Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Jurnalism  Sageata  De locuit şi povestit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Locuinţe construite de străini: memorii despre strada Lânăriei


Răzvan Voinea, Dana Dolghin

20.10.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Faţă de aspectul de la începutul secolului XX, strada Lânăriei a suferit o serie de schimbări, majoritatea după 1989: platanii s-au împuţinat şi nu au fost niciodată înlocuiţi, s-au construit noi case pe locul celor deja existente, altele au fost demolate sau modificate radical. Între timp au dispărut liniile de cale ferată, tot aici şi-a deschis sediul o companie, ceea ce a presupus demolarea casei iniţiale, altă locuinţă a fost transformată în grădiniţă. S-au construit alte imobile mai încăpătoare (majoritatea după 1989) şi, în aceste zile (octombrie 2012), o altă casă este aproape gata, adăugându-se un etaj structurii iniţiale. Doar opt case şi-au păstrat arhitectura originală, în harta din anul 1909 fiind vorba despre numerele 83, 89, 103, 107, 115, 119, 127, 131. Fundătura Lânăriei, deschisă pentru accesul prin spate a locatarilor din imobilele cu patru locuinţe, se numeşte astăzi Borodeşti.

Doar câţiva dintre moştenitorii primilor locatari mai trăiesc în prezent în aceste case. Printre aceştia, dna L.V. acum în vârstă de 82 de ani, locuieşte în casa bunicului său, cofetarul Nicu Ionescu (de la numărul 119), dar şi dna G., nepoata lui Alexandru Georgescu, angajat la Observatorul Astronomic şi Meteorologic din Parcul (la nr. 95). În 1951, după satisfacerea stagiului militar, se mută aici şi dl Al.C., în fosta casă a lui Gh. I. Dohatcu (iniţial la nr. 127), dar pe care a cumpărat-o de la un anume Mihăilescu. Este un semn că unele schimbări avuseseră deja loc în structura originală, dar nu şi în arhitectură: casa nu a suferit nicio modificare până astăzi.

Cei care încă locuiesc aici au amintiri comune legate de începuturile construirii acestui mic cartier, provenite de la membri mai vârstnici ai familiei care joacă şi rolul de garanţi ai verosimilităţii informaţiilor. Printre amintirile recurente se numără prezenţa platanilor, circulaţia trenului dinspre Filaret spre Abator şi cel de-al doilea Război Mondial. Totodată, cei mai vârstnici dintre locatari realizează faptul că mai sunt doar câţiva care încă trăiesc în zonă (dintre locatarii iniţiali ai caselor), aducându-şi aminte cu această ocazie de propria familie.

Cu toate acestea, construirea acestui mic cartier este diferită în memoria actualilor locatari. Astfel, dl. Al. C. îşi aminteşte că aceste case au fost construite de către o firmă străină, dna. L.V consideră că aceasta era canadiană, unde lucra şi străbunicul, blănarul Nicolae Ţiţirigă, locatarul casei de la nr. 121. În schimb, dna G. consideră că locuinţele au fost construite pentru funcţionari, şi ulterior, cumpărate în rate cu un impozit mai mic, o mărturie mai apropiată de documentele din arhivă. Proiectul Primăriei Bucureşti este asociat, aşadar, în memoria actualilor locatari, mai degrabă unei iniţiative a unor societăţi străine şi nu promotorilor reali, Vintilă Brătianu şi membrii Consiliului Comunal.

Aceeaşi dnă G. deplânge soarta atât a caselor care au suferit modificări în timp, cât şi a platanilor legaţi intrinsec de peisajul străzii, astăzi doar 22: "abia acum apreciez, la vârsta asta (n.a. 67 ani) ce înseamnă să laşi trecutul în prezent. Mie îmi pare rău că am făcut nişte modificări aici. Casa aceea (nr. 129) păstrează trecutul, şi mai e prima din capătul străzii (nr. 83). Mă rog la Dumnezeu şi vorbesc cu pomii ăştia să îmi schimbe aerul şi să nu îmi cadă pe casă, că îmi e milă să chem (Primăria) să taie craca aia. Şi îi ud în fiecare zi. În casa asta au locuit bunicul şi mama, sunt la a treia generaţie. A rămas în familie. Mă rog la Dumnezeu să nu vândă locul copiii."

Memoriile comune legate de calea ferată din faţa casei se referă la traseul pe care trenurile îl urmau (Gara Filaret şi se duceau spre Abator, "de două ori ziua şi de două-trei ori noaptea", aşa cum îşi aminteşte dl. Al.C.) şi la marfa pe care o transportau, în special animale. În privinţa anului dezafectării lor, lucrurile nu sunt clare: dl Al.C îşi aminteşte că încă erau acolo când s-a mutat în 1951 şi au fost dezmembrate ulterior, probabil datorită închiderii abatorului, la fel şi dna G., care, născută în 1945, îşi aduce aminte de ele în copilărie. Dna L.V., în schimb, sugerează că au fost dezafectate încă din 1937, luând ca reper naşterea unui membru al familiei.

