20. scrisoare de la Daniel

dragă mea prietenă, ce m-am bucurat
în sinea mea când ai plecat
am şi sărbătorit, în felul meu desigur
plecarea ta şi în acelaşi timp
revenirea mea cu maximă satisfacţie
la oaza benefică de singurătate
doar că după numai trei zile de jubilaţie
pe care acum o consider total inutilă
ba, mai mult, insultătoare
la adresa fiinţei mele
aşadar după numai trei zile
am început să simt acut lipsa ta
trezirile tale nocturne şi inoportune
când savurai o cafea tare
citindu-ţi revoltător de narcisist şi ostentativ
ultima carte
atingerea rujului tău gras şi lipicios
de o culoare stridentă
nimicurile cumpărate cu regularitate de la chinezi
plimbările la ore imposibile
prin piaţa din centrul oraşului
dar mai ales dezordinea
din lucrurile tale, ce pe atunci mă scotea
din sărite ca orice gest în plus
pe care îl făceai dintr-o inconştientă şi puerilă atitudine
de care acum mi-e un dor teribil
încât umblu chiaun pe străduţele din Sassari
închipuindu-mă cu nedisimulată indulgenţă
un adevărat iubitor al hazardului şi al incertitudinii
din care am ajuns să mă hrănesc
zilnic într-un uluitor şi umilitor exces