28.02.2013
dragă Ofelia, te rog din nou, ba mai mult
te implor: nu te mai panica inutil
sub masca deloc credibilă a autocontrolului total
e firesc ca odată ce ajungi în punctul
din care toate merg din mai rău în mai rău
să fie aproape sisific efortul de a stagna
într-o iluzorie situaţie de echilibru
iar o soluţie de redresare să fie
echivalentul unei posibile intervenţii divine
pe care mulţi o vor considera
în cazul tău total inexplicabilă şi ofensatoare
însă eu având în minte
toate coordonatele şi harta detaliată
a situaţiei tale actuale
consider că această posibilă intervenţie divină
are explicaţii, dar mai degrabă prozaice
şi, ceea ce nu-i deloc neglijabil
demontează ostentativ, piesă cu piesă
mecanismul unor obscure
tendinţe de cleptomanie intelectuală

0 comentarii

Publicitate

Sus