Al doilea război mondial a rămas în memoria dnei L.V. ca un important punct de referinţă, în special din cauza bombardamentelor din 1944. Pe strada Lânăriei, o clădire a fost avariată, detaliu confirmat şi de dna G. Împotriva bombardamentelor, familiile de pe stradă se adăposteau în tranşeele antiaeriene din Parcul Carol, iar ulterior, familia a luat decizia mutării în afara Bucureştiului. De asemenea, moartea tragică a bunicului Nicu Ionescu (maistru cofetar la Casa Capşa) în timpul camuflajului este un important reper cronologic. Pe lângă acestea şi numele străzii pare a avea parte de un consens. Astfel, atât dna G, cât şi dl. Al. C. consideră că "fiecare porţiune era numită in funcţie de ocupaţia meseriaşilor". Astfel, dna G. îşi aminteşte istorisirile bunicul ei legate de lacul Filaret, unde probabil negustorii de oi sau ciobanii spălau lâna.

În urmă cu două săptămâni aminteam de cele 28 de familii care au primit locuinţe pe strada Lânăriei. Cea mai vârstnică dintre actualii locatari, dna L.V, îşi reaminteşte doar de o parte din aceştia. Numele lui Grigore Ioan de la nr. 83, chiar la începutul străzii, maşinist tipăritor la Institutul de Arte Grafice Carol Goebl nu îi spune mare lucru, nici cel al moaşei Natalia Nicolescu sau a agentului Ion Copăceanu din următoarea casă (numerele 85-87). În continuare, frizerul Cosmănescu, funcţionarul Gh. Dumitriu sau familia cizmarului Vulcănescu nu se regăsesc nici ei printre memoriile dnei L.V. În schimb şi-l aduce aminte pe Al. Georgescu, mai ales că discuţia a avut loc împreună cu dna G., nepoata acestuia, şi pe Ştefan Dumitrescu (de fapt pe fiul acestuia, Nicu Dumitrescu), de la Stabilimentul de arte grafice Socec. Cum ne apropiem de casa dumneaei, numele devin mai cunoscute, precum cel al lui C. Potop, Ion Ivancea, (funcţionar comercial la un magazin de pielărie), Constantin Vidroiu (negustor de oi), avocatul Ionescu sau Ioan Panaitescu. Nu îşi aminteşte de funcţionarii Vintilă Ionescu (în Ministerul de Interne), Ştefan Georgescu (Serviciul Apelor), de Gh. Herescu, sau de conductorul de tramvai Gheorghe Avramescu, semn că aceştia se mutaseră sau nu erau în relaţii apropiate. Spre intersecţia cu Candiano Popescu, mai departe de locuinţă, niciun nume nu îi spune ceva: Dohtacu, Leonida Mănişor (funcţionar C.F.R), Constantin Iordănescu, Carol Alexandru (Atelierele Domeniilor Coroanei), Christian Christescu (nr 127-137) sunt doar nume în documentele de arhivă, nu şi prezenţe în memoria dnei L.V.

Concluzii
Primul proiect de construcţie a locuinţelor ieftine din Bucureşti nu este pe lista monumente istorice, ajungând la ea prin intermediul documentelor de arhivă. De protejarea lor de către legea monumentelor istorice nu poate fi vorba, iar locatarii nu cunosc beneficiile pe care legea le-ar aduce în cazul în care ar dori clasarea lor. Cei mai vechi dintre proprietari au rămas cu memoria construirii lor de către o societate străină, deşi lucrările sunt realizate de Primărie, desigur, cu un arhitect francez, detaliu scăpat persoanelor cu care am vorbit. În paralel, peisajul străzii dominat de platanii seculari este pus în pericol de lipsa unui program de replantare. Locuinţele ieftine de altădată s-au transformat în locuinţe căutate, având în vedere proximitatea Parcului Carol şi a zonei centrale. Memoria cartierului vechi este păstrată de cei mai vârstnici dintre locatari, chiar dacă multe informaţii sunt contradictorii, uneori completându-se, alteori anulându-se reciproc.

Cam asta este, pe scurt, povestea străzii Lânăriei. Succesul proiectului a determinat Primăria să continue construirea locuinţelor ieftine, pe strada Lupească, pe str. Candiano Popescu şi pe strada Clucerului, proiectele despre cam vom vorbi în articolul următor. Faţă de cele 28 de case de pe strada Lânăriei, la numai doi ani, în 1912, Societatea preconiza construirea a peste 700 de apartamente în zona Giuleşti pentru muncitorii de la Căile Ferate Române şi noi construcţii în Rahova, Dristor şi Drumul la Tei.


Strada Lânăriei

Un album foto.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer