De la case tip la blocuri tip: schimbările străzii Lupească

În articolele precedente menţionam numele străzii Lupească (actuala str. Sergent Nuţu Ion), unde Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine începea construirea caselor în anul 1911, după ce primise aprobarea Consiliului Comunal şi a Comisiei Tehnice din cadrul Primăriei condusă de Dem Dobrescu. Astăzi, numele acestei străzi nu mai există: strada Lupească a fost aliniată în 1911 şi împărţită în două segmente: primul segment deschidea strada Lupească până la Răzoare, purta numele Lupeasca Veche şi a fost redenumită Sebastian, iar segmentul de lângă Fabrica de Bazalt a continuat direcţia iniţială a străzii, şi a fost redenumit iniţial Lupeasca Nouă şi ulterior, Sgt. Nuţu Ion. Faţă de anul 1911, zona a suferit schimbări majore, ultima dintre ele desfăşurându-se chiar în aceste zile, anume, construirea Magistralei 5 de metrou ce leagă cartierul Drumul Taberei de Universitate, în acelaşi timp cu transformarea zonei industriale în zonă rezidenţială.

Societatea de Locuinţe Ieftine, sub conducerea inginerului Andrei G. Ioachimescu a început construirea caselor în primăvara anului 1911, acţiune finalizată până în septembrie 1911, când Societatea împreună cu Primăria dispuneau numerotarea celor 100 de imobile din Lupească, Clucerului şi Candiano-Popescu, pentru a le racorda la serviciul de apă şi canalizare. În aprilie 1912, funcţionarii responsabili cu această operaţiune acuzau proprietarii că refuzau achitarea costului plăcuţelor de numerotare pe motiv că acestea nu fuseseră, de fapt, fixate. Indiferent de rezolvarea acestui impas, cert este că în aprilie 1912 primii locatari ai acestei parcelări intraseră deja în posesia caselor. Spre deosebire de parcelarea Lânăriei, unde arhivele consemnează detaliat numele, ocupaţia şi date despre familiile locatarilor, în parcelarea Lupeasca, aceste detalii lipsesc.

Din analiza inginerului Cincinat Sfinţescu din 1933, publicat în revista "Urbanismul" reiese că Societatea a proiectat case tip A (parter cu două camere (48 m.p.) şi tip B (parter şi trei camere, 72 m.p.), grupate câte două sau câte patru, în total 30. Imaginea din articolul său este edificatoare şi denotă grija societăţii pentru estetica şi dispunerea în parcelă a noilor locuinţe. Referitor la detalii, într-un articol publicat în Buletinul Societăţii Politehnice, în anul 1912, Ioachimescu afirma că locuinţele au fost construite din beton, zidăria a fost realizată din cărămidă, acoperişul din eternit sau din tablă, iar tâmplăria din lemn de brad. Conform celor doi autori, o locuinţă de tip A costa 3.000 lei, şi tipul B 4.350 lei, iar locatarii le puteau achita în rate timp de 20 de ani. O rată lunară ajungea la aproape 40 lei, în condiţiile în care un muncitor câştiga între 60 şi 150 lei pe lună. Planul de parcelare şi planurile caselor poartă semnătura arhitectului Ioan D. Trajanescu, câştigător al concursului organizat de Societate. După Primul Război Mondial, Societatea a construit încă cinci locuinţe cuplate, de această dată pe strada Lupeasca (Sebastian), spate în spate cu cele deja existe. Planurile imobilelor poartă semnătura arhitectului Fr. Reiss şi a noului director al Societăţii, N. I. Georgescu.

Locuitorii actuali ai parcelării păstrează puţine amintiri legate de proprietarii iniţiali ai caselor sau detalii despre arhitectul lor. Prima mărturie, înregistrată pe strada Sebastian, provine de la o doamnă care s-a mutat în 1972 din strada Mărgeanului (zona Rahova), dintr-o casă ce urma a fi demolată pentru construirea de noi blocuri. Născută în 1934, primele sale amintiri se leagă de curtea bunicilor de pe strada Scorţea şi care se ocupau cu transportul mărfurilor de la Gara Filaret pe şoseaua Viilor. Casa ei actuală de pe Sebastian avea la momentul cumpărării un singur proprietar, deşi era o casă cu patru unităţi separate. Conform mărturiilor, în zonă locuiau numeroşi funcţionari ai C.F.R-ului, atât în locuinţele-tip, cât şi în cele celelalte imobile, majoritatea dărâmate în anii optzeci, pentru a face loc blocurilor. Cea de a doua mărturie provine de la trei generaţii diferite de locuitori ai zonei: dna B., 96 de ani, fiul său şi nepoata (n. 1976). Dna B. s-a născut într-una din casele de pe strada Nuţu Ion, construită de bunicul ei şi vândută ulterior, o casă care nu face parte din lotul locuinţelor ieftine. Mărturia sa confirmă faptul că locuinţele tip au fost construire de Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine şi că în ele s-au mutat persoane indiferent de statutul lor social sau de locul de muncă.

Concluzii

Parcelarea Lupeasca nu se găseşte pe Lista Monumentelor Istorice. Dacă de clasarea întregului ansamblu nu mai poate fi vorba în condiţiile în care majoritatea caselor au fost drastic modificate, câteva case, în special cele de pe strada Nuţu Ion încă păstrează arhitectura originală şi ar putea face obiectul unei eventuale clasări. Parcelările Clucerului şi Lupească reprezintă primele proiecte ale Societăţii Comunale pentru Locuinţe Eftine în Bucureşti, marcând debutul unei campanii de construire care a durat până în 1948.

Surse:
Cincinat Sfinţescu, "Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine şi realizările ei", în Revista Urbanismul, nr. 5 -6 /1933
Andrei G. Ioachimescu, "Locuinţele eftine", în Buletinul Societăţii Politehnice, 1912
Arhive:
Direcţia Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale: Fond PMB Tehnic, Dosare 566, 567 / 1911
Arhivele Primăriei Municipiului Bucureşti: Fond PMB Tehnic 157 / 1921, 245 / 1922 şi 276 / 1922