, aşezate la mesele de lângă uşa cafenelei, sau coboară din trăsuri într-un foşnet vioi de veşminte mătăsoase ca şi glasul adulterului. Trec într-un nour de miresme. Şi sub parfumuri trupurile lor au o mireasmă umedă, călduţă".

Şi în timp ce îmi repetam toate acestea mi-am dat seama că viaţa mă mai aştepta încă dacă aş fi vrut să fac parte din ea. Poate că nu mi-ar fi dăruit beţia de altădată, dar era totuşi acolo şi acum, fiind mai înţelept şi mai stăpânit, aş fi fost mai ferit. Nu mi-ar fi pus probleme, nu mi-ar fi cerut nimic altceva decât câteva clipe din viaţă, în rest lăsându-mă liber, şi mi-ar fi făgăduit în schimb doar plăcerea. M-am gândit la toate aceste lucruri şi fără nici un regret le-am dat deoparte. Nu-mi erau de nici un folos; nu puteau să-mi dea ceea ce doream.

Cred că ai înţeles greşit unele pasaje dintr-o scrisoare pe care ţi-am trimis-o şi am observat o anumită sfială în purtarea ta ca şi cum amintirea acelei seri te-ar tulbura. Eu, dimpotrivă, o socotesc ca un fel de legământ şi amintirea ei mă umple de o uimitoare bucurie. Poate că nu vei înţelege imediat de ce te cinstesc atât de mult din acest motiv, întrucât nu cunoşti prea multe din gândurile mele. Dar a fost un legământ care mi-a pricinuit un simţământ final de tristeţe şi de degradare - tristeţe deoarece am descoperit la tine o extraordinară şi melancolică afecţiune care a preferat acest legământ ca pe un compromis, şi degradare deoarece am înţeles că în ochii tăi eu eram inferior faţă de o convenţie a societăţii noastre de azi.

Ţi-am vorbit în acea seară pe un ton satiric, dar vorbeam despre lume, nu despre tine. Sunt un duşman al josniciei şi al slugărniciei oamenilor, dar nu al tău. Nu poţi să-ţi dai seama de simplitatea care se ascunde dincolo de toate măştile mele? Toţi purtăm mască. Unii oameni care ştiu că ne vedem ades mă insultă de multe ori din cauza ta. Îi ascult cu calm şi dispreţuindu-i nu le răspund, dar cel mai mărunt cuvânt al lor îmi tulbură inima ca pe o pasăre în furtună.

Nu-mi face plăcere că trebuie să mă duc la culcare acum, amintindu-mi ultima ta privire - o privire obosită, indiferentă -, amintindu-mi de chinul din glasul tău din seara trecută. Nici o fiinţă umană nu a fost vreodată mai aproape de sufletul meu cum eşti tu, după cât se pare, şi totuşi poţi aprecia cuvintele mele cu o dureroasă asprime ("Ştiu ce se vorbeşte acuma", îmi spuneai). Când am fost ceva mai tânăr am avut un prieten, căruia m-am dăruit fără nici o reţinere - într-un fel mai mult decât ţie şi într-un fel mai puţin. Era irlandez, ceea ce vrea să spună că nu s-a purtat cinstit cu mine.

N-am spus nici un sfert din ce voiam să spun, dar e o trudă imensă să scrii cu blestematul acesta de condei. Nu ştiu ce vei crede despre scrisoarea asta. Te rog să-mi scrii, ai să-mi scrii? Crede-mă, draga mea Nora, te respect foarte mult, dar doresc ceva mai mult decât mângâierile tale. M-ai lăsat ieri în prada neliniştii şi îndoielii.