Ghici cine vine... la prânz!

Da, există o poetică a bucătăriei.
 
Nu, nu a mâncării (aceea, fie pantagruelică sau rafinată în savori proustiene, e demult consacrată, şi în literatură, şi în afara ei), ci în starea de frenezie cuminte, de bine dumicat între "acasă" şi "aiurea" pe care ţi-o dă mestecatul, expert sau diletant, într-o cratiţă care fierbe.
 
Intelectuali la cratiţă: Amintiri culinare şi 50 de reţete, volum apărut la Humanitas şi extrem de frumos alcătuit de Ioana Pârvulescu, e una din acele cărţi care-mi confirmă apetitul literar care se naşte pe marginea unei farfurii. O răsfoiesc cu încântare de consumator interesat de ambele aspecte, cel pur culinar, evident, dar şi punerea lui în pagină, adesea intarsiată de arome care te cuceresc mult înainte ca reţeta să prindă viaţă şi conţinut caloric.
 
Admirabilă mi se pare şi prefaţa, semnată de aceeaşi Ioana Pârvulescu, nu o apologie, ci o invitaţie la festin intelectual, mai exact la o masă în cinstea ta, a cititorului, pentru care gătesc, în paginile cărţii, Adriana Bittel, Monica Pillat, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Antoaneta Ralian, Dan C. Mihăilescu, Oana Pellea, Grete Tartler, Radu Paraschivescu şi încă nu i-am spus pe toţi. E un text despre povestea înscrisă în gust, în amintire, în imagini retrăite culinar, canonizate beletristic şi, deloc în ultimul rând, ... personale. Intime. Ale fiecăruia. "În poveşti", scrie Ioana Pârvulescu, "masa se aşterne singură, cu toate bunătăţile pe ea, şi se strânge singură, la o formulă magică. Cu un bob de mazăre se poate descoperi adevărata identitate a unei femei. Dintr-un bob de piper se pot naşte copii. Dintr-o mică prăjitură înmuiată în ceai se naşte timpul pierdut. Basmele, poemele epice şi marile romane ale lumii descriu foametea cumplite sau râuri de lapte şi miere, izvoare de rachiu, dealuri de caş, brânză şi slănină, munţi de stafide şi smochine, garduri împletite din cârnăciori, covrigi atârnaţi de crengile copacilor, pofte, desfătări şi seducţii culinare, de tot felul."
 
Sarea din bucate stă în maniera proprie fiecărui invitat în această bucătărie utilată cu atâtea intersecţii de imaginaţie şi cunoştinţe gastronomice de a se raporta la reţeta aleasă şi de a face din ea un text valoros în sine, în care, oricât ar fi de bun, felul de mâncare trece în plan secund, lăsând locul de cinste stilului, referinţei culte, aburilor de trecut frumos, citit sau trăit, care se ridică dintr-o tigaie încinsă. Şi cum să nu te cheme o carte din care afli despre "Glucide, lipide şi Euripide", despre "brânza de curcă", despre "Maxine, Francine, Nadine, terrine...". E un regal, într-adevăr, dar unul cu precădere narativ, în care tonul e şăgalnic, adesea nostalgic, sfătos, anecdotic, mucalit, cunoscător, recognoscibil. Da, apar şi madlenele (sunt un capitol epuizat chiar de doamna Antoaneta Ralian), dar avem parte şi de reconstituirea unei prepeliţe, în varianta Gabriel Liiceanu, de scoici prăjite şi, evident, de amintiri din bucătăriile lumii, care sunt, cel mai adesea, bucătăriile altei vârste.
 
E o carte frumoasă. De avut, de întâlnit în librării, eventual în drum spre un restaurant sau spre frigiderul propriu, unde, tot eventual, există "ceva bun". De luat acasă şi de răsfoit leneş, încântat, cu o foame incipientă spre crescândă, într-o dimineaţă de weekend. De ţinut aproape. Preferabil în bucătărie.