dragă Daniel, azi mi-am amintit de o întâmplare
bizară căreia atunci nu i-am dat vreo
semnificaţie şi căreia nici acum nu îndrăznesc
să-i mai dau, temându-mă foarte
de spiritul tău critic necruţător până şi în dilemele minore
aşadar, mi-am amintit cum stăteam întinsă
pe pat în starea aceea plăcută
între veghe şi somn, mai precis dormitam
polemizând afectat cu tine în gând
deşi tu erai lângă mine citind cu maximă
concentrare un curs de marketing
şi tot duelându-mă astfel cu tine
la un moment dat eu am ajuns într-un punct critic
şi dezorientată, terifiată la maxim, incapabilă
să mai continui în vreun fel duelul imaginar
te-am strigat tot în gând cu voce tare şi fix atunci
tu m-ai întrebat aievea şi intrigat
de ce te strig aşa ca disperata că oricum
ultima ta replică era doar un ieftin şi banal sofism
1 comentariu
Arhiva rubricii
20. scrisoare de la Daniel19. scrisoare către Daniel18. scrisoare de la Daniel17. scrisoare către Daniel16. scrisoare de la DanielToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate