Precuvântare la început de drum - Evul Mediu. Arhitectura şi muzica

Citiţi un fragment din această carte.


Miracolul intersectării reperelor opuse reprezintă o ţintă spirituală fascinantă. A urca sau a coborî, pentru a putea ajunge la un acelaşi reper, din direcţii intenţional diferite şi pe căi de acces diferite, poate însemna o focalizare a orizonturilor, captivând călătorul prin scopul proiectului propus. Aceasta cu atât mai mult cu cât o asemenea acţiune îl situează pe autorul faptei - în cazul nostru scriitorul - în centrul acţiunii sale. Adrian Mociulschi urcă spre semnificaţiile culturale ale unui timp încă insuficient cunoscut, pentru a revedea şi auzi acele mărturii venind din Arhitectura şi Sunetul Evului Mediu. În planul său, autorul coboară în timp pentru a retrăi pe locurile istorice în care s-au petrecut fapte din veacurile trecutului. Ni-l închipuim astfel între monumente a căror piatră s-a salvat de atacurile telurice ale seismelor. Privirea şi paşii îl poartă prin goticul baroc, între SATOR AREPO şi OPERA ROTAS, care invocă visul peregrinului, călcând prudent între ziduri şi spaţii, cu privirea aţintită analitic - asemenea unui purtător de cameră video. Imaginile se transcriu printre cuvinte cheie: "susur", "surdină", "tainică muzică", "esenţă", "cântare", "armonia celestă"...

Întregul periplu pare a începe ca în basmele cu "A fost odată", se conturează în "Premise şi penumbre" ceea ce poate fi "Bidimensional versus tridimensional", clădind prin "Ritmuri şi glasuri" o "Cadenţă concluzivă". Întreaga dramaturgie îndepărtată trăieşte sonor prin abia bănuite "Reverberaţii bizantine" (Capitolul I). Autorul ne-a vorbit. Urmează apoi să interpreteze ce a descifrat, unind direcţii despărţite prin secole, configurând astfel "Romantismul romanic" în care se strecoară, fără a fi malefic, "diabolus in musica" (Capitolul II). Sunt etapele pătrunderii în vis, ceea ce se face intrând în "Goticul baroc", unde se află crepuscularul, sublimul şi groznicia, confluenţa artelor, arta cea nouă şi... ultima voltă (Capitolul III).

Din cuvinte (Adrian Mociulschi) şi imagini văzute cu desenul (Amelia Mociulschi) s-a întrupat o faptă în care discursul se suprapune lecturii şi care trimite la ceea ce se află dincolo de pagina privit-citită. Astfel, ajungi la amugul-răsărit al unui timp către care autorul s-a îndreptat urcând şi coborând, în căutarea CUNOAŞTERII Evului Mediu, în care artele surori, Arhitectura şi Muzica, au trăit o "viaţă fără de moarte".


"Admirabila carte a lui Adrian Leonard Mociulschi reînvie un Ev Mediu genuin - total diferit de clişeul curent al barbariei şi întunecimii - evidenţiind o lume plină de originalitate, o lume a catedralelor bizantine şi romanice, cu largi cupole şi rotunjite ferestre, cu primitoare castele, în care trubadurii şi truverii, altfel spus căutătorii de rime şi de idei, cântau poezia, într-o vreme când cele două arte interferau, fără a fi despărţite de canoane renascentiste şi moderne. Atunci, în Evul Mediu, nu exista poezie fără melodie! Pilonii Evului Mediu, evocaţi în această lucrare, sunt arhitectura şi muzica, o arhitectură total nouă, rezultată din revolta contra principiilor vitruviene, şi o muzică inedită - azi foarte gustată, fiindcă spune ceva tinerilor! - fondată pe ritm, nu pe măsură şi răzvrătită contra muzicii măsurate din perioada antichităţii. Departe de a mai fi o "epocă de trecere" (neglijabilă) de la luminile antice la cele renascentiste (imitate după cele antice!), Evul Mediu al lui Adrian Leonard Mociulschi devine reconstituirea fidelă a ceea ce a fost atunci inedit în arhitectură şi muzică, ridicând un imn de mărire unei lumi cu adevărat mari. Cartea se citeşte cu pasiune şi bucurie, fiindcă dărâmă prejudecăţi într-o manieră agreabilă, reconstituind o realitate care pare, privită de departe, mirifică şi fabuloasă, când de fapt ea este doar fermecătoare, caldă şi profund umană." (academician Ioan Aurel Pop - rectorul UBB Cluj, în Ziarul Financiar, 6 ianuarie 2012